circumstanțe, dar ezita să facă asta. Ultimul lucru pe care îl dorea acum era să fie forțat să-și crească dependența față de Marius.

Asigurarea scurtă și tăioasă a lui Phelim că parcul Bodant era doar un regres temporar nu reușise să-l impresioneze. Ethan accesase acum fiecare fărâmă de informație care existase vreodată despre Araminta.

Era profund suspicios față de faptul că petrecuse un weekend la reședința lui Likan. Likan, desigur, își susținea completa nevinovăție, spunând că fusese doar un alt recrut pentru haremul lui. După parcul Bodant, Ethan îi dăduse permisiunea lui Phelim să-l rețină pe Likan pentru o citire completă a memoriei. Ar fi fost exact genul de lucruri pe care supercapitalistul le făcea pentru a încerca să manipuleze lucrurile în avantajul său financiar. Dacă trecutul Aramintei ar fi fost atât de simplu precum pretindeau înregistrările, nu ar fi existat sub nicio formă vreo cale de a scăpa de Honilar și de alți agenți în modul în care o făcuse. O întreagă planetă fusese invadată cu un singur scop: să o găsească. Resursele desfășurate foloseau un procent apreciabil din produsul planetar brut al Ellezelinului. Nu existase niciodată o vânătoare de oameni la o astfel de scară în istoria omenirii.

Cineva o ajuta. Ethan era destul de sigur că trebuia să fie ANA. Interferența aceea subtilă pricinuia unele complicații grave obiectivului Pelerinajului. Nu era sigur cum ar trebui să încerce să le contracareze.

Alerta de securitate civilă Ellezelin a fost total neașteptată. Exovederea lui Ethan fu brusc inundată de o grămadă de pictograme roșii. Cinci gărzi complet blindate de la Serviciul de Securitate al Cabinetului au năvălit în sanctuarul oval, iar câmpurile de forță au început să licărească în jurul Palatului Orchard. Mai multe exoimagini grafice îi arătau cupole secvențiale de protecție în curs de activare pentru a proteja nucleul Makkathranului2, și apoi marea zonă civică. Alerta fusese inițiată de agenția de zboruri spațiale civile. Ceva se întâmpla pe orbită deasupra Ellezelinului.

– Domnule, i-a cerut șeful Serviciului de Securitate, vă rog să mă însoțiți în adăpostul de siguranță.

Un cerc din podea se extinse, descoperind un tunel gravitațional.

Departe de autentic, gândi Ethan în treacăt. Deși, din punct de vedere tehnic, raportul Mergătorului-Pe-Apă cu orașul îi permitea să treacă prin podelele solide în tunelurile de mai jos. Doi dintre oamenii Serviciului de Securitate au sărit în tunel, iar gravitația modificată i-a aspirat rapid. Ethan îi urmă. Pentru a mări ironia situației, căderea era similară cu modul în care Edeard zbura de-a lungul tunelurilor Makkathranului, doar că aici Ethan mergea cu picioarele înainte.

Căzu afară din tunel într-un adăpost adânc, la jumătate de kilometru sub oraș. Refugiul era o cameră circulară cu pereți de sticlă care o împărțeau în cubicule mai mici și birouri. Biroul său prezidențial era deja luminat, dar celelalte erau neocupate și în întuneric. O echipă de permanență luată prin surprindere a staffului agenției de securitate se grăbea să construiască o imagine de ansamblu a situației în conjuncție cu unitatea de comandă a refugiului.

– Ce avem? a întrebat el.

– Descărcări de energie pe orbită, domnule, raportă colonelul agenției de apărare. La o mie de kilometri în sus, adică în inelul de parcare. Și, domnule, e vorba de un înalt nivel de arme de foc. Emisiile sunt sofisticate. Credem că au fost două nave, ambele în ​​modul camuflaj. Nici n-am știut că erau acolo până când nu au început să tragă una într-alta.

– Atacă suprafața?

Gândul imediat al lui Ethan s-a îndreptat spre flota Pelerinajului, aflată încă în construcție și extrem de vulnerabilă.

– Nu, domnule. În măsura în care putem constata, sunt doar cele două nave care se atacă reciproc. Nicio nouă descărcare în ultimele zece secunde, așa că probabil s-a terminat.

– Atât de repede?

– Da, domnule, a spus colonelul. Confruntările moderne sunt rapide și decisive. Nivelurile de putere din arme garantează acest lucru.

– Putem obține o imagine clară acum?

– Încercăm, domnule. Senzorii noștri civili nu sunt construiți pentru asta. Navele din apropiere au fost distruse și există o zonă mare de epave care se extinde rapid. Alertăm ariile urbane de pe traiectoria resturilor care cad.

– Câte nave au fost distruse?

Încă de când anunțase Pelerinajul, adepții bogați ai Visului Viu sosiseră în navele lor personale, crezând că ar putea lua parte la zborul spre Gol. Ultima dată când întrebase, peste trei mii de vehicule se aflau pe orbita de parcare, deasupra Ellezelinului.

– Peste douăzeci confirmate distruse, probabil cincizeci deteriorate. Număr de decese necunoscut.

– Madona, gemu Ethan. Deci, nu ai nicio idee cine sunt protagoniștii?

– Nu, domnule. Îmi pare rău.

– Marina Confederației a contactat agenția voastră?

– Nu încă.

– Te rog să iei legătura cu ei și să raportezi în mod oficial acest conflict. Mă interesează răspunsul lor.

– Da, domnule.

Teama lui Ethan era că conflictul din parcul Bodant se repercutase cumva asupra Ellezelinului. Faptul că navele fuseseră camuflate era un bun indiciu că agenții facțiunilor se aflau pe orbită, probabil într-o abilă ultimă încercare de a pune mâna pe cel de-al Doilea Visător pentru propriile lor scopuri. Din nou, ezita să-l cheme pe Marius.

– Domnule, l-a anunțat colonelul. Senzorii de rezervă intră on line. Ne apropiem de clarificarea situației. O navă a supraviețuit intactă. Urmărim un mare număr de epave.

– Un învingător, atunci, a spus Ethan în timp ce accesa rețeaua agenției de apărare.

O imagine cu un vas mic îi apăru în exovedere, un ovoid neted înconjurat de sclipirea albastru-electric a unui câmp de forță. Știa suficient de multe despre hardware-ul modern pentru a recunoaște tipul favorizat de reprezentanții facțiunilor și de agenții ANA.

– Deci, care ești? a murmurat el. Încearcă să vezi dacă se poate stabili o legătură cu ei, îi ceru colonelului.

Acesta nu a apucat să încerce. Exovederea lui Ethan ridică o pictogramă de comunicare la care nu se aștepta. Acceptă apelul în timp ce intra în biroul lui modern și lucios. Doi