exterior, cu replicatori capabili să-i satisfacă orice cerinţă fizică. Interstiţiile T-sferei ofereau familiei sale o topologie internă interesantă, precum şi orice spaţiu suplimentar pe care şi l-ar fi putut dori.

Stătea cu faţa la ea, ţinându-şi bastonul de bambus în faţă, în poziţie verticală. Torsul gol, la aer. Picioare învelite în pantaloni dirukku simpli şi negri de bumbac. Cu funcţiile de câmp biononice oprite, armonizându-şi percepţia doar cu vederea, sunetul, senzaţiile şi atât. Simţind natura din jur. O cobră în cuib: fundamentul sinelui. Se transformă în vultur ager. Se răsuci rapid, în saltul ghepardului. O respiraţie. Adversar în mişcare în spatele lui. Coborî bastonul de bambus şi mătură în jur – laba tigrului. Săritură în spirală – balaur încolăcit. Un braţ îndoit în scut spartan. Fandare – atingerea îngerului. Aruncă bastonul şi scoase din teci ambele pumnale curbate. Pliat spre genunchi, ca o phoenix trează.

O vibraţie în aer. Picioare grele strivesc firele moi de iarbă. Şi-a ridicat capul pentru a vedea un şir de siluete în armuri negre mărşăluind spre el. Văpăi lungi se ridicau din fantele căştilor, în timp ce scoteau strigătul de luptă. Respiraţia i se acceleră în timp ce-şi întărea strânsoarea pe pumnale. Mirosul de carne carbonizată impregna pajiştea. Aaron icni la duhoarea groaznică. Tuşind violent, se ridică în şezut pe canapeaua lui din cabina crawlerului pe şenile.

– Rahat, bolborosi, apoi tuşi din nou, luptându-se să-şi recapete respiraţia. Îndoindu-se.

Monitorul medical din exovedere îi arăta că biononicele preluau comanda plămânilor şi a căilor respiratorii, suprapunându-i-se peste funcţiile vegetative dereglate ale corpului. Respiră adânc şi îşi scutură capul în timp ce organitele artificiale îl stabilizau.

Corrie-Lyn se uita la el de pe canapeaua de pe partea cealaltă a cabinei. Îşi adunase genunchii sub bărbie şi avea o pătură înfăşurată în jurul umerilor. Din nu se ştie ce motiv îl făcea să se simtă vinovat.

– Ce? se răsti, cu arţagul omului privat de cofeină.

– Nu ştiu, spuse ea. Războinicii ăia arată că eşti prins în capcană, cred. Dar au venit la tine, lângă casa ta. Îţi era imposibil să scapi de ceea ce eşti, de ceea ce ai devenit.

– Oh, lasă-mă în pace, mârâi, încercând să-şi balanseze picioarele de pe canapea. Pătura era înfăşurată în jurul lor.

O smulse cu o mişcare furioasă.

Corrie-Lyn îi răspunse încruntându-se rănită.

– Ar putea fi, de asemenea, un semn de paranoia, spuse ea cu demnitate.

– Du-te dracului! Ceru unităţii culinare să-i prepare un ceai din plante. Să-mi cureţe sufletul. Uite ce-i, spuse el cu un oftat. Cineva a greşit grav cu creierul meu. Am probabil coşmaruri. Las-o baltă, OK?

– Şi asta nu te deranjează?

– Sunt ceea ce sunt. Şi îmi place.

– Dar nu ştii cine eşti.

– Ţi-am spus s-o laşi baltă!

Se aşeză într-unul din cele două locuri din faţă şi se uită afară prin parbrizul gros. Crawlerul se târa greoi înainte, balansându-se ca legănat de hula oceanului. Afară vremea nu se schimbase deloc pe tot parcursul călătoriei. O burniţă de particule de gheaţă se cernea spre sol. Deasupra lor burta întunecată a păturii de nori clocotea fără încetare, strălucind sub pânza de lumină a fulgerelor. Traversau un peisaj mohorât, în care torentele săpaseră şanţuri adânci, abrupte. Fasciculele groase ale farurilor alunecau peste dunele de zăpadă murdară ce migrau peste permafrost. Din când în când, suprafaţa solului tare ca fierul era denivelată de ruine sau cioturi. Nimic altceva nu spărgea monotonia.

Corrie-Lyn coborî de pe canapea fără un cuvânt şi se întoarse în compartimentul de toaletă din partea din spate a cabinei alungite. Reuşi să trântească uşa uzată de aluminiu.

Aaron îşi frecă faţa, consternat de modul în care gestionase situaţia. Ceva din visele sale îi afecta calmul. Ura să creadă că avea dreptate şi că subconştientul îi aducea la suprafaţă câteva preţioase amintiri adevărate. Personalitatea pe care o avea acum era simplă şi directă, neîmpovărată de ataşamente sau sentimentalisme. Nu voia să piardă asta, niciodată.

Cu titlu de scuze, începu să introducă o serie întreagă de instrucţiuni în unitatea culinară. Treizeci de minute mai târziu, când Corrie-Lyn îşi făcu apariţia, micul dejun o aştepta pe o masă mică. Îl privi bosumflată.

– Reţeaua crawlerului estimează că suntem la aproximativ nouăzeci de minute de tabără, spuse el. M-am gândit că vrei să te fortifici înainte să ajungem.

Corrie-Lyn rămase tăcută pentru o clipă, apoi dădu din cap în semn de acceptare a ofertei de pace şi se aşeză la masă.

– Ne-a contactat cineva?

– Din tabără? Nu. Au vorbit cu cineva pe nume Ericilla noaptea trecută şi i-au spus ora de sosire estimată. A părut interesată, deşi a râs la ideea că vreunul dintre colegii ei ar putea fi un iubit abandonat. „Dacă i-aţi cunoaşte pe colegii mei de echipă, v-aţi da seama că vă pierdeţi timpul. Numai romantici nu sunt.“

– Suntem în continuare conectaţi la releu, spuse Aaron sorbind un alt ceai de plante. Nimeni nu se declară, încă.

– Ce facem dacă nu e acolo?

Aaron rezistă impulsului de-a o măsura din nou cu privirea. Când ieşise din baie, se schimbase într-o pereche de pantaloni negri şi un pulover verde-deschis cu decolteul în V. Părul spălat era elastic. Nicio urmă de cosmetice pe faţa ei, dar tenul îi strălucea. În mod clar era gata pentru şansa ei de a reaprinde o parte din vechea pasiune dacă el se afla acolo. De când plecaseră din Kajaani îşi ţinuse gaia-particulele închise ermetic, dar câteva scăpări ocazionale îl lăsaseră pe Aaron să simtă cum anticiparea îi fermenta în minte.

– Nu sunt sigur, recunoscu el. Timpul nu lucrează în favoarea noastră.

– Şi dacă este acolo? Ce se întâmplă dacă nu vrea să fie târât înapoi la Ellezelin?

Preţ de o clipă ceva se stârni în mintea lui Aaron. Certitudinea. Ştia ce se va întâmpla după aceea. Informaţiile erau acolo, aşteptându-l.