Corrie-Lyn căzu în genunchi, plângând în hohote neputincioasă.

– Hei, fetiţă, îi spuse Inigo cu simpatie.

Îngenunche lângă ea şi îi desfăcu legăturile exterioare de la cască.

– Unde-ai fost, ticălosule! ţipă ea lovindu-l cu pumnii în piept. De ce m-ai părăsit? De ce ne-ai părăsit?

El îi şterse lacrimile de pe obraji, apoi se aplecă şi o sărută. Corrie-Lyn aproape se împotrivi, apoi brusc îşi aruncă braţele în jurul lui, sărutându-l furios. Ţesătura costumelor scotea zgomote ca de zgârieturi în timp ce se frecau unul de altul.

Aaron aşteptă diplomatic un minut, apoi îşi desfăcu şi el casca. Aerul rece era muşcător şi avea un miros ciudat de mentă râncedă. Răsuflarea i se transformă în fuioare gri.

– Eşti un om greu de găsit.

Inigo şi Corrie-Lyn se depărtară.

– Nu-l asculta, spuse Corrie-Lyn repede. Orice ţi-ar cere, refuză. E nebun. A ucis sute de oameni ca să te găsească.

– O uşoară exagerare, replică Aaron. Nu mai mult de douăzeci, cu siguranţă.

Ochii gri-oţel ai lui Inigo se îngustară.

– Simt ce eşti. Pe cine reprezinţi?

– Ah. Aaron îi zâmbi slab. Nu sunt sigur. Dar suntem pe cale de a afla. Simţea informaţia agitându-i-se din nou în minte. Era pe cale de a afla ce trebuia să facă în continuare.

– Nu mă voi întoarce, spuse Inigo simplu.

– Ce s-a întâmplat? întrebă rugătoare Corrie-Lyn.

U-amprenta lui Aaron îi raporta un apel venit de la directorul Ansan Purillar, transferat de-a lungul sutelor de kilometri pustii dinspre Kajaani de balize mici şi robuste pentru a intra în tabără unde, în cele din urmă, se prelinse în jos, în săpătură, printr-un singur fir de cablu de fibră optică.

– Da, directore? spuse Aaron.

Inigo şi Corrie-Lyn se priviră nedumeriţi, uitându-se apoi la Aaron.

– Aveţi cumva colegi care vă urmăresc? întrebă Ansan Purillar.

– Nu.

– Ei bine, o navă vine prin atmosfera de deasupra noastră şi nu răspunde la niciunul dintre semnalele noastre.

Aaron simţi că-i îngheaţă sângele. Rutinele sale de luptă se activară instinctiv, în timp ce se proteja cu cel mai puternic câmp de forţă pe care biononicele sale îl puteau produce.

– Ieşiţi afară.

– Ce?

– Ieşiţi din bază. Toată lumea afară. Acum!

– Cred că ar fi mai bine să-mi explici exact ce se întâmplă.

– La dracu’!

U-amprenta folosi linkul fragil al bazei pentru a stabili un canal mic către unitatea de comandă a lui Artful Dodger.

– Spune-le, ţipă la Corrie-Lyn.

Ea tresări.

– Directore, vă rugăm să părăsiţi baza. Nu am fost sinceri cu voi. Se întoarse spre Inigo. Te rog? şuieră ea.

El oftă reticent.

– Ansan, sunt Earl. Fă ce spune Aaron. Intraţi cât mai mulţi în navă. Toţi ceilalţi vor trebui să folosească imediat crawlerele de la sol.

– Dar…

Unitatea de comandă a lui Artful Dodger scana cerul de deasupra lui Kajaani.

Acţiunea îi era îngreunată considerabil de câmpul de forţă protector de deasupra bazei. Dar îi arăta lui Aaron o masă mică la treizeci kilometri altitudine, care luase poziţie deasupra păturii groase de nori.

– Vino şi ia-ne, îi spuse el unităţii de comandă. Rapid!

Exovederea îi arăta nava în curs de pornire. Sistemele de zbor intraseră online în mai puţin de o secundă, iar câmpul său de forţă se întărise. Direct deasupra capului, o enorm de puternică rază laser gamma lovi câmpul de forţă al bazei. O corona cărămizie izbucni în jurul punctului de impact, iar fasciculul tăie clădirea generatorului.

Căderea completă a câmpului de forţă era o situaţie de urgenţă ce fusese încorporată în proiectul bazei. Câmpuri de forţă secundare erupseseră deasupra mai multor vile şi a blocurilor cu laboratoare, aproape la timp pentru a le proteja de creşterea enormă a presiunii. Câteva foi de cristale de gheaţă se izbiseră puternic de ziduri, făcând apoi găuri în iarbă. Cei din personalul prins afară ţipară şi se aruncară la pământ, afectaţi de impact. Totul se termină în câteva secunde, aerul era din nou nemişcat. Când îşi ridicară privirile, putură vedea cum parcul fusese ras de iarbă şi arbuşti de vântul sălbatic. Nava lor fusese tăiată în două de raza laser gamma, secţiunile inegale zăcând deformate pe platforma lovită de rafalele reci ale furtunii.

Pe lângă aceasta, Artful Dodger se ridicase în vârtejul de distrugere radioactivă care cădea în cascadă peste întreaga bază exact în momentul în care câmpul de forţă principal dispăruse. Senzorii arătau un punct de lumină albă orbitoare şi mistuitoare tăindu-şi drum în jos, accelerând la cincizeci de ge. Unitatea de comandă ripostă cu lasere cu neutroni şi pulsuri de distorsiune cuantică. Nu se întâmplă nimic. Unitatea de comandă începu să schimbe cursul. Nu era suficient de rapidă. Punctul de lumină lovi mijlocul navei Artful Dodger, neoprit de câmpul de forţă. Forţele mareice enorme rupseră structura navei, distrugându-i integritatea. Până şi structurile consolidate cu câmpuri de conexiune fură dislocate. Componentele obişnuite erau mutilate, devenind de nerecunoscut. Corpul navei a cedă sub efectul imploziei, ajungând la o treime din mărimea iniţială. Apoi m-reductorul Hawking se izbi şi ieşi prin cealaltă parte a navei, îndreptându-se cu viteză spre pământ. Scânteia intensă de lumină dispăru. Solul din jur se zgudui ca şi cum Kajaani fusese lovit de un cutremur masiv, anihilând clădirile şi structurile rămase. Toate câmpurile secundare de forţă cedară, lăsând vilele şi blocurile de laboratoare să se prăbuşească, expuse la atmosfera malignă a planetei.

Resturile lui Artful Dodger desprinse din uragan se prăbuşiră peste ruinele bazei.

Contactul lui Aaron cu nava se întrerupse imediat ce m-reductorul Hawking izbi coca, moment în care fiecare microcircuit şi kub fură distorsionate fizic şi rupte.

Câţiva senzori de pe Kajaani prinseră ultimele momente ale stelei care săgeta cerul gol agitat. Viteza ei era de atât de mare, încât ochiul omului o putea percepe