doar ca pe o singură linie de lumină, ca pe un fulger perfect drept. Înregistrările arătau că radiaţiile atinseseră rapid un vârf, după care ieşiseră din scală.

– Ce naiba s-a întâmplat? întrebă Corrie-Lyn.

Aaron era prea uluit ca să răspundă imediat. U-amprenta îi confirma că raza releului se oprea acum la doi kilometri de perimetrul bazei.

– Au tras asupra bazei, spuse liniştit Inigo. Madona, erau complet neînarmaţi! Se uită la Aaron. A fost una dintre Facţiuni?

– Posibil. Ar fi putut fi chiar şi Clericul Conservator, ca să-şi asigure mandatul.

– Există un loc în adâncurile lui Honious pentru cei ca tine. Sper să ajungi acolo cât mai repede.

– Unde? întrebă Aaron.

Inigo şi Corrie-Lyn pufniră amândoi cu dezgust.

– Am face bine să ne întoarcem la adăpost, spuse Inigo. Mă aştept ca toţi să vrea să ajungă la Kajaani imediat. Suntem una dintre cele mai apropiate tabere.

Imediat ce trecură de camera înghesuită a costumelor, Ericilla întinse un deget acuzator către Aaron.

– Tu eşti de vină, strigă ea furioasă. Tu eşti responsabil. Le-ai spus să iasă. Ştiai cine erau. Tu i-ai adus aici!

– Nu i-am adus aici. Ne-ar fi ajuns oricum din urmă la un moment dat. Din… nefericire s-a întâmplat aici.

– Din a dracului nefericire? scuipă Vilitar. Erau aproape două sute de oameni acolo. Nu ştim câţi sunt încă în viaţă, dar, chiar dacă unii dintre ei au supravieţuit atacului, vor fi ucişi de radiaţii. Prietenii mei. Sacrificaţi.

– Vor fi re-vieţuiţi, spuse Aaron impasibil.

– Ticălosule! Cytus păşi în faţă cu pumnul ridicat.

– Destul, spuse Inigo. Asta nu ajută la nimic.

Cytus se opri pentru o clipă, apoi se întoarse, cu faţa schimonosită de dezgust şi mânie.

– Şi tu ştiai, Earl, spuse Nerina. Şi tu l-ai avertizat pe Ansan. Ce dracu’ se întâmplă? Îi cunoşti pe oamenii ăştia?

– Eu sunt cel pe care îl caută. Nu ştiam nimic despre atac.

Membrii echipei se uitau unul la altul, într-o uimire mută.

– Mergem la Kajaani, spuse Ericilla. Putem ajuta la recuperarea corpurilor înainte ca vânturile să le împingă prea departe.

– Cât timp mai este până când organizaţia voastră va trimite o altă navă? întrebă Aaron.

– De parcă ţi-ar păsa!

– Cât de mult? Te rog!

– Prea mult, spuse Nerina. Hanko nu face parte din unisferă. Nu putem cere ajutor. Legătura noastră cu Confederaţia era linkul pentru hiperspaţiu din navă, care era conectat la sediul nostru de pe Anagaska. Fără el suntem complet izolaţi. Anagaska va presupune că a intervenit un fel de defecţiune a echipamentelor, apoi, dacă vor vedea că nu se remediază într-o săptămână, vor investiga, probabil. Dacă îmi amintesc bine, suntem programaţi oricum pentru un zbor de acum în două săptămâni. Vor aştepta, probabil, până atunci. Considerente bugetare, se răsti ea cu dispreţ.

– Timp în care radiaţiile îi vor fi ucis pe toţi cei expuşi atmosferei, spuse Vilitar.

Nu avem suficiente facilităţi medicale pentru a-i ajuta pe toţi. Felicitări! Se uită provocator la Aaron.

– Trebuie să ne mişcăm, spuse Ericilla. Sistemele medicale de pe crawlerele de sol îi pot ajuta pe doi dintre ei, poate pe mai mulţi.

Îl împinse pe Aaron, trecând fără să se uite la el. Cytus reuşi să lovească uşor cotul lui Aaron când intră în camera costumelor.

– Vii, Earl? întrebă Nerina.

– Da.

– Ai făcut deja destul, spuse Vilitar. Oricine naiba eşti cu adevărat. Am crezut că…

Mârâi incoerent şi se grăbi în camera costumelor.

– Venim cu voi, zise Corrie-Lyn. Putem să vă ajutăm.

– Gheţarul asiatic este la o jumătate de zi de aici, anunţă Nerina.

– Capătul îndepărtat are stânci înalte de kilometri. De ce nu ne ajutaţi îndepărtându-le?

Intră apoi în camera costumelor şi închise uşa.

– Şi au fost trei, spuse Aaron.

– Mai bine am merge şi noi, zise Inigo. Se întoarse spre Aaron. Eşti conştient că vor închide, probabil, proiectul de restaurare din cauza asta.

– Crezi că galaxia următoare va iniţia un proiect de restaurare pentru toate speciile pe care faza de devorare a Golului le va extermina?

Pentru o clipă, Aaron crezu că Inigo îşi va activa biononicele pentru atac.

– Nu ştii nimic, şopti rătăcitul Mesia.

– Sper ceva, totuşi.

– Ce?

– Că ai o navă stelară pusă deoparte. De preferinţă în apropiere.

– Nu am.

– Serios? Mi se pare foarte curios. Te-ai ostenit atât să rămâi ascuns. Cu toate acestea, nu ai nicio cale de scăpare în cazul în care cineva vine şi te descoperă.

– Evident că nu, altfel nu aş fi rămas aici să te aştept pe tine.

– Nu ai fi aşteptat aici dacă eram doar eu, spuse Aaron. Făcu un gest către Corrie-Lyn. Dar ea? Cu ea e altceva. Şaptezeci de ani înseamnă mult timp când eşti singur. Ea te-a iubit în tot timpul ăsta. Dar tu?

Corrie-Lyn se apropie de Inigo.

– Dar tu? întrebă ea cu voce liniştită.

Un zâmbet trist licări pe buzele lui.

– Mă bucur că ai fost tu. Este de-ajuns?

– Da, îşi odihni capul pe umărul lui.

– Nicio navă, îi spuse Inigo lui Aaron. Şi singurul mod de a merge undeva cu tine ar fi sub formă de cărbune adunat într-o pungă.

– Păcat, pentru că ştiu ce armă au folosit pentru a distruge nava mea şi baza.

– Şi asta ar trebui să mă impresioneze? Mă aştept să cunoşti foarte multe despre arme şi violenţă. Oamenii ca tine ştiu întotdeauna.

– A fost un m-reductor Hawking, spuse Aaron. Ştii ce e asta? Nu? O armă nouă şi foarte periculoasă. Chiar şi ANA devine nervoasă în apropierea ei. Practic, este o