mereu şi mereu în jurul aceloraşi întrebări. Incapabilă să găsească răspunsuri, pentru că nu ştia, de fapt, ce înseamnă să fie multiplă. Singura modalitate de a afla cu adevărat era să devină una.

Întoarse capul să se uite la tânărul el cu părul roşu cuibărit confortabil alături de ea. O va ajuta să facă tranziţia, ştia asta. Domnul Bovey o iubea. Asta era de-ajuns pentru a face faţă următoarelor câteva luni. Nu stabiliseră o dată. Îi spusese că ar dori ca măcar două de ea să înregistreze căsătoria cu el. Ceea ce era destul de corect. Chiar avea nevoie să termine apartamentele. Ziua de azi făcuse asta şi mai urgent.

Araminta se ghemui înapoi pe salteaua moale şi închise ochii. Folosi programul pentru a-şi potoli gândurile învolburate, golindu-şi mintea. Corpul începea să i se liniştească, regăsindu-şi şi încetinindu-şi ritmurile naturale, calmându-se. În loc să-i aducă somnul, golul deschis în interior o făcu conştientă de imaginile care pândeau chiar în apropiere, în subconştient. Nu doar una, ci o serie întreagă, toate cu gusturi şi senzaţii foarte diferite. Veneau răsucindu-se din depărtarea infinită, o conexiune care în cele din urmă îi aparţinea. Instinctiv, ştia cum să se concentreze pe oricare voia. Unele erau visele domnului Bovey, era suficient de familiarizată cu el pentru a-i recunoaşte aroma mentală. Oftă cu drag în timp ce-i experimenta prezenţa. O parte din mintea lui era atât de frământată, bietul om. În acelaşi timp îi simţea fericirea. Propriul chip aluneca ba înăuntru, ba afară din gândurile lui. Una dintre conexiuni era complet străină, dar confortabil de caldă, în felul în care un părinte este cu un copil. Buzele i se ridicară într-un zâmbet senin. Silfen Motherholme. Deci Cressida spusese adevărul. Caz în care oh-aşa-de-numerosul cor de umbre multicolore trebuia să fie gaia-câmpul.

Araminta o îmbrăţişă pe cea tăcută. Legătura cea mai firavă dintre toate. Şi se pomeni alunecând prin spaţiu departe de orice stea. Nebuloasele Golului licăreau luxuriant şi glorios în spatele ei în timp ce se înălţa spre întunericul din spaţiul îndepărtat.

– Salut! spuse ea.

Şi Lordul Cerului răspunse.

Justine se aştepta să se simtă grozav de entuziasmată când nava ei, Silverbird, cobora spre Staţia Centurion. Cinci sute de ore singură într-o cabină mică, fără nicio legătură cu unisfera, o stresaseră îngrozitor. Mental, ştia că este un nonsens, o bizarerie a slăbiciunii biochimice şi neurologice a corpului ei primitiv. Şi totuşi era adevărat.

Iată că ajunsese, în sfârşit, aici, la destinaţie, şi singurul lucru la care se putea gândi era călătoria identică şi plictisitoare înapoi. Trebuie să fi fost nebună să fac asta.

Silverbird ateriză pe câmpul de lavă care funcţiona ca port spaţial pentru secţiunea umană a staţiei Centurion. Alte cinci nave se aflau acolo, toate mai mari decât a ei. Unitatea de comandă îi raportă câteva scanări discrete cu senzori care îi iscodeau nava. Înaltul turn Ethox era principalul vinovat, folosind detectoare de semnătură cuantică destul de agresive. Scanările mai subtile veneau de la domurile mohorâte ale Forleenilor. Fu chiar şi o izbucnire rapidă de activităţi de investigare din partea clădirilor observatorului din secţiunea umană. Zâmbi amuzată de asta. Costumul spaţial subţire i se strânse pe corp, expulzând apoi toate buzunarele de aer pentru a forma un înveliş exterior de protecţie. Îşi fixă apoi casca.

Urmă o plimbare scurtă pe lava nisipoasă către sasul principal. Justine avea nevoie de ea pentru sentimentul de spaţiu şi de normalitate pe care i-l conferea. Nu putea să creadă cât de mult o liniştea vederea unui orizont planetar, chiar şi unul atât de mohorât ca acesta. Când se opri să se uite în sus, furtuni furioase de ioni radiau pe cer pe distanţe de ani-lumină, în toate direcţiile. Imitaţii palide ale nebuloaselor din interiorul Golului.

Directorul Lehr Trachtenberg o aştepta în sala de primire, dincolo de sas. O namilă care-i aducea aminte de Ramon, unul dintre foştii ei soţi. Stând acolo în faţa lui, strângându-i mâna în semn de salut şi lăsându-şi capul pe spate doar ca să-i vadă faţa, îşi aminti iar cât de neglijabil din punct de vedere fizic era corpul ei. Şi, desigur, conexiunea aceea cu Ramon făcu un salt în mintea ei la posibilitatea de a face sex.

– Este o imensă onoare, spuse Lehr Trachtenberg. ANA nu a mai trimis niciodată un reprezentant aici.

– Având în vedere circumstanţele politice din Confederaţie, s-a considerat oportun ca datele cu privire la Gol să fie examinate în mod direct.

Directorul îşi linse uşor buzele.

– Distanţa nu afectează cu nimic datele, Justine. Trimitem absolut toate constatările direct către divizia de explorare a Marinei şi către Raieli.

– Cu toate acestea, aş dori să am posibilitatea de a examina operaţiunea.

– Nu aveam de gând să-ţi refuz nimic. Mai ales nu după călătoria pe care tocmai ai făcut-o. Din câte ştiu, nimeni nu a mai călătorit atât de departe de unul singur. Cum ai suportat izolarea?

Justine bănuia că el suspectează Silverbird de a fi o navă cu ultrapropulsor, dar alese să treacă peste durata reală a călătoriei.

– Cu destulă dificultate şi o mulţime de drame senzoriale.

– Îmi imaginez. Făcu un gest spre cabina cu cinci locuri care aştepta la capătul sălii de primire. Ţi-am alocat un apartament în blocul de cazare Mexico.

– Mulţumesc.

– Vom avea, de asemenea, o petrecere de bun venit pentru tine, peste trei ore. Toată lumea vrea să te cunoască.

– Îmi închipui, spuse ea. Bine, voi fi acolo. Nu-mi strică puţină companie după excursia asta.

Urcară împreună în cabina micuţă care ţâşni imediat în tunelul de transport.

– Ar trebui să te avertizez că aproape o treime din personalul nostru de observare sunt adepţi ai Visului Viu, spuse directorul.

– Am revizuit toate dosarele de personal înainte de a veni.

– De vreme ce ştii…

– Este o problemă?

– Să sperăm că nu. Dar, aşa cum ai