– Nu, a răspuns Edeard, încheindu-și nasturii la tunică. E ceva la care am visat. Sunt foarte confortabili pentru alergare.

Dinlay ridică din umeri și îi înapoie pantoful ge-cimpanzeului. Au ieșit din locuință împreună și s-au îndreptat spre sala publică a cartierului. Televederea lui Edeard mătură scena din față. Sala se ridica în mijlocul unei piețe, o clădire ciudată în formă de ceapă așezată pe douăzeci de stâlpi groși. Uși mare pliante din lemn fuseseră fixate una de alta, izolând auditoriumul central față de elemente. Peretele interior curbat care dădea spre încăpere fusese împănat cu opt galerii înguste care ofereau acces la sute de mici cabine obscure înfășurate în jurul întregii structuri ca un fagure. Măcar aici, galeriile nu erau legate de scările proaste ale Makkathranului. În schimb, sala era plină de rampe abrupte. Nimeni nu folosise vreodată cu adevărat galeriile sau cabinele lor.

Pe podeaua auditoriumului fuseseră instalate niște mese lungi, împreună cu cabinele de vot. Polițiștii de la stația Jeavons lucrau alături de o echipă de la Breasla Grefierilor, pregătind sala pentru alegeri. Funcționarii își aduseră registrele lor mari pentru înregistrări oficiale împreună cu cutiile sigilate pline cu buletine de vot.

Oamenii soseau deja afară, cu mult înainte de ora oficială de începere. Toți se uitau spre capătul bulevardului Forpal atunci când au apărut Edeard și Dinlay. Televederea îi avertizase că Mergătorul-Pe-Apă se apropia. Edeard zâmbea amabil în timp ce trecea printre ei, asigurându-se că mintea îi era bine protejată, pentru a nu permite cuiva să vadă cât de nervos devenea. Nu mai văzuse alegeri până atunci. În Ashwell, votul pentru primar era limitat la bătrânii satului.

Felax le deschise ușa pentru a-i lăsa să intre în auditorium, salutându-i în timp ce treceau. Edeard îl salută și el. Era bine să vadă polițiștii din nou afară din secție îndeplinind sarcini active. Echipa pe care o formase pentru a-l ajuta să lupte cu bandele petrecuse mult prea mult timp închisă în sala mică, lucrând cu sârguință la documente precum funcționarii ucenici. Acum, ieșeau în patrulare din nou, vizibili și utili pentru cetățeni, așa cum trebuiau să fie.

Funcționarii din interiorul sălii publice își terminau pregătirile. De îndată ce Edeard a sosit, Urarl i-a făcut semn de la prima masă.

– Cutiile sunt gata pentru inspecție, domnule.

– Mulțumesc, a spus Edeard. Se uită la Maestrul Grefierilor care stătea în picioare lângă Urarl și care îl salută din cap. Edeard își folosi televederea pentru a examina sigiliul de ceară de pe fiecare cutie pentru a verifica dacă fuseseră falsificate. Nu descoperi niciun defect.

– Nu s-a umblat la ele, a anunțat el.

– Sunt de acord, a confirmat și Maestrul Grefierilor.

I-a dat apoi un clipboard lui Edeard, care a trebuit să semneze fișa pentru fiecare cutie în trei exemplare. Maestrul a contrasemnat.

Sub îndrumarea lui Urarl, Marcol și alți doi polițiști stagiari au deschis cutiile și au început distribuirea buletinelor de vot de-a lungul meselor. Edeard s-a străduit să nu zâmbească la sârguința lui Marcol. Băiatul muncea din greu, cu disperare, reușind încet să se scuture de creșterea primită în Sampalok și să înceapă să devină un polițist decent.

– E aproape timpul, a spus Maestrul Grefierilor.

Edeard își folosi televederea pentru a percepe Palatul Orchard. Marele Maestru al Breslei Grefierilor stătea pe balconul care dădea spre Golden Park. Așteptat cu stoicism, cu un ceas de buzunar mare de aramă în mână. Toată lumea din sală terminase ceea ce avea de făcut și aștepta. Era o scenă care se repeta în fiecare cartier din Makkathran.

– Declar votul deschis, a televorbit Marele Maestru.

Dinlay îi dădu permisiunea lui Felax și ușile auditoriumului au fost deschise. Primii au intrat observatorii desemnați din partea ambilor candidați la funcția de primar, care și-au prezentat acreditările Maestrului Grefierilor și lui Edeard. Balogg, actualul Reprezentant al Cartierului Jeavons, era primul alegător, așa cum cerea tradiția. El era urmat de cei doi rivali ai săi. Toți erau aliații lui Finitan, pretinzând că sprijină exilul.

Edeard urmări cu un interes tăcut începerea votului. Oameni veneau și treceau pe la funcționari, care le confirmau rezidența în registru. După aceea li se dădeau două buletine de vot, unul pentru biroul primarului și unul pentru Reprezentantul Districtului. Se duceau în cabina mică pentru a marca hârtiile, majoritatea ridicând o ceață de izolare pentru intimitate, deși unii puneau crucea în dreptul candidatului lor cu mândrie și în mod deschis. În cele din urmă, buletinele erau plasate printr-o fantă în capacul unei cutii de metal care fusese deja închisă și sigilată. Cheile erau păstrate de Marele Maestru al Breslei Grefierilor. Edeard nu vedea vreo modalitate de a înșela sistemul, dacă totul se făcea în mod deschis și era monitorizat de oficialii corecți și de încredere. Ceea ce, recunoștea cu tristețe, era punctul slab.

Dinlay fusese încântat să-i povestească despre urnele ascunse, pline cu buletine de vot pentru un singur candidat care „apăreau“ împreună cu cele reale la Sala Malfit, unde urma să se facă numărătoarea. Despre „fantomele“ din registre. Despre mită. Despre persoanele care pretindeau a fi altcineva.

– Dacă votarea nu face nicio diferență, a întrebat Edeard, de ce se mai depune atât efort?

– Pentru a se asigura că nu va face nicio diferență, a explicat Dinlay. Și nu uita, un Reprezentant este plătit pentru a-și îndeplini atribuțiile în Consiliu și trăiește într-o mare și veche reședință oficială a orașului, având o duzină de alte beneficii. Fapt care în mod sigur este un stimulent suficient pentru a fi reales.

La patruzeci de minute după ce ușile fuseseră deschise a intervenit o perioadă de acalmie, cei care veniseră dornici și devreme terminând de votat. Edeard a trecut pe la funcționari și și-a luat propriile buletine de vot.

– Amintește-ți cine te-a susținut, a spus Balogg cu glas tare și jovial când Edeard se îndrepta spre cabină.

– Și promit să continui să te sprijin, cu orice preț, a strigat