Edeard le zâmbi în timp ce intra. Era binedispus. Dar exista încă un curent subteran de tensiune. Răspândi micile pătrate de hârtie pe raftul îngust și luă creionul înainte de a ridica o ceață de izolare. Pe buletinul de vot al primarului a pus automat o cruce în dreptul numelui lui Finitan. Ezita în privința Reprezentantului. Balogg îl susținuse și avusese curajul de a semna mandatele de excludere cu Vologral. Ceilalți erau zgomotoși în privința aprobării exilării, dar nu o dovediseră. Balogg merită mulțumirile mele pentru ce a făcut, a decis Edeard și a pus crucea la numele reprezentantului. Deci, nimic nu s-a schimbat.

Democrația era un lucru ciudat, gândi el, în timp ce ieșea și punea buletinele de vot în cutia de metal. Doi tineri ursuzi își luau buletinele de vot de la grefieri. Nu i-au întâlnit privirea când s-au dus la cabine. Și ăștia doi îmi pot elimina votul, realiză cu disperare. Apoi, i se făcu rușine pentru prejudecată. Asta presupune democrația: cei puternici să dea socoteală, să ne asigurăm că nu devin prea puternici. Rah a avut dreptate să ne dea acest sistem.

Un alt val de alegători au venit un pic mai târziu, după ce oamenii și-au terminat micul dejun. Apoi, iar acalmie. La mijlocul dimineții a văzut cozile lungindu-se din nou. Edeard își trimise televederea în Silvarumul învecinat, apoi în Drupe. Votarea mergea la fel acolo, încet, dar constant. Niciun semn de tulburări. Căută mai departe, în celelalte cartiere. Aproape la fel. Cu excepția Sampalokului. Acolo, cozile lungi șerpuiau până departe de sala cartierului. Mai multe echipe de jandarmi țineau pe toată lumea în rând, străduindu-se mai mult decât în ​​oricare alt cartier. Edeard înregistră câteva dispute cu funcționarii cu privire la rezidență. Observatorii candidaților oficiali scoteau exclamații înfierbântate.

Sampalok era singurul loc în care nu putea merge azi – nici dacă izbucnea un mic război cu privire la dreptul de vot. Polițiștii locali vor trebui să se descurce, cu întăriri de la Bellis și Myco, dacă era necesar. La nevoie, Walsfol avea mai multe planuri de urgență.

Trebuie să am încredere că și alte persoane își vor face treaba. Și asta înseamnă democrație.

Erau șapte candidați pentru postul de Reprezentant al Cartierului Sampalok. Trei pro Mergătorul-Pe-Apă, patru pro Bise. Nu-i plăcea raportul, dar din nou, lucrurile nu depindeau de el. El era pur și simplu bucuros că cineva din acel cartier îl susținea. Deși Macsen și Kanseen păreau să fi fost acceptați. Sau, cel puțin, nu fuseseră forțați încă să plece. Rezultatul de astăzi avea să fie un indicator puternic dacă numirea lor avea să fie permanentă sau nu. Nimeni nu contesta dreptul orașului de a numi Maeștrii Cartierelor. Era prea nou, prea ieșit din comun. Dar, în cazul în care vechea gardă Bise câștiga teren, campania tăcută va reîncepe.

Lui Edeard nu-i venea să creadă că cineva ar vota pentru Owain după dezastrul cu miliția. Dar nu se știa niciodată. Democrație! De asta sunt atât de buni cei născuți la oraș în a-și proteja sentimentele? Pentru a ține politicienii în priză?

Dincolo de Sampalok, televederea îi zăbovi pentru scurt timp pe recent renovata (din nou) Casă cu Petale Albastre. Simțindu-se ușor vinovat, observă petrecerea pro-Owain care era oferită clientelei. Nu era chiar împotriva regulilor electorale care interziceau încurajarea financiară de a vota pentru un candidat, dar era aproape de limită. Clătină din cap dezaprobator, dar o astfel de sfidare meschină era tipică pentru Ranalee. Ieșise în cele din urmă din spatele tuturor actelor obstructive cu o cerere legitimă cu privire la dreptul de proprietate asupra bordelului. Și asta era tot ce era acum, o afacere indecentă care depusese formulare fiscale corecte la Breasla Grefierilor. Edeard o lăsase în pace. Ranalee își găsise în mod clar locul ei în viață, iar legăturile trebuiau reconstruite. Mergătorul-Pe-Apă nu își putea permite să pară vindicativ sub nicio formă. El și Finitan conveniseră că trebuia trasă o linie sub ziua aplicării exilării, dacă era ca orașul să meargă mai departe.

După câteva ore de învârtit în jurul sălii fără să facă nimic, Edeard îl lăsă pe Dinlay acolo și se îndreptă spre Haxpen.

Televederea lui Finitan îl găsi când traversa Canalul Zborului.

– Deci, ai votat deja, tinere Edeard?

– Da, domnule.

– Și am primit aprobarea ta?

– Votul este secret, domnule.

Umorul lui Finitan i se transmise prin televorbire.

– Este, cu siguranță. Din păcate.

– Aveți vreo idee despre cum merg lucrurile, domnule?

– Semnele sunt bune până acum. Cei care vorbesc cu observatorii sunt exuberanți. Conform procentajului calculat acum o oră, eu conduc.

– Dar asta este o veste bună.

– Îți amintești când ai intrat în Sampalok să-l arestezi pe Buate? Totul părea să meargă bine, apoi Owain a fost al naibii de aproape de a fura ziua. Nu-l subestima.

– O să țin minte, domnule.

– Ah… Îmi pare rău, Edeard. Nu am dormit de câteva zile. Sunt îngrijorat. Ce se întâmplă dacă pierd? Am pariat totul pe aceste alegeri.

– Domnule, îmi aduc aminte ce mi-ați zis la prima noastră întâlnire. Că nici măcar cei din funcțiile înalte nu ar putea să schimbe ceva. Ei bine, eu cred că sunteți pe cale de a vă dovedi că ați greșit.

– Mulțumesc, Edeard. Cel puțin tu și cu mine știm că am investit în această încercare toate eforturile noastre. În funcție de asta vom fi judecați.

– Da, domnule.

Când a ajuns la conacul Culverit, nu era prea multă activitate în interior. De fapt, acesta era aproape pustiu, cu excepția gărzilor care l-au întâmpinat destul de călduros.

Kristabel aștepta într-unul din saloanele de la ultimul etaj, stând la un birou mare îmbrăcat în piele, acoperit cu dosare stivuite de o parte și de alta. Părul îi era împletit într-o coadă strânsă, care-i atârna pe spate. Rochia ei era de un galben palid, la care asortase un colier gros de aur cu legături în formă de