Scria atunci când a intrat el, cu vârful lung al stiloului de onix tremurând cu furie. Avea pe față o minunată expresie de încruntare intensă. Edeard și-ar fi dorit să poată capta imaginea pentru totdeauna.

– Arăți de parcă ai semna o condamnare la moarte, a spus el.

Ea îi aruncă o privire dezaprobatoare.

– Chiar asta fac.

– Ce?

– Vezi toate astea? Mâna ei flutură energic către hârtiile din jur. Aceasta este familia mea, care va fi familia ta, imediat ce ne căsătorim.

– Ăă, corect.

– Tata a decis că tu și cu mine vom avea întregul etaj al zecelea pentru noi înșine, ceea ce este foarte dulce din partea lui. Dar asta înseamnă, de asemenea, că Mirnatha va locui la etajul nouă, sub noi, împreună cu mătușa Rishia și vărul Gorral, pe lângă unchiul Lorin și soția și copiii lui și primii trei nepoți. Unchiul Lorin nu este deloc fericit. El și tata s-au certat aprig despre asta noaptea trecută. Tati îi spunea doar că știa că era inevitabil și că ar trebui să accepte. Unchiul Lorin l-a acuzat că abdică în fața ta. Dar tati este Maestru încă, așa că se va duce jos la nouă, ceea ce înseamnă că o mulțime de oameni de acolo se vor muta la alt nivel.

– Oh, Madona, știu că unchiul tău nu mă place…

– Ha! Honious să-l ia. Dar nu asta e adevărata problemă. Cu familiile de la etajul al treilea trebuie s-o rezolv.

– Al treilea?

– Da, sub el mai e doar stafful.

– Ah, da.

– După ce toată lumea de aici se va rearanja, vom avea unsprezece seturi de veri de mutat.

– Unsprezece? murmură Edeard cu disperare, trăgându-și un scaun ca să se așeze în fața biroului ei.

Jessile îi spusese ceva despre tatăl ei care urma să-i dea o proprietate la țară, dar aceea era ca o zestre.

– Da, și eu sunt cea care trebuie să-i plaseze pe toți undeva pe domeniul nostru. Kristabel puse o mână pe un vraf de dosare. Acestea sunt detalii cu privire la terenuri, și ferme, și podgorii, și case și alte proprietăți pe care le deținem dincolo de Câmpia Iguru. Desigur, toate sunt și ele ocupate în prezent.

– Asta-i curată nebunie, a replicat el. Familiile nu ar trebui să aibă de susținut atât de multe… rude.

– Paraziți?

– Nu aș merge până acolo.

– De fapt, verii mei de la etajul al treilea nu sunt la fel de răi precum cei de mai sus. Cel puțin ei știau că vor trebui să se mute într-o zi. Cei mai mulți dintre ei au urmat un fel de școlarizare, chiar dacă nu au învățat ceva. Și câțiva iau acum serios în considerare intrarea într-o breaslă. Vărul Dalbus a obținut deja un post în miliție. Dar nimeni altcineva nu poate suporta ideea de a-și pierde statutul, fără să mai vorbim de locul lor pe lista de drepturi.

– Lista de drepturi?

– Rudele în vârstă au dreptul la bani de la Proprietățile Culverit. Cu cât sunt mai îndepărtați de succesiune, cu atât e mai mică suma.

– Oh, Madona, așa că atunci când vin și mă căsătoresc cu tine…

– De fapt, dreptul fiecăruia rămâne același până când vom începe să avem copii. Apoi, toți vor coborî pe listă.

Edeard zâmbi.

– Câți copii plănuim să avem?

– Hai să spunem așa: trebuie să avem șaptezeci pentru a-l descalifica pe unchiul Lorin.

– Oamenii ar trebui să aibă întotdeauna un scop în viață.

– Edeard Mergătorule-Pe-Apă! Dacă îți închipui că îți voi purta șaptezeci de copii…

El începu să râdă. Kristabel încercă să afișeze o expresie supărată, dar nu reuși. Îi zâmbi obosită.

– Ei bine, câți vrei?

– Nu știu. Am fost copil unic, deci cu siguranță mai mult de unul – dar sunt de acord cu mai puțin de șaptezeci.

– Bine. Se ridică în picioare. Vom relua negocierile după prânz. Este un bufet, mi-e teamă. Membrii staffului sunt toți afară să voteze.

– Oh, dragă Madona, cum suferă membrii seniori ai familiei pentru binele orașului. Va trebui să vă comandați propriii genistari în viitor.

– Dacă vrei să mai fii capabil să concepi măcar un copil, ține-ți gura.

– Da, Stăpână.

S-au dus în grădină, privind peste cartierele din sud-vest. Brațul lui Edeard se plasă instinctiv în jurul umerilor ei. Vântul îi flutura faldurile fustei.

– Va câștiga Finitan? a întrebat Kristabel încet.

– Trebuie. Nimeni cu mintea întreagă nu ar vota pentru Owain. Cu siguranță, oamenii au înțeles ce a încercat să facă cu miliția.

Ea își strânse buzele.

– Acesta este Makkathranul. Orice se poate întâmpla.

– Ai fost la vot?

Kristabel îi aruncă una din acele priviri.

– Nu, Edeard. Oamenii ca mine nu votează.

– Am crezut că toată lumea are dreptul să voteze.

– Toată lumea are. Dar este considerat procedură nepotrivită pentru membrii seniori ai Marilor Familii. Noi avem oricum suficientă putere.

– A fost procedură nepotrivită și să se voteze împotriva proiectului de lege pentru aprobarea căsătoriei noastre. Ai putea să răspunzi la ce-a făcut Bise ducându-te acolo și votând.

– Două lucruri greșite nu fac un lucru drept, a spus ea în mod automat.

– Da, știu.

– E încă acolo?

– Bise? Da. El și rudele sale apropiate s-au mutat într-una din fermele Gilmorn, la treizeci de kilometri distanță.

– De unde știi?

– Argian face ceea ce face el cel mai bine, și își întinde televederea pentru mine.

– Nu sunt sigură că am încredere în el.

– Știai că familiile au agenți ca el?

– Tata nu mi-a spus niciodată nimic, dar am știut mereu că trebuie să fim protejați într-un fel în care oamenii obișnuiți nu sunt. Lucrurile se fac în liniște, dacă trebuie să funcționeze. Presupun că voi fi prezentată persoanelor potrivite când voi deveni Stăpână.

– Mă întreb cui îi mai sunt loiali în