– Familiilor celor mai conservatoare, crede-mă.

– Probabil că ai dreptate.

Ea se lipi mai tare de el.

– Înveți.

Au luat prânzul în grădină, pe o masă de piatră lungă, sub o arcadă de caprifoi înflorit. Julan și Mirnatha li s-au alăturat. Fetița era încântată să-și poată alege singură mâncarea din gama de preparate pe care bucătarii le pregătiseră cu o noapte înainte, întorcându-se de mai multe ori pentru felii de pește afumat și cremă de brânză până când tatăl ei i-a spus că e suficient. Ea a stat bosumflată un timp, apoi s-a servit cu budincă cu banane caramelizate.

A urmat o după-amiază leneșă, plăcută. Kristabel a vorbit cu tatăl ei despre redistribuirea membrilor familiei de la etajul al treilea. Edeard a reușit în cele din urmă să realizeze cât de întinse erau proprietățile lor.

Toată scena aceea agreabilă de familie îi dădea o imagine de ansamblu asupra a cum ar putea fi următorul secol, cu o discuție similară cu copiii săi peste alți treizeci de ani, când ei ar prelua etajul nouă și mai mulți veri de la etajul al treilea se vor pregăti să plece. Un astfel de lucru îi dădea un sentiment de continuitate, conturând viitorul ceva mai clar față de cele câteva noțiuni vagi de încercare de a face viața mai bună. Acestea erau detalii concrete, planuri solide de expansiune și de zile încă și mai bune. Ca nimic altceva din ce cunoscuse până atunci.

Căpitanul Ronark îi televorbi pe la mijlocul după-amiezii.

– Aruncă-ți o privire ca să vezi cine a venit la vot în Lillylight.

Edeard se conformă, concentrându-și televederea pe anexa clădirii Operei unde se desfășura votarea în Lillylight. Maestrul Cherix stătea în fața unui funcționar care căuta prin registre. Edeard zâmbi la semnătura mentală distinctivă a avocatului – nicio greșeală, el era, cu siguranță. Când verifică cu ajutorul percepției orașului, văzu că Cherix își păstra postura calmă, așteptând cu aparentă răbdare ca grefierul să-i găsească numele.

– Mă întreb unde a stat ascuns. Polițiștii nu-l putuseră localiza în ziua exilului, iar Edeard avusese probleme mai presante decât să-l urmărească pe avocat.

– Ce sugerezi să facem? a întrebat Ronark.

– Lăsați-l să voteze. A avut doar un mandat de excludere pe numele lui, pentru că mi-a fost util atunci. Toate și-au servit scopul. Cred că ar trebui să le anulăm pe cele rămase. Iar să-l persecut acum pe Cherix m-ar face să par meschin.

– Bine, voi televorbi cu căpitanul din Lillylight.

Edeard supraveghe sala de vot. După câteva minute, grefierul găsi brusc numele lui Cherix în registru și îi dădu buletinele de vot. Edeard văzu că avocatul a fost surprins când s-a întâmplat asta. Cu siguranță părea ușurat când se îndrepta spre cabina de vot.

A fost ceva deliberat? Oare Owain încearcă să obțină un pic de simpatie, sau Cherix a vrut să afle cum stă? Madona, cât sunt de tensionat.

– Ești bine? a întrebat Kristabel.

– Da, a zâmbit încurajator. De fapt, dacă asta e tot ce poate face mai rău astăzi Owain, eu sunt perfect în regulă.

Edeard se afla din nou în sala publică din Jeavons când Marele Maestru al Breslei Grefierilor a revenit în balconul Palatului Orchard ca să anunțe sfârșitul votării. Îi privi pe grefieri sigilând cutiile de vot, confirmă în scris că le văzuse și urmări cum două echipe de polițiști le transportau afară. Dinlay trebuia să-i însoțească la Palatul Orchard.

– Optzeci la sută la vot, a spus Maestrul Grefierilor, în timp ce își aduna propriile documente.

– Mult, a replicat Edeard.

– N-am mai văzut atât de mulți alegători până acum, și sunt la a douăzeci și doua mea sesiune de alegeri.

– Un semn bun, atunci?

Bătrânul Maestru îi zâmbi sec.

– Pentru unii.

Mai erau câteva ore între momentul încheierii oficiale a votării și începerea numărătorii. Edeard luă o gondolă până în Sampalok. Era în regulă acum, după ce votarea se terminase, nu vor exista consecințe politice legate de vizita lui.

Gondola îl lăsă la promenada de lângă Bazinul de Mijloc și apoi o luă de-a lungul străzii Zulmal. Familiile care locuiau acolo l-au salutat reținut. Ca întotdeauna, și-a încetinit pașii când a ajuns în dreptul brutăriei unde fusese împușcat Boyd. Cu ajutorul banilor familiei Diroal, aproape toate magazinele și atelierele se redeschiseseră. La fel se întâmplase în tot cartierul, cele mai multe daune de la revolte fiind despăgubite. Comerțul se relansase.

Când a ajuns în piața centrală, noul conac hexagonal era ridicat la peste patru metri, iar al doilea etaj se forma sub primul care se ducea în sus. Conform proiectului său, urmau să vină alte șase, fiecare mai mare decât cel anterior, dându-i o structură în trepte. După o estimare rezervată, mai erau încă patru luni până să fie gata. Ceea ce însemna că noul Maestru și noua Stăpână trebuiseră să-și stabilească temporar reședința la taverna Bea’s Bottle, pe latura de sud a pieței.

Edeard flutură vesel din mână către proprietar, în timp ce intra în tavernă. După primele zile omul ajunsese să accepte situația, mai ales că asta însemnase închirierea fiecărei camere pe care o avea pentru funcționarii care se ocupau de finanțele familiei Diroal, și aprovizionarea lor cu alimente și băuturi și a tuturor celor care veneau în vizită la noul Maestru și la noua Stăpână – adică a foarte multora.

Macsen și Kanseen ocupaseră șapte camere la etajul al patrulea. Una avea un balcon cu vedere la piață, de unde puteau privi cum se ridica noul lor conac. Edeard îi găsi stând acolo și împărțind o sticlă de vin alb. Când i-au oferit un pahar, s-a uitat la etichetă. Cu Kristabel care îl educa acum, ajunsese să recunoască calitatea.

– Bun, a spus el apreciativ, și a luat o înghițitură. Categoric.

– Da, a spus Kanseen, întinzându-se pe scaun să se dezmorțească. O fată s-ar putea lăsa destul de ușor coruptă de o