Vreau să te uiți din nou la toate femeile despre care am auzit chiar și cele mai vagi zvonuri. În special la cele care vizitează frecvent piața neagră. Exclude-le pe cele care au copii sub vârsta de zece ani și pe cele care au peste cincizeci de ani. Vreau să primesc rapoarte cu fiecare dintre ele, aranjate în ordinea averii familiei.

Heller clipi din spatele ochelarilor.

– Desigur, domnule. Pot să vă întreb de ce?

Böhm fu încântat să-și explice teoria și foarte mulțumit când văzu ochii lui Heller cum se luminează de admirație inteligentă.

– Și de ce vă concentrați pe femeile înstărite?

Era o întrebare de bun-simț.

– Pentru că, oricine ar fi, operează cu mare siguranță și libertate. Am crezut că era vorba de siguranța cuiva din straturile de jos, neîngrădită de o educație civilizată. De o libertate născută din familiaritatea cu fiecare gaură de șobolan din oraș. Dar ce altceva îi dă unei femei siguranță și libertate, Heller?

Heller nu ezită.

– Banii.

Böhm dădu din cap.

– Documentele, Heller, te rog.

– Desigur.

Dar omul nu se mișcă; gura i se deschidea și închidea de parcă ar fi fost un pește.

– Ce este?

– Vă aduc imediat documentele. Doar că eu cred... domnule, eu cred că dosarul lui madame Fiocca o să fie mai mult ca sigur în vârf.

Böhm se încruntă. Madame Fiocca părea exact o nevastă franțuzoaică răsfățată. Gălăgioasă, stridentă, sigură pe ea.

– Spune-mi ce știi despre ea, dacă se poate, ceru el cu o voce severă.

Heller vorbi repede.

– Născută în Australia. A fugit de acasă și a lucrat ca jurnalistă în Paris, la publicația Hearst. Se știe că frecventează piața neagră și că își aprovizionează prietenii... Se opri. Călătorește des și vizita în mod regulat un prizonier din Mauzac înainte ca acesta să evadeze.

Böhm își strânse buzele până deveniră o linie.

Heller, care privea fix în spațiul de deasupra capului său, continuă.

– I-a cerut soțului să-i trimită cincizeci de mii de franci la hanul de lângă închisoarea la care stătea. Firește, cazul a fost investigat pentru suspiciuni de dare de mită pentru ca bărbatul să evadeze, dar ea le-a spus polițiștilor locali că a folosit banii ca să-și plătească datoriile la bar și s-a plâns de încălcarea grosolană a confidențialității din partea Poștei. I-au trimis o scrisoare oficială în care își cereau scuze.

Böhm nu era obișnuit să-și iasă din fire, dar acum își ieșise. Furia îi galopa fierbinte prin oase.

– Unde e?

– Am pus-o sub urmărire, domnule. După ce a plecat de aici, s-a dus direct acasă.

Böhm scrâșni din dinți.

– Pune mâna pe ea. Acum.

Heller salută și se retrase. În timp ce ușa se închidea în spatele lui, Böhm țâșni în picioare, după care se aplecă peste birou. Ar fi trebuit să-și dea seama. Fusese atât de plină de ea când venise și atât de ­îmbufnată și de copilăroasă în fața soțului. Dar el se uitase la Henri, nu la ea.

După ce plecase Philippe, Nancy se aștepta să cadă din picioare, dar nu o făcu. Își luă paharul și începu să se plimbe prin casa pustie, uitându-se în fiecare cameră, încercând să și le întipărească în memorie.

Sufrageria avea mobilă elegantă, minimalistă și un vraf de reviste de modă de dinainte de război pe măsuța joasă de cafea pe care o comandase la Paris. Lui Henri îi plăcea să o necăjească punându-și picioarele pe măsuță când se întorceau acasă dimineața devreme de la vreun club.

Biroul lui Henri era mai de modă veche. Ea îl numea Peștera Ursului. Era tapetat cu cărți și avea un birou din lemn de stejar unde el obișnuia să ofteze privind facturile venite de la croitoreasa ei, în timp ce ea îi zâmbea candid de lângă șemineu, așezată într-unul din fotoliile de piele roșie. Pe birou erau o fotografie de-a mamei sale și una de-a lui Nancy. Bătrâna madame Fiocca murise cu un an înainte să se cunoască ea cu Henri. Îi spusese de multe ori că mama lui ar fi apreciat-o. Era foarte drăguț din partea lui că spunea asta, dar Nancy era de părere că fusese mai bine că nu testaseră această teorie. Deschise rama pozei și găsi două rânduri de acte de identitate false, unul pentru ea, unul pentru Henri. Puse actele ei în buzunar, iar pe ale lui le așeză cu grijă la loc, să fie acolo când va avea nevoie de ele.

La etaj, se opri o vreme pe palier înainte să intre în dormitor. Patul era făcut, cosmeticele erau aranjate cu grijă pe măsuța de toaletă, toate