piatra îşi ascundea mâna, se arăta mai puţin liberal decât păruse la început, multe dintre constituţiile îngăduite erau acum retrase... Însă la Roma ajunseseră între timp Garibaldi şi patrioţii mazzinieni, iar la începutul anului următor avea să fie proclamată Republica Romană.

Tatăl meu dispăruse definitiv de acasă în martie şi mama Teresa spunea că-i convinsă că se alăturase răzvrătiţilor milanezi, numai că prin decembrie unul dintre iezuiţii din casă primise veste că ajunsese la mazzinienii care alergau să prezideze republica romană.

Abătut, bunicul mă şfichiuia cu profeţii groaznice care transformau acel annus mirabilis în annus horribilis. Fapt e că în aceleaşi luni guvernul piemontez suprima ordinul iezuiţilor trecându-i în proprietatea publică bunurile şi, pentru a face curat în jurul acestora, suprima şi ordinele aşa-zise satelite ce gravitau în jurul lor, cum ar fi Juruiţii lui San Carlo şi ai Prea-Sfintei Maria şi ai Făcătorilor de Licori.

— Ne aflăm în preajma venirii Antihristului, se văita bunicul şi fireşte că atribuia orice eveniment intrigilor evreilor, văzând cum se adeveresc tristele profeţii ale lui Mordechai.

 

***

 

Bunicul dădea adăpost părinţilor iezuiţi care încercau să se ferească de mânia populară, aşteptând să se reintegreze în vreun fel clerului laic, şi mai ales în primele zile ale lui 1849 mulţi dintre ei soseau clandestin în fugă de la Roma, relatând lucruri îngrozitoare despre ceea ce se petrecea acolo.

Părintele Pacchi. După ce citisem Evreul rătăcitor al lui Sue, îl vedeam ca încarnarea părintelui Rodin, iezuitul pervers care acţiona din umbră sacrificând orice principiu moral triumfului Companiei, poate pentru că, la fel ca el, îşi ascundea permanent apartenenţa la ordin îmbrăcându-se în civil, adică punându-şi un pardesiu lung şi larg, cu colereta întărită de sudoarea veche şi acoperită de mătreaţă, o batistă în loc de cravată, o vestă de pânză neagră căreia i se vedea urzeala, pantofi mari, mereu cu cruste de noroi, cu care păşea fără reţinere pe covoarele din casa noastră. Avea un chip alungit, slab şi stins, părul cenuşiu şi unsuros, lipit de tâmple, ochi de broască-ţestoasă, buze subţiri şi vineţii.

Nemulţumit că inspira dezgust prin simpla lui şedere la masă, le tăia apetitul tuturor povestind întâmplări de groază, pe un ton şi cu un limbaj de predicator al celor sfinte: — Prieteni, vocea îmi tremură, dar tot trebuie să vă spun. Lepra s-a întins de la Paris, pentru că Ludovic Filip nu era, desigur, uşă de biserică, dar era o stavilă împotriva anarhiei. Eu am văzut poporul roman zilele astea! Dar era oare cu adevărat poporul roman? Erau figuri zdrenţăroase şi zburlite, gunoaie de la ocnă care pentru un pahar de vin ar renega raiul. Nu popor, ci plebe, care la Roma s-a contopit cu cele mai ticăloase resturi de prin oraşele italiene şi străine, garibaldieni şi mazzinieni, unealtă oarbă a tuturor relelor. Voi nu ştiţi cât de infame sunt grozăviile comise de republicani. Intră în biserici şi sparg urnele martirilor, cenuşile le împrăştie în vânt, iar din urnă fac oală de noapte. Mută din loc sfintele pietre de pe altare şi le mânjesc cu fecale, scrijelesc cu pumnalele statuile Fecioarei, chipurilor de sfinţi le scot ochii şi cu cărbune mâzgălesc pe ele cuvinte de lupanar. Pe un preot care vorbea împotriva republicii l-au târât într-un porton, l-au străpuns cu lovituri de pumnal, i-au scos ochii din cap şi i-au smuls limba, iar după ce i-au despicat pântecele, i-au înfăşurat măruntaiele în jurul gâtului şi l-au strangulat, chiar dacă era deja mort. Şi să nu credeţi că dacă Roma chiar va fi eliberată (se vorbeşte acum de ajutoare care trebuie să vină din Franţa) mazzinienii vor fi înfrânţi. Sunt vomitaţi de toate provinciile din Italia, sunt îndrăzneţi şi vicleni, simulatori şi prefăcuţi, cutezători la orice, răbdători şi constanţi. Vor continua să se adune în vizuinile tainice ale oraşului, simularea şi ipocrizia îi ajută să intre în secretele cabinetelor, în poliţie, în armate, în flotă, în forturi.

— Iar fiul meu e printre aceştia, plângea bunicul, distrus în trup şi în suflet.

Apoi primea la masă o friptură excelentă de vită făcută la foc mic în vin de Barolo. — Fiul meu nu va înţelege niciodată, zicea el, frumuseţea acestui viţel cu ceapă, carote, leuştean, salvie, rozmarin, dafin, cuişoare, scorţişoară, ienupăr, sare, piper, unt, ulei de măsline şi, fireşte, o sticlă de Barolo, servit cu mămăligă sau cu piure de cartofi. Faceţi, faceţi revoluţia... s-a pierdut gustul vieţii. Vreţi să-l alungaţi pe papa ca să mâncaţi bouillabaisse ca pe la Nissa, cum o să ne oblige pescarul ăla de Garibaldi... Nu mai există religie.

 

 

***

 

Adesea părintele Bergamaschi se îmbrăca în haine civile şi pleca zicând că avea să lipsească timp de câteva zile — nu spunea cum şi de ce. Atunci intram în camera lui, puneam stăpânire pe rantia lui, o îmbrăcam şi mă duceam apoi să mă văd într-o oglindă, schiţând mişcări de dans. Parc-aş fi fost, cerul să mă ierte, o femeie; sau parcă ar fi fost el, pe care-l imitam. Dacă ar reieşi că abatele Dalla Piccola sunt eu, iată că voi fi identificat originile îndepărtate ale acestor gusturi teatrale ale mele.

Găsisem în buzunarele rantiei nişte bani (de care, evident, părintele uitase) şi hotărâsem să-mi permit şi unele păcate ale gâtlejului şi unele explorări de locuri ale oraşului pe care le auzisem adesea ridicate în slăvi.

Astfel îmbrăcat — şi fără să ţin cont că pe timpurile acelea asta era deja o provocare — mă afundam în meandrele lui Balon, acea zonă de la Porta Palazzo locuită pe-atunci de ordura populaţiei torineze, de unde se recruta oastea celor mai răi bandiţi care infestau oraşul. Dar cu ocazia sărbătorilor târgul de la Porta Palazzo oferea o animaţie extraordinară, lumea se îngrămădea, se împingea în jurul tarabelor, servitoarele intrau în cete în măcelării, copilandrii se opreau extaziaţi dinaintea fabricantului de halviţă, mâncăcioşii îşi făceau proviziile de păsări de curte, vânat şi salamuri, în restaurante nu se găsea o masă liberă, iar eu atingeam din mers cu rantia mea rochii fluturânde de femei şi vedeam cu coada ochiului, pe care-l ţineam aţintit bisericeşte peste mâinile împreunate, capete