— Spuneţi-ne despre ce este vorba, domnule; îmi închipui că este o condiţie pe care orice om cinstit o poate primi.

— Da, domnule. Iat-o: s-ar putea ca unele întîmplări neprevăzute să mă silească să vă ţin închişi cîteva ceasuri sau cîteva zile în cabinele dumneavoastră! Deoarece doresc să nu folosesc niciodată forţa, aştept de la dumneavoastră, într-un asemenea caz, mai mult decît în toate celelalte, o ascultare absolută. Făcînd aşa, vă scutesc de orice răspundere, fiindcă eu sînt acela care trebuie să vă împiedice să vedeţi ceea ce nu trebuie să fie văzut. Primiţi condiţia mea?

Pe bord se petreceau deci lucruri destul de ciudate, care nu trebuiau să fie văzute de cei ce nu se aflau în afara legilor societăţii! Aceasta nu avea să fie cea mai mică dintre surprizele pe care mi le pregătea viitorul!

— Primim, răspunsei eu. Dar v-aş cere îngăduinţa să vă pun o întrebare; una singură.

— Vorbiţi, domnule.

— Mi-aţi spus că vom fi liberi pe bord.

— Cu desăvîrşire.

— Aş dori să vă întreb: ce înţelegeţi prin această libertate?

— Libertatea de a străbate vasul în lung şi în lat, de a privi, de a observa chiar tot ceea ce se petrece aici, în afara unor rare împrejurări, în sfîrşit, libertatea de care ne bucurăm noi înşine, tovarăşii mei şi cu mine.

Vedeam bine că nu ne înţelegem deloc.

— Daţi-mi voie, reluai eu, dar această libertate nu e alta decît aceea pe care o are orice prizonier de a-şi străbate închisoarea! Ea nu ne ajunge.

— Va trebui totuşi să vă mulţumiţi cu ea.

— Cum, să nu ne mai vedem niciodată ţara, prietenii, rudele?

— Da, domnule.

— Ei, asta-i! strigă Ned Land. Dacă e vorba aşa, atunci pentru nimic în lume nu-mi dau cuvîntul că nu voi încerca să scap de aici.

— Nici nu ţi-l cer, meştere Land! răspunse cu răceală comandantul.

— Domnule, spusei eu, neputîndu-mi stăpîni mînia, dumneavoastră abuzaţi de situaţia în care ne aflăm! Asta-i cruzime!

— Nu, domnule, asta este bunătate! Nu sînteţi decît prizonierii mei, în urma unei lupte! Deşi aş putea, cu un singur cuvînt, să vă scufund în adîncurile oceanului, vă ţin lîngă mine. Dumneavoastră sînteţi cei care m-aţi atacat! Dumneavoastră sînteţi cei care aţi venit să smulgeţi taina vieţii mele, pe care nici un om pe lume nu trebuie să o pătrundă! Şi credeţi că am să vă trimit iarăşi pe pămînt, unde nimeni nu trebuie să mă cunoască? Niciodată! Dacă vă ţin aici, nu o fac din plăcere, ci din nevoia de a mă apăra pe mine însumi.

Cuvintele acestea vădeau din partea comandantului o încăpăţînare împotriva căreia nu era nimic de făcut.

— Prin urmare, domnule, îl întrebai eu, ne siliţi pur şi simplu să alegem între viaţă şi moarte?

— Întocmai!

— Dragi prieteni, le spusei tovarăşilor mei, în situaţia aceasta, nu mai avem ce răspunde. Dar nici un cuvînt nu ne leagă de stăpînul acestui vas.

— Într-adevăr, nici unul, domnule! spuse necunoscutul. Apoi, cu o voce mai blîndă, adăugă: Şi acum, daţi-mi voie să isprăvesc ceea ce voiam să vă spun. Pe dumneavoastră, domnule Aronnax, vă cunosc. Cel puţin dumneavoastră, dacă nu şi tovarăşii dumneavoastră, nu veţi avea poate să vă plîngeţi prea mult de întîmplarea care v-a legat de soarta mea. Printre cărţile care mă ajută în studiile ce mă atrag îndeosebi, veţi găsi şi lucrarea pe care aţi publicat-o despre adîncurile mărilor. Am citit-o de multe ori. Aţi dus cercetările pînă unde v-a îngăduit ştiinţa pămîntească. Dar nu ştiţi totul, n-aţi văzut totul. Daţi-mi voie să vă spun că nu veţi regreta timpul pe care îl veţi petrece pe bordul vasului meu. Veţi călători prin ţara minunilor. Veţi fi de-acum înainte uluit. Vă veţi plictisi cu greu de priveliştea pe care o veţi avea neîncetat în faţa ochilor. Am de gînd să fac din nou înconjurul lumii submarine, pentru a revedea — cine ştie, poate pentru ultima dată — tot ce am putut să studiez în fundul mărilor pe care le-am străbătut de atîtea ori, şi dumneavoastră veţi fi tovarăşul meu de studii. De astăzi înainte veţi intra într-o lume nouă, veţi vedea ce n-a văzut încă nici un om — fără a mă pune la socoteală pe mine şi pe tovarăşii mei — şi datorită mie planeta noastră vă va dezvălui ultimele ei taine.

Nu pot tăgădui că vorbele comandantului mă mişcară adînc. Îmi ghicise slăbiciunea, aşa că uitai pentru o clipă că vederea acelor lucruri minunate nu putea să preţuiască nici pe departe cît libertatea pierdută. Dealtfel, mă bizuiam pe viitor care putea să descurce lucrurile. De aceea mă mulţumii să-i răspund:

— Domnule, deşi aţi rupt-o cu omenirea, nădăjduiesc că nu sînteţi lipsit de orice simţire omenească. Noi nu sîntem decît nişte naufragiaţi, primiţi de milă pe bordul vasului dumneavoastră; lucrul acesta nu-l vom uita. Cît despre mine, îmi dau seama că dacă interesul pentru ştiinţă ar putea nimici pînă şi nevoia de libertate, atunci întîlnirea noastră ar putea să-mi aducă o mare răsplată.

Credeam că acum comandantul îmi va întinde mîna pentru a pecetlui înţelegerea noastră. Dar n-a făcut-o. Îmi păru rău pentru el. În clipa cînd omul acesta ciudat voia să plece, i-am spus:

— Îngăduiţi-mi încă o întrebare. Cum vă numiţi ?

— Pentru dumneavoastră, domnule, nu sînt decît căpitanul Nemo. Iar dumneavoastră şi tovarăşii dumneavoastră nu sînteţi pentru mine decît nişte călători de pe Nautilus.

Căpitanul Nemo chemă un steward şi îi dădu diferite ordine, în limba aceea ciudată pe care n-o cunoşteam. Apoi, întorcîndu-se către canadian şi Conseil, le spuse:

— Vă rog să-l urmaţi pe omul acesta, care vă va conduce în cabina dumneavoastră unde vă aşteaptă masa.

— Bucuroşi! răspunse vînătorul de balene.

Apoi, împreună cu Conseil, părăsi încăperea în care fusesem închişi mai mult de treizeci de ore.

— Şi acum, domnule Aronnax, dejunul nostru este gata. Daţi-mi voie să merg înainte, ca să vă arăt drumul.

— La ordinele dumneavoastră, domnule căpitan. Îl urmai pe căpitanul Nemo şi, de cum am trecut pragul, am pătruns într-un coridor luminat electric, asemănător celor