Am intrat atunci într-o sufragerie mobilată şi împodobită cu gust, dar şi cu sobrietate. În cele două capete ale sălii străjuiau bufete înalte de stejar cu încrustaţii şi ornamente de abanos; pe rafturile lor străluceau faianţe, porţelanuri şi sticlării nepreţuite. Vesela licărea sub razele pornite dintr-un plafon luminos, ale cărui picturi minunate cerneau şi îndulceau totodată lumina prea orbitoare. În mijlocul sălii se afla o masă încărcată cu bunătăţi. Căpitanul Nemo îmi arătă scaunul.

— Luaţi loc, vă rog, îmi spuse el, şi mîncaţi; trebuie să vă fie tare foame.

Dejunul era alcătuit din cîteva feluri de mîncare, făcute numai din alimente care se puteau găsi în mare, şi din alte cîteva feluri a căror natură şi provenienţă n-am putut-o ghici. Trebuie să mărturisesc că erau bune, deşi aveau un gust deosebit cu care, dealtfel, m-am deprins destul de repede. Mîncărurile acestea mi s-au părut bogate în fosfor, de aceea mă gîndii că sînt tot de origine marină.

Căpitanul Nemo mă privea. Nu l-am întrebat nimic, dar pesemne că mi-a ghicit gîndurile, pentru că mi-a răspuns singur la întrebările pe care aş fi dorit neapărat să i le pun:

— Cu toate că o mare parte din mîncăruri vă este necunoscută, îmi zise el, puteţi să luaţi fără nici o teamă: sînt cît se poate de sănătoase şi de hrănitoare. Eu am renunţat de mult la hrana de pe pămînt şi, iată, mă simt foarte bine. Echipajul se hrăneşte la fel ca mine şi se simte minunat.

— Va să zică, toate aceste alimente sînt roadele mării ?

— Da, domnule profesor, marea îmi dă tot ce am nevoie. Uneori întind plasele în urma vasului şi le scot atît de pline, încît sînt gata să se rupă. Alteori vînez în locuri care par de neatins pentru om şi gonesc vînatul prin păduri submarine. Turmele mele, ca şi acelea ale legendarului Neptun, pasc fără teamă pe cîmpiile nesfîrşite ale oceanului.

Privindu-l pe căpitanul Nemo cu oarecare uimire, îi răspunsei:

— Înţeleg foarte bine, domnule, că prindeţi cu plasele peşti minunaţi; înţeleg ceva mai puţin cum puteţi să vînaţi în pădurile submarine; dar nu pricep deloc cum puteţi să n-aveţi la masă o cît de mică bucăţică de carne.

— Şi totuşi, domnule, îmi răspunse căpitanul Nemo, nu mănînc niciodată carnea animalelor terestre.

— Dar asta ce este? îl întrebai, arătîndu-i farfuria pe care mai erau cîteva felii de muşchi.

— Nu-i altceva decît muşchi de broască ţestoasă de mare. Iar ceea ce aţi crezut că este o tocană făcută din carne de porc nu e în realitate decît ficat de delfin. Am un bucătar neîntrecut, mai cu seamă cînd e vorba de conservat produsele oceanului. Vă rog să gustaţi din toate. Iată aici nişte conserve de holoturii, despre care un malaez ar spune că n-au egal în lume; iată o smîntînă făcută din lapte de cetaceu şi zahăr scos din fucusul uriaş care creşte în Marea Nordului; în sfîrşit, încercaţi dulceaţa asta de anemone care nu e cu nimic mai prejos decît aceea făcută din cele mai plăcute fructe.

Gustam pe rînd, mai mult din curiozitate decît de poftă, în timp ce căpitanul Nemo mă încînta cu nemaipomenitele-i povestiri.

— Marea, domnule Aronnax, urmă el, marea aceasta nespus de darnică şi nesecătuită, pe care aş asemăna-o cu o doică bună, nu numai că mă hrăneşte, dar mă şi îmbracă. Stofele noastre sînt ţesute din byssusul unor anumite scoici; culoarea le-o dă purpura, pe care o cunoşteau cei din vremurile de demult, şi violetul scos din aplysiile Mediteranei. Parfumurile pe care le veţi găsi pe masa de toaletă din cabina dumneavoastră sînt obţinute din distilarea unor plante marine. Patul vă este făcut din cea mai moale iarbă de mare. Condeiul cu care veţi scrie este un fanon de balenă, iar cerneala nu-i altceva decît lichidul pe care îl produce sepia sau encornetul. Marea ne dă acum de toate, şi într-o bună zi va primi înapoi toate darurile ei!

— Se vede că vă place mult marea, domnule căpitan!

— Da, o iubesc! Pentru mine marea este totul! Ea acoperă şapte zecimi din globul pămîntesc. Adierea ei este curată şi sănătoasă.

E un deşert nemărginit, în care omul nu este niciodată singur, căci viaţa freamătă în jurul lui. Marea este purtătoarea unei vieţi nemaivăzute şi minunate; e mişcare şi dragoste; este infinitul viu, cum a spus unul dintre poeţii dumneavoastră. Şi într-adevăr, domnule profesor, în ea natura se arată în cele trei regnuri — mineral, vegetal şi animal. Ultimul este bogat reprezentat prin patru grupe de zoofite, prin trei clase de artropode, cinci clase de moluşte, prin trei clase de vertebrate, mamiferele, reptilele şi nenumăratele legiuni de peşti, ordin nesfîrşit de animale care numără mai mult de treisprezece mii de specii, dintre care abia o zecime trăieşte în apele dulci. Marea este rezervorul uriaş al naturii. În mare găseşti liniştea desăvîrşită. Nici un despot nu o stăpîneşte. La suprafaţa ei, tiranii mai pot să-şi folosească drepturile nelegiuite, mai pot să se bată, să se mănînce unul pe altul, să aducă toate grozăviile de pe pămînt. Dar la treizeci de picioare sub nivelul mării, puterea lor încetează şi influenţa lor piere. Ah, domnule, trăiţi, trăiţi aici, în sînul mărilor! Aici nu am nici un stăpîn, aici mă simt cu adevărat liber!

Căpitanul Nemo tăcu dintr-o dată, copleşit de înflăcărarea care-l cuprinsese. Trecuse oare dincolo de cumpătarea sa obişnuită? Spusese prea multe? Timp de cîteva minute el se plimbă foarte agitat. Apoi, nervii i se liniştiră, iar chipul său îşi recapătă răceala obişnuită. Şi întorcîndu-se spre mine, căpitanul Nemo îmi spuse:

— Acum, domnule profesor, dacă doriţi să vizitaţi vasul Nautilus, vă stau la dispoziţie.

Capitolul XI NAUTILUS

Căpitanul Nemo se ridică. Îl urmai. O uşă dublă se deschise în cealaltă parte a sălii şi intrarăm într-o cameră la fel de mare ca aceea pe care o părăsisem.

Era biblioteca. Dulapurile înalte de palisandru negru, cu încrustaţii de aramă, cu rafturi foarte mari, erau pline de cărţi, toate legate în acelaşi fel. Rafturile se întindeau de-a lungul pereţilor, terminîndu-se în