partea de jos cu divane largi, nespus de odihnitoare, îmbrăcate în piele cafenie. Pe lîngă divane erau aşezate pupitre uşoare, care se mişcau după cum voiai, apropiindu-le sau depărtîndu-le ca să poţi pune cărţile pe ele în timpul cititului. În mijlocul camerei se înălţa o masă enormă, plină cu broşuri, printre care se vedeau şi cîteva ziare cam vechi. Patru globuri mate, aproape pierdute printre ornamentele plafonului, scăldau în lumina lor electrică unitatea atît de armonioasă şi cu atîta măiestrie orînduită a încăperii. Priveam toate mut de admiraţie şi nu-mi venea să-mi cred ochilor.

— Căpitane Nemo, îi spusei gazdei mele, care se întinsese pe un divan, biblioteca dumneavoastră ar putea face cinste oricărui palat de pe glob, şi mă gîndesc cu uimire cum de aţi putut-o aduce pînă în adîncul mărilor.

— Unde aş putea găsi mai multă singurătate, mai multă linişte, domnule profesor? răspunse căpitanul Nemo. În cabinetul dumneavoastră de lucru de la Muzeu găsiţi o linişte atît de deplină?

— Nu, domnule, şi trebuie să vă spun că este cu mult mai sărac decît al dumneavoastră. Aveţi aici şase sau şapte mii de volume...

— Douăsprezece mii, domnule Aronnax. Sînt singurele mele legături cu pămîntul. Dar lumea a încetat să mai existe pentru mine în clipa în care Nautilus s-a afundat pentru prima oară în adîncul apelor. În ziua aceea mi-am cumpărat ultimele volume, ultimele broşuri, ultimele ziare, şi de atunci îmi spun că omenirea n-a mai gîndit şi n-a mai scris nimic. Aceste cărţi, domnule profesor, vă stau la dispoziţie şi le puteţi folosi oricînd doriţi. Îi mulţumii căpitanului şi mă apropiai de rafturile bibliotecii. Erau acolo, din belşug, cărţi ştiinţifice, de morală şi de literatură, scrise în toate limbile, dar n-am văzut nici un tratat de economie politică; se părea că acestea sînt interzise cu străşnicie pe vas. Un amănunt m-a mirat: cărţile se găseau clasate fără a se ţine seama de limba în care erau scrise, şi amestecul lor dovedea că Nemo obişnuia să citească orice volum îi cădea în mînă.

Printre ele am văzut capodoperele maeştrilor vechi şi moderni, adică tot ceea ce omenirea a produs mai frumos în istorie, poezie, roman şi ştiinţă de la Homer pînă la Victor Hugo, de la Xenofon pînă la Michelet, de la Rabelais pînă la George Sand. Dar lucrările ştiinţifice erau cu mult mai numeroase decît toate celelalte; cărţile de mecanică, de balistică, hidrografie, meteorologie, geografie, geologie etc. ocupau un loc la fel de însemnat ca şi cele de ştiinţe naturale, şi mi-am dat seama că ele formau principala preocupare a căpitanului. Am găsit acolo întreaga operă a lui Humboldt şi a lui Arago, lucrările lui Foucault, Henry Sainte-Claire Deville, Chasles, Milne-Edwards, Quatrefages, Tyndall, Faraday, Berthelot, abatele Secchi, Petermann, ale comandantului Maury, ale lui Agassis etc, memoriile Academiei de Ştiinţe, buletinele societăţilor de geografie etc, şi la loc de cinste cele două volume ale mele cărora le datoram, poate, această primire destul de omenească din partea comandantului Nemo. Printre operele lui Joseph Bertrand am găsit cartea intitulată «Fondatorii astronomiei»; şi cum ştiam că ea apăruse în cursul anului 1865, am putut deduce că Nautilus nu putuse fi construit înaintea acelei epoci.

Deci căpitanul Nemo îşi începuse viaţa submarină de cel mult trei ani. Mă gîndeam, dealtfel, că lucrări mai recente îmi vor îngădui să fixez data exactă. Dar aveam tot timpul să Ie cercetez şi nu voiam să întîrzii plimbarea, printre minunăţiile de ţe Nautilus.

— Domnule, îi spusei căpitanului, vă mulţumesc foarte mult că mi-aţi pus la dispoziţie biblioteca. În ea se află comori de ştiinţă de care mă voi folosi.

— Aici nu este numai biblioteca, ci şi camera de fumat.

— Camera de fumat?! mă mirai eu. Aşadar, se poate fuma pe vas?

— Fără îndoială.

— Atunci, domnule, trebuie să cred că mai păstraţi încă legături cu Havana.

— Deloc! răspunse căpitanul. Luaţi ţigara asta, domnule Aronnax, şi, cu toate că nu vine din Havana, are să vă placă foarte mult, dacă sînteţi cunoscător.

Am luat ţigara oferită, a cărei formă amintea de ţigările englezeşti, cu singura deosebire că părea fabricată din foi de aur. Am aprins-o la jeraticul aflat pe un frumos suport de bronz şi am tras primele fumuri cu nesaţul unui pătimaş care n-a fumat de două zile.

— E minunat, am spus, dar nu-i tutun.

— Nu, acest tutun nu e adus nici din Havana şi nici din Orient. E un soi de algă, bogată în nicotină, pe care ne-o dă marea, cu destulă zgîrcenie. Vă mai pare rău după tutunul englezesc?

— Domnule căpitan, începînd de astăzi, îl dispreţuiesc.

— Fumaţi cîte ţigări vreţi, fără să vă mai gîndiţi la originea tutunului. Nu le-a controlat nici o regie, dar cred că nu sînt rele.

— Dimpotrivă.

În clipa aceea căpitanul Nemo deschise uşa ce se găsea în faţa celei prin care intrasem în bibliotecă şi am păşit într-un salon imens, iluminat cum nu se poate mai frumos.

Era o vastă încăpere, lungă de zece metri, lată de şase şi înaltă de cinci. Din plafonul ei împodobit cu arabescuri fine, se răspîndea o lumină limpede şi blîndă deasupra tuturor minunăţiilor care se aflau în acest muzeu. Căci ne găseam cu adevărat într-un muzeu, în care o mînă pricepută şi darnică adunase toate comorile naturii şi artei, amestecîndu-le între ele cu acel gust artistic, care este propriu atelierelor de pictură.

Vreo treizeci de tablouri ale marilor maeştri, în rame asemănătoare, despărţite unul de altul prin panoplii strălucitoare, împodobeau pereţii acoperiţi de tapiserii cu un desen sobru. Am văzut acolo pînze de cea mai mare valoare, dintre care pe unele le admirasem în colecţiile particulare din Europa şi la expoziţiile de pictură. Din diferitele şcoli ale vechilor maeştri, am văzut o madonă de Rafael, o fecioară de Leonardo da Vinci, o nimfă de Correggio, o femeie de Tizian, o adoraţie de Veronese, o înălţare de Murillo, un portret de Holbein, un călugăr de Velasquez, un martir de Ribeira, o serbare cîmpenească de Rubens, două peisaje flamande de Teniers, trei tablouri mici în genul lui Gerard Dow, Mestu şi Paul Potter, două pînze de Gericault şi Prudhon, cîteva peisaje marine de