— Nwunye m, vino și stai și tu jos. Pari obosită. Ești bine? întrebă tușica Ifeoma.

Un zâmbet discret apăru pe fața mamei.

— Sunt bine, foarte bine. Le ajut pe soțiile comunității noastre la gătit.

— Hai și stai jos, spuse din nou tușica Ifeoma. Haide, stai jos și odihnește-te. Soțiile din comunitate pot să-și caute singure sarea s-o pună în mâncare. Până la urmă, sunt toate aici ca să ia de la voi, să împacheteze carnea în frunze de banan când nu se uită nimeni și apoi s-o ducă acasă pe ascuns. Tușica Ifeoma râse.

Mama se așeză lângă mine.

— Eugene se ocupă să mai aducă scaune afară, în special pentru ziua de Crăciun. Așa că au venit deja mulți oameni.

— Știi că oamenii de aici nu au altceva de făcut de Crăciun decât să colinde din casă în casă, spuse tușica Ifeoma. Dar nu poți sta aici să-i servești toată ziua. Ar trebui să luăm copiii la Abagana la festivalul Aro de mâine, să se uite la mmuo.

— Eugene nu îi va lăsa pe copii să meargă la un festival păgân, spuse Mama.

— Festival păgân, kwa? Toată lumea se duce la Aro ca să se uite la mmuo.

— Știu, dar îl cunoști pe Eugene.

Tușica Ifeoma dădu ușor din cap.

— Îi voi spune eu că mergem la plimbare cu mașina, ca să petrecem împreună, mai ales copiii.

Mama se jucă cu degetele și nu spuse nimic o bucată de vreme. Apoi întrebă:

— Când îi duci pe copii în orașul natal al tatălui lor?

— Poate că azi, cu toate că nu am putere să întâlnesc familia lui Ifediora acum. Mănâncă din ce în ce mai mult rahat în fiecare an. Oamenii din umunna lui au spus că a lăsat bani pe undeva și că eu i-am ascuns. Crăciunul trecut, o femeie de acolo din curte mi-a spus că eu l-am omorât. Aș fi vrut să-i umplu gura cu nisip. Apoi m-am gândit că ar trebui să stau jos și să-i explic că nu omori un soț pe care-l iubești, că nu regizezi un accident de mașină în care o remorcă de camion se ciocnește de mașina soțului tău, dar până la urmă, de ce mi-aș pierde timpul? Au cu toții creier de bibilică. Tușica Ifeoma scoase un sunet șuierat. Nu știu cât îi mai duc pe copii acolo.

Mama o aprobă, cu compătimire.

— Oamenii nu vorbesc întotdeauna conduși de rațiune. Dar e bine să meargă, mai ales băieții. Trebuie să cunoască locul unde a crescut tatăl lor și pe membrii umunnei tatălui lor.

— Chiar nu-mi imaginez cum a crescut Ifediora într-o umunna ca asta.

Le-am privit buzele mișcându-se în timp ce vorbeau. Buzele mamei erau palide, spre deosebire de cele ale tușicăi Ifeoma, acoperite cu un ruj lucios, arămiu.

— Umunna va spune mereu lucruri dureroase, zise mama. Nu i-au spus și lui Eugene cei din umunna noastră să-și ia altă soție pentru că un om cu statutul lui nu poate avea doar doi copii? Dacă oameni ca tine nu mi-ar fi ținut partea atunci…

— Încetează, încetează să mai fii așa recunoscătoare. Dacă Eugene ar fi făcut asta, el ar fi avut de pierdut, nu tu.

— Asta spui tu. O femeie cu doi copii și fără soț, ce e aia?

— Eu.

Mama își clătină capul.

— Spui același lucru din nou, Ifeoma. Știi ce vreau să spun. Cum poate trăi o femeie astfel?

Ochii mamei se măriseră, ocupând o porțiune mai mare pe fața ei.

— Nwunye m, uneori viața începe atunci când se termină căsnicia.

— Tu și discursul tău de universitate. Asta le spui tu studenților tăi? Mama zâmbea.

— Serios, da! Dar în zilele noastre se căsătoresc din ce în ce mai devreme. La ce ne folosește diploma, mă întreabă ei, dacă nu ne putem găsi o slujbă după facultate?

— Cel puțin cineva are grijă de ele când se căsătoresc.

— Nu știu cine are grijă de cine. Șase fete din grupa mea de seminar din anul întâi sunt căsătorite, soții lor le vizitează în Mercedesuri și Lexusuri în fiecare week-end, soții le cumpără combine stereo și cărți, și frigidere, și când termină, soții sunt proprietarii lor și ai diplomelor lor. Nu-ți dai seama?

Mama clătină din cap.

— Iar vorbești ca la universitate. Un soț încununează viața unei femei, Ifeoma. Asta e ceea ce vor ele.

— Asta e ce ele cred că vor. Dar cum să le poți învinovăți? Uite ce face tiranul ăsta militar în țara noastră. Tușica Ifeoma închise ochii, așa cum faci când încerci să-ți amintești ceva neplăcut. Nu avem de trei luni combustibil în Nsukka. Am stat o noapte la benzinărie, așteptând combustibil. Și, până la urmă, n-au adus nimic. Câțiva oameni și-au lăsat mașinile la benzinărie, pentru că n-au avut destul combustibil să se întoarcă acasă. Dacă ai fi văzut țânțarii care m-au înțepat în noaptea aia, ei, mi-au făcut blânde cât niște alune acaju.

— Of! Mama dădu din cap cu înțelegere. Chiar, cum mai merg lucrurile la universitate în general?

— Tocmai am anulat o nouă grevă, chiar dacă niciun lector n-a fost plătit în ultimele două luni. Ne-au spus că Guvernul Federal nu are bani. Tușica Ifeoma chicoti fără prea mult haz. Ifukwa, oamenii pleacă din țară. Phillipa a plecat acum două luni. O mai știi pe prietena mea Phillipa?

— A venit cu tine de Crăciun acum câțiva ani. Cu tenul închis la culoare și plinuță?

— Da. Acum predă în America. Împarte un birou înghesuit cu un alt profesor asistent, dar