Chief White Halfoat şi adeseori îşi dorea să intre cineva tiptil în cortul lui Joe Flămândul, să-i ridice lui Huple motanul de pe faţă şi să-i sfârtece în locul lui beregata de la o ureche la cealaltă, pentru ca toţi din escadrilă, în afară de căpitanul Flume, să poată dormi ca lumea noaptea.

  Chiar dacă Chief White Halfoat continua să-l pocnească în nas pe colonelul Moodus pentru plăcerea generalului Dreedle, el încă era un paria. Tot un paria era şi maiorul Major, comandantul escadrilei, care descoperise că era un paria tot atunci când descoperise că era comandantul escadrilei de la colonelul Cathcart, care intrase valvârtej în escadrilă cu Jeepul lui rablagit, a doua zi după ce maiorul Duluth fusese ucis deasupra Perugiei. Colonelul Cathcart frână cu roţile scrâşnind la numai câţiva centimetri de şanţul de lângă calea ferată care separa botul Jeepului de terenul de baschet înclinat din cealaltă parte, de unde maiorul Major a fost în cele din urmă alungat de şuturile, îmbrâncelile, pietrele şi pumnii celor care aproape că deveniseră prietenii lui.

  — Eşti noul comandant de escadrilă, răcnise spre el, peste şanţ, colonelul Cathcart. Dar să nu-ţi închipui că asta înseamnă ceva, fiindcă nu înseamnă nimic. Nu înseamnă decât că eşti noul comandant de escadrilă.

  Şi colonelul Cathcart o luase din loc cu motorul huruind, la fel de brusc cum venise, întorcându-şi Jeepul cu o răsucire nervoasă a roţilor, care împroşcase faţa maiorului Major cu o ploaie de pietriş. Maiorul Major încremenise la aflarea veştii. Stătea fără grai, costeliv şi stângaci, cu o minge de baschet jerpelită în mâinile lungi, în timp ce seminţele duşmăniei sădite atât de repede de colonelul Cathcart prindeau rădăcini în inimile soldaţilor din jur, care jucaseră baschet cu el şi îl lăsaseră să se apropie de ei atât de mult încât să le devină prieten, cum n-o făcuseră cu nimeni până atunci. Albul ochilor lui gânditori se mărise şi se înceţoşase, în timp ce gura îi zvâcnea doritoare, iar el era învins de singurătatea familiară, inexpugnabilă, care îl învăluia din nou, ca o pâclă sufocantă.

  Ca toţi ceilalţi ofiţeri din Cartierul General, cu excepţia maiorului Danby, colonelul Cathcart era animat de spiritul democraţiei: el credea că toţi oamenii se născuseră egali şi de aceea îi respingea pe toţi oamenii din afara Cartierului General al regimentului cu o îndârjire egală. Cu toate acestea, credea în oamenii lui. După cum le spunea adeseori în sala de instruire, era convins că aveau un avans de cel puţin zece misiuni faţă de oricare alt echipaj şi că oricine nu împărtăşea încrederea pe care şi-o pusese în ei putea dracului să plece. Singurul mod în care puteau dracului să plece, după cum aflase Yossarian când se dusese să-l viziteze pe ex-caporalul Wintergreen, era de a efectua încă zece misiuni de luptă.

  — Tot nu pricep, protestă Yossarian. Are dreptate doctorul Daneeka sau nu?

  — Câte a zis?

  — Patruzeci.

  — Daneeka a spus adevărul, recunoscu ex-caporalul Wintergreen. La Cartierul General al regimentului douăzeci şi şapte nu e nevoie să efectuezi decât patruzeci de misiuni de luptă.

  Yossarian jubila.

  — Deci pot să mă duc acasă, nu? Eu am făcut patruzeci şi opt.

  — Nu, nu te poţi duce acasă, îl corectă ex-caporalul Wintergreen. Ai înnebunit?

  — De ce nu?

  — Clenciul-22.

  — Clenciul-22? spuse Yossarian uluit. Ce-are a face Clenciul-22 cu treaba asta?

  — Clenciul-22, răspunse răbdător doctorul Daneeka, după ce Joe Flămândul îl adusese pe Yossarian înapoi în Pianosa, prevede că trebuie să faci întotdeauna ce-ţi spune să faci comandantul tău.

  — Dar regimentul douăzeci şi şapte al Aviaţiei Militare prevede că mă pot întoarce acasă după patruzeci de misiuni.

  — Dar nu menţionează că trebuie să te întorci acasă. Şi, conform regulamentului, trebuie să te supui tuturor ordinelor. Ăsta-i clenciul. Chiar dacă colonelul nu s-ar supune ordinului regimentului douăzeci şi şapte al Aviaţiei Militare, punându-te să mai efectuezi misiuni de luptă, tot ar trebui să le efectuezi, căci altminteri te-ai face vinovat de nerespectarea unui ordin de-al lui. Şi pe urmă Cartierul General al regimentului douăzeci şi şapte chiar că ar sări la tine.

  Yossarian se încovoie, dezamăgit.

  — Deci chiar trebuie să efectuez cele cincizeci de misiuni de luptă, nu? spuse el mâhnit.

  — Cele cincizeci şi cinci, îl corectă doctorul Daneeka.

  — Care cincizeci şi cinci?

  — Cele cincizeci şi cinci de misiuni de luptă pe care vi le pretinde acum colonelul.

  Joe Flămândul scoase un imens oftat de uşurare auzindu-l pe doctorul Daneeka şi izbucni în râs. Yossarian îl înşfăcă pe Joe Flămândul de ceafă şi îl obligă să-i ducă înapoi cu avionul la ex-caporalul Wintergreen.

  — Ce mi-ar face, întrebă el pe un ton confidenţial, dacă aş refuza să le efectuez?

  — Probabil că te-am împuşca, răspunse ex-caporalul Wintergreen.

  — Te-am împuşca? strigă surprins Yossarian. Cum adică te-am împuşca? De când eşti de partea lor?

  — Dacă o să fii împuşcat, de partea cui crezi că o să fiu? îi replică ex-caporalul Wintergreen.

  Yossarian se înfioră. Colonelul Cathcart îi mărise din nou numărul de misiuni.

 McWATT.

  De obicei, pilotul lui Yossarian era McWatt, care, bărbierindu-se îmbrăcat cu pijamaua lui curată, de un roşu ţipător, în faţa cortului, în fiecare dimineaţă, era unul dintre lucrurile bizare, ironice, de neînţeles, din jurul lui Yossarian. McWatt era probabil cel mai nebun dintre ei toţi, pentru că era perfect sănătos la cap şi totuşi nu-l deranja războiul. Era un sufleţel tânăr şi zâmbitor, cu picioare scurte şi umeri laţi, care fluiera încontinuu melodii săltăreţe din spectacole şi întorcea cărţile trântindu-le tare de masă când le împărţea la douăzeci şi unu sau la pocher, până ce Joe Flămândul claca în cele din urmă, spumegând de furie sub impactul lor cumulat şi începea să urle la el să înceteze să le mai trântească.

  — Nemernicule, faci dinadins, fiindcă ştii că mă enervează! zbiera furios Joe Flămândul, în