Bradul avea toate lumânările aprinse, aşezând pe chipurile mesenilor umbre mici.

  Toţi pândeau cetaşii, să vadă, se rupe vreunul, se lasă?

  S-au ridicat toţi, au spus rugăciune – Doamne, erau atât de tineri, de frumoşi, de exaltaţi în hotărârea lor supraomenească – au mai cântat un colind şi au ieşit din „caşi" să scoată jocul, să dea drumul sărbătorii. Purtaţi în triumf de întregul sat, s-au oprit în „centru", la locul „de horă". Au jucat întâi o „feciorească", numai ei. Apoi, şi-au luat drăguţele la „poşovoaică" şi s-a pornit hora ţărănească, ca o îmbrăţişare a tuturor, de Crăciun.

  Au jucat până la miezul nopţii, fără oprire, fără istov, ca nişte soli, ca nişte însemnaţi, nişte aleşi ce erau – sătenii se potoliseră-n priveală – trimiţând astfel undeva, spre înalt, mesajul lor de speranţă, de bucurie, de încredere.

  Copii bubuiau din pocnitori improvizate, aprindeau artificii, frigul şi zăpada nu existau pentru nimeni. Am plecat în sfârşit spre Casă, Istoviţi, feciorii cetei s-au prăbuşit în paturi, înveliţi şi privegheaţi de mamele lăcrimând îngrijorate.

  Apoi luminile s-au stins, satul a adormit. Am rămas singur, în camera darurilor. Nu-mi era somn, retrăiam, şocat, clipă cu clipă, extazul acelor zile şi nopţi, lumea necunoscută de datini vechi şi mistere în care fusesem aruncat, nepregătit şi poate prea brusc.

  Satul meu fagărăşan devenise brusc altceva. O lume mistică, arhaică, încărcată de rituri şi obiceiuri vechi, răsărite torenţial dintre grijile zilnice, Dezgheţul acela temporar din '63 – '71 eliberase exploziv energii şi amintiri de o dimensiune colosală (aşa s-a întâmplat şi cu literatura: după descătuşarea '60 – '70, cine ne-a mai putut întoarce la proletcultism?)

  Lumina lunii se filtra prin geamul îngheţat. Şi nu ştiu dacă a fost doar emoţia nopţii, a vârstei, a oboselii exaltate, sau şi altceva, dar mi s-a părut că, în jurul mesei pe care se înălţase stiva de colaci – aşa arăta camera colăcarului – s-a aprins un foc rece, nobil, de raze, O aureolă.

  Mi-era frig, am adormit cu colac rotund şi cald ca un soare la piept – eram doar un adolescent sentimental – trăisem, la şaisprezece ani, prima mea zi de libertate.

  Cercul este forma păstrată cu frecvenţa cea mai mare la facerea colacilor. Imagine simbolică arhetipală, ce ne trimite la profundele rădăcini ale culturii universale, cercul este „ înzestrat cu puterea de a apăra, căci, simbolic, semnifică veşnicia".

  Zonal apare sub forma a două cercuri concentrice (de exemplu, colacii pentru prapur – Mureş) sau a trei cercuri concentrice (colacii de nuntă – Vâlcea). Sub forma cercului tăiat de cruce, realizată prin aplicări de fâşii de aluat sau prin incâzare cu ajutorul unui vârf ascuţit este aluatul folosit în ceremonialul de înmormântare sau de nuntă în numeroase zone.

  Roata a vieţii care se învârteşte perpetuu – imagine care, mai târziu, a căpătat accepţiune solară, devenind semn astral în arta populară, în genere —în localităţi din judeţul Sălaj, „colacul Soarelui" este încă agăţat pe peretele camerei unde se ia „cina mortului", în judeţul Caraş-Severin „Soarele" (cu raze trasate din f aşii de cocă aplicate) face încă parte din motivele ornamentale ale colacilor necesari ceremonialului de înmormântare. în Maramureş, după cununie, fata se uită prin colac la „Sfântul Soare", gest pe care-l găsim şi în alte zone, colacul fiind însă substituit prin inelul de cununie.

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  PÂINE DE SORŢI

  Pâine de Anul Nou şi Sf, Vasile, roată a norocului şi veseliei: „Fetică mare de-mi ieşti, O să-ţi vină la fereşti, Zburătorul din poveşti, Băieţică dacă-mi ieşti, Mai aşteaptă să mai creşti", zicea un răvăşel de odinioară.

  Iar alt sorţ râdea aşa: „Bani nu ai Că des îi dai. Casă n-ai Că-i de pospai, Cai nu baţi Că sunt de vai, N-ai nici trai, Nici cheag, nici strai, Soacră ai Şi vrei s-o dai".

  2,4 kg făină * 1 00 g drojdie

  600 g unt + 100 g pentru uns * 600 ml lapte cald

  •12 ouă + 1 ou pentru uns * 300 g zahăr (sau mai mult)

  * ceva sare * bani buni, sorţi (răvaşe)

  • Drojdia se-nmoaie-n apă caldă, se strecoară şi se vântură

  • Jumătate din făină se amestecă cu zeamă de drojdie şi se lasă să dospească

  • Untul se pune să clocotească, apoi se opăreşte cu el făina rămasă • Se freacă în palme până se face iar făină

  • Se bat ouăle cu zahărul * Se amestecă plămădeala cu făina de unt, sare, lapte, ouă cu zahăr, şi se frământă bine, vreo 2 ore * Se unge o tavă mare cu unt, se întinde aluatul lipie şi se lasă să crească frumos • Dacă a crescut îndeajuns, se ascund bani şi sorţi ici şi colo, în aluat, se nivelează, se unge pâinea cu ou şi se dă la cuptor încins, la foc molcom

  Româncele din unele părţi ale Bucovinei, cărora IM aminte de starea, binele şi fericirea fiilor lor, atunci când merg să se culce iau atâtea coji de ceapa câţi fii au şi, turnând într-însele câte un pic de sare, le pun pe fereastră, înde le lasă apoi până a doua zi dimineaţă, a cărui ceapa o află că e mai plină cu apă, acela cred ele că va avea mai mult noroc.

  În unele părţi din Moldova, locul mamelor îl ocupă adeseori fetele cele mari, $e strâng adică câteva fete la un loc, ia fiecare fată câte o ceapa, o scobeşte bine înăuntru, o umple cu sare până la jumătate; le faşază apoi pe prichiciul ferestrei, unde stau până a doua zi. Cepele, la ^umezeală, slobod mai puţină ori mai multă apă şi, cu cât o fată găseşte i multă apă în coaja de ceapă pe care a pus-o dânsa, cu atâta crede că are