Fetele din unele părţi ale Moldovei, voind a şti de vor avea bărbaţi beţivi ori nu, şi ce băutură anume vor bea, mai f ac încă următoarea vrajă: omul de gazdă, la care s-au adunat fetele, umple câteva ulcele cu diferite băuturi, precum: vin, rachiu şi altele, iar unele cu apă; apoi le duce afara | şi le lasă în tindă ori pe prispă. Fetele ies câte una şi aleg o ulcică, şi ce băutură găsesc aceea cred ele că vor bea-o bărbaţii lor. Iar fata care ia ulcica cu apă nu va avea bărbat beţiv.

  (S,FI, Marian – „Sărbătorile la români11)

  COZONACII DE MODEL

  De Crăciun, ortodocşii şi toţi creştinii români se adună în jurul unor simboluri gustoase tradiţionale, între care şi cozonacii, fără de care sărbătoarea ar fi frustrată şi tristă. Nu afirmă nimeni, desigur, că în toată această bucurie, în feericul ritual al sărbătorilor creştine, cozonăcelul este de sorginte românească. Nici pe departe! Dar atâta timp cât Ajunul face să miroasă năucitor a cozonaci peste munţii Carpaţi, peste Dunăre şi Nistru, peste Tisa, trebuie s-o spunem, şi încă în gura mare: de sărbători, românii mănâncă cozonac!

  Reţeta fascinantă, citată de ALO, Teodoreanu, zis Păstorel, de mine dintre multe alte variante, pentru opulenţa ei aproape exotică, un concept de sărbători.

  Material;

  150 ouă * 1 pahar mare (de apă) cu rom alb l baton vanilie —4linguriţe rase cu sare • 1 litru lapte • 100 g drojdie l păhăruţ undelemn fin zahăr tos circa 1,200 kg • 3-4 (maximum) kg făină extra

  —4 păhăruţe de vin cu unt topit şi cald

  Explicaţie:

  Când aplici această reţetă, nu poţi spune: am să fac trei sau cinci kilograme de cozonaci, ci am să întrebuinţez atâtea ouă. Ouăle nu sunt toate la fel şi făina niH toată deopotrivă de uscată. Cu cât e mai uscată, cu atât înghite mai mult lichid (ceteşte: ouă şi rom).

  Observaţie:

  Pentru fabricarea cozonacilor trebuie socotite 12 (douăsprezece) ore. De aceea, e bine să fie pregătite toate de cu seară şi să te apuci de treabă cu noaptea în cap.

  Tehnică:

  Se strică de cu seară ouăle, punând gălbenuşurile deoparte. Albuşurile le pui unde vrei, căci ori pui prea puţin (ca o linguriţă de omăt), ori deloc cam totuna e. în gălbenuşuri pui sarea, mesteci, pui la rece şi te culci, A doua zi, într-un vas foarte curat, pui doi pumni de făină (circa 500 gr) pe care o opăreşti cu lapte clocotit.

  Se mestecă cu o lopată anume, de lemn (sau cu un linguroi) şi se bate straşnic până se face o pomăda, fără nici un gogoloş.

  Când s-a răcorit (să poţi suferi degetul mic), adaugi drojdia, pregătită astfel: fărâmiţată într-o farfurie adâncă şi frecată cu două-trei linguri zahăr, până se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomăda, acoperi cu un şervet şi pui la loc călduţ (nu fierbinte), ca să crească, în timp ce creşte plămădeala (aşa se cheamă amestecul de mai sus), strecori prin sită gălbenuşurile în covată (albie de lemn, foarte curată, uscată şi călduţă), clăteşti cu două-trei linguri de apă călduţă vasul în care au stat şi torni totul în albie.

  Dacă vrei, pui şi o ceaşcă de albuş spuma, dacă nu, nu pui. Baţi gălbenuşurile cu străşnicie, adaugi romul şi baţi, şi baţi, baţi mereu şi te bucuri că miroase bine; adaugi apoi vanilia tăiată mărunt şi baţi înainte, până ce plămădeala a crescut frumos. Când e gata plămădeala, o răstorni pe ea în allpie şi mesteci până se face una cu gălbenuşurile. Pe urmă, începi a pune făină, câte puţin, şi a tot mesteca şi baie cu lopata, până ce nu mai poţi. Atunci, frămânţi cu pumnii închişi, până ce obţii un aluat potrivit de moale.

  Când crezi că nu mai încape făină, cântăreşti câtă ţi-a rămas, ca să ştii câtă ai întrebuinţat, şi pui zahărul şi untul după proporţia- 300 g zahăr la kilogramul de făină şi un pahar de unt, plus unul, aşa, pe deasupra. După ce a intrat făina, frămânţi înainte, punând zahărul, puţin câte puţin, până ce^l pui tot. După ce ai isprăvit zahărul, pui untul (câte un păhăruţ) şi untdelemnul, întorcând aluatul mereu în aceeaşi parte (ca să iasă felii). Frământatul durează două ceasuri.

  Pui la crescut la loc călduţ, nu fierbinte, acoperit bine, ca sa nu se răcească, şi laşi două-trei ore, până ce a crescut frumos. Ajuns aici, pui în formele unse perfect cu unt sleit (o treime din formă), şi iarăşi acoperit la loc călduţ, aproximativ o oră. Cât timp cresc în forme, se pregăteşte cuptorul (detaliu foarte important). Când e gata şi cuptorul, ungi cozonacii cu ou bătut şi presari cu migdale tăiate sau zahăr granulat şi, cu „Doamne-ajută", pui la cuptor, wide stau o oră, oră şi un sfert, cel mult, La cuptor trebuie om priceput, ca să-l cerce, cu făină de păpuşoi (porumb), să nu puie cozonacii prea deşi, scH acopere la nevoie ca să nu se pârlească, să le puie „zăgneaţă" etc.

  La scosul din cuptor, alt meremet. Scoţi cozonacul, îl scuturi puţinei cu urechea aplecată, să-l auzi dacă joacă, îl culci apoi cu formă cu tot pe-o coastă, sprijinit de-un lemn. După două-trei minute îl mai scuturi şi-l legini cătinel şi cu mare băgare de seamă, ca să nu se cumva turtească şi încruzească!

  Abia un ceas după ce i-ai scos din cuptor îi duci în casă şi, după două'trei, când sunt bine răciţi, îi transporţi în cămară. Ca să-i păstrezi bine şi multă vreme proaspeţi, îi înveleşti (pe fiecare în parte, se înţelege) în hârtie impermeabilă şi în şervet gros. Cozonacul făcut după această reţetă trebuie să nu se usuce trei şi chiar patru săptămâni.

  Peste sărbătoarea autohtonă geto-dacică a Crăciunului s-au suprapus, succesiv, Saturnaliile romane (la începutul mileniului I d,H, zeul Saturn se celebra între 1 7 şi 23 decembrie), naşterea zeului solar de origine