l-a respins pe Lordul Cerului. Este nevoie de o conducere puternică, pozitivă. Tu oferi asta. Ai soluţii. Fireşte că se întorc spre tine.

– Când ne putem deschide gaura de vierme?

– Voi cere biroului tău guvernamental să trimită tratatul premierului Viotiei imediat. Dacă Likan nu ne lasă baltă, tratatul se va întoarce imediat semnat. Gaura de vierme poate fi deschisă în două ore. Am pregătit o serie de puncte în care să apară.

– Sper că Colwyn City este una dintre ele.

– Da. Are un complex de andocare care ne va servi foarte bine.

– Şi forţele noastre de poliţie?

– Patruzeci de mii gata de expediere imediată, împreună cu echipamente de transport şi de suprimare a revoltei. Îi putem împinge în interior în şase ore de la deschiderea găurii de vierme. Un alt sfert de milion vor urma în următoarele patru zile.

– Excelent!

– Am sperat că vei fi de acord. Phelim ezită. Nu ne-am pregătit deloc pentru situaţia în care al Doilea Visător ar deveni conştient de capacitatea lui în acest mod. Ne va lua o zi pentru a-i plasa pe Maeştrii Viselor pe poziţii pe întregul Colwyn City.

– Dar aveţi posibilitatea să închideţi tot traficul de capsule şi nave înainte de asta?

– Da. Asta e prioritatea noastră. Vrem să-l izolăm în perimetrul oraşului. Din nou o ezitare necaracteristică. Dar, pentru a-l localiza, trebuie să viseze din nou. După seara asta, s-ar putea să nu o mai facă.

Ethan închise ochii şi se afundă în pernele tronului, vlăguit de efort.

– O va face. Încă nu ştie ce a făcut.

– Ce vrei să spui?

– Acum o oră am primit un telefon de la directorul Trachtenberg de la Staţia Centurion. A considerat că este destul de important pentru a-şi dezvălui apartenenţa la noi şi a folosi posturile releului Marinei. Imediat după ce al Doilea Visător a încheiat contactul cu Lordul Cerului, Golul începu o fază de devorare. Asta nu este o coincidenţă. S-ar părea că Lordul Cerului nu a primit prea bine refuzul. Prietenul nostru retras va trebui să-l împace sau vom sfârşi cu toţii devoraţi de frontieră. Un stimulent puternic, într-adevăr.

Al şaptelea vis al lui Inigo

Edeard se trezi cu o mahmureală uşoară. Din nou. Noaptea trecută fusese a treia la rând în care ieşise cu Macsen şi cu Boyd.

Rămase în pat şi comandă lumină. Tavanul înalt şi curbat începu să radieze o strălucire alburie slabă. Unul dintre cei trei ge-cimpanzei se grăbi să aducă un pahar cu apă şi un bob mic de praf compact primit de la ucenicul doctoriţei Murusa. Edeard îşi aruncă pilula pe limbă şi luă o gură de apă ca s-o înghită. Mintea îi alunecă înapoi la acea dimineaţă, cu ani în urmă, în Witham, când Fahin făcuse fiertura aceea a lui îngrozitoare pentru a-i lecui de mahmureală. Încă era cel mai eficient leac pe care îl încercase vreodată. Edeard era sigur că pilulele erau doar puţin mai mult decât placebo, oferindu-i ucenicului o sursă de venit. Termină rapid de băut apa. Fahin spunea întotdeauna că apa ajută la îndepărtarea toxinelor.

Bazinul circular din baia apartamentului avea câteva trepte mici la un capăt, astfel că Edeard putea păşi în el. Se cufundă până la gât, aşezându-se înăuntru şi oftând recunoscător. Un ge-cimpanzeu turnă nişte săpun lichid care făcea o mulţime de bule. Închise ochii din nou, aşteptând ca mahmureala să dispară. Temperatura apei era perfectă, fiind egală cu cea a corpului. Îi luase câteva săptămâni de încercări să obţină acest rezultat. În mod normal, în Makkathran apa de baie era destul de rece pentru oameni. Remodelase, de asemenea, gaura din podea care servea drept toaletă. Acum, omniprezenta cutie de lemn folosită în fiecare casă din Makkathran dispăruse, fiind înlocuită de un piedestal gol, simplu, pe care camera îl crescuse pentru el. Era mult mai uşor să se aşeze pe el.

Diverse alte modificări mici îi transformaseră apartamentul într-un cămin confortabil. Patul standard în formă de cub, prea înalt, era de-acum mult mai mic, iar suprafaţa spongioasă era şi mai moale, şi mai primitoare. Nişele aveau rafturi în ele. Un ungher adânc în zona de bucătărie era permanent rece, permiţându-i să păstreze alimentele proaspete timp de câteva zile, la fel cum se făcea în palatele mai mari ale oraşului.

Asta era cea mai mare binecuvântare, să locuiască într-o casă închiriată de poliţie şi nu în dormitoarele secţiei. Edeard putea, în sfârşit, să aleagă din nou ce mânca. Jumătate din primul său salariu lunar se dusese pe o sobă de fier pentru gătit, nouă. O instalase el însuşi, adaptând gaura pe care locatarul anterior o făcuse în perete pe post de burlan. Soba avea locul de cinste în bucătărie, împreună cu o colecţie tot mai mare de vase. Avea chiar şi un bazin mai mic, care putea fi folosit la spălat, în loc să înmoaie totul în cel pentru baie, cum făceau majoritatea. Îi plăcuse inovaţia suficient de mult pentru a se gândi să sculpteze un alt bazin mic şi în baie, doar pentru spălatul pe mâini şi pe faţă. Deşi, într-adevăr, aşa oricine putea să-şi dea seama că avea capacitatea de a rearanja materialul oraşului, sculptându-l la fel de uşor cum o făcea odată cu ouăle de genistar.

Oricui îi vizita apartamentul.

Adică, nimănui.

Macsen luase cu el o fată de la teatru noaptea trecută. Una dintre dansatoare! La fel de frumoasă ca oricare dintre fetele din marile familii, dar cu un corp incredibil de puternic şi de suplu. Ştia asta datorită îmbrăcămintei cât se poate de revelatoare pe care o purta când dansa pe scenă. Edeard scrâşni din dinţi încercând să nu fie gelos. El şi Boyd dăduseră din nou lovitura. Deşi, una peste alta, fusese o seară plăcută, lui Edeard îi plăcea mult mai mult la teatru decât să stea în taverne şi să se îmbete. Adesea, pe scenă se