— Ei bine, cel mai bine este să procedezi în felul mai întâi o înfigi sub coaste (locotenentul îi arătă Io mâna pe propriul lui trup), apoi răsuceşti vârful în formă de cerc ca să sfârteci organele interne, după care îl îndrepţi în sus ca să străpungi inima. E destul de complicat. Nu poţi doar să străpungi duşmanul cu ea şi să te aştepţi să şi moară. Ni s-a băgat bine în cap lucrul acesta. Cei care luptă corp la corp, cu baint”;! >r. E, sunt foarte apreciaţi, ca şi cei care atacă noaptea. Acest'.' sunt consideraţi mândria Armatei Imperiale. Fie vorba între noi, e şi mult mai ieftin decât să ataci cu tancuri, avioane şi tunuri. Problema este că atunci când te antrenezi, nu străpungi o fiinţă umană, ci o păpuşă din paie care nu ţipă, nu sângerează, căreia nu i se împrăştie organele pe jos. Soldaţii mei n-au ucis niciodată un om în felul acesta. Şi nici eu, mărturisesc cinstit.

  Locotenentul s-a uitat la caporal şi a dat din cap. Caporalul a strigat ordinul celor trei soldaţi. Aceştia s-au dat un pas îndărăt, au scos baionetele şi le-au îndreptat spre prizonieri. Unul dintre tinerii chinezi (numărul 7) a mârâit ceva pe limba lui, ceva care semăna a blestem şi a scuipat dispreţuitor, scuipat care n-a mai ajuns pe pământ, ci i s-a lipit de tricou. La următorul ordin, cei trei soldaţi au înfipt baionetele în chinezi cu toată forţa. Au procedat apoi exact cum îmi spusese locotenentul: au răsucit vârfurile baionetelor ca să le sfârtece organele interne şi le-au îndreptat apoi în sus ca să le străpungă inimile. Ţipetele tinerilor chinezi nu au fost prea puternice, ci mai degrabă semănau cu nişte oftaturi, de parcă expiraşi aerul rămas în trupurile lor printr-o singură deschizătură. Soldaţii au scos baionetele şi au păşit îndărăt. Ihil a strigat iar un ordin şi subordonaţii lui au repetat ura exact cu aceleaşi mişcări ca şi înainte: înfigerea baionetei, răsucirea, ridicarea, scoaterea. Medicul veterinar Pnvea paralizat de groază şi avea sentimentul că va plesni el jnsuşi în două. Trăia cu senzaţia că este, alternativ, ba cel care lnJunghie, ba cel înjunghiat, simţind parcă impactul baionetei >J durerea provocată de sfârtecarea organelor interne.

  Chinezii au murit mai greu decât şi-ar fi închipuit doctorul.

  Ln trupurile lor ciopârţite a curs o grămadă de sânge şi cu aţe că aveau organele sfârtecate, s-au mai chinuit o vreme a moară. Caporalul a tăiat cu baioneta lui sforile cu care îi

  Saseră pe tinerii chinezi de copaci şi apoi le-a cerut soldaţilor

  ^e nu participaseră la masacru să târască trupurile lnsufleţite până la groapă şi să le arunce în ea. S-au auzit

  Haruki Mu şi de data asta bufnituri surde, dar parcă au sunat totuşi altfel decât cele dinainte. Poate pentru că nu muriseră, se gân* medicul veterinar. ^^

  A mai rămas doar prizonierul chinez cu numărul 4. Cei trei soldaţi palizi au rupt frunze din copaci ca să-şi cureţe baionetele însângerate. De lamele lor se lipise nu numai sânge ci şi bucăţi de carne. Au avut nevoie de foarte multe frunze ca baionetele să-şi recapete strălucirea anterioară.

  Doctorul se întreba de ce a fost lăsat în viaţă doar chinezul cu numărul 4, dar nu a dat glas nedumeririi. Locotenentul şi-a scos ţigările şi a fumat una, după care l-a servit şi pe veterinar. Acesta a acceptat-o, a băgat-o în gură şi şi-a aprins-o cu propriul chibrit. Nu-i tremurau mâinile, dar avea sentimentul că şi-a pierdut orice senzaţie, de parcă purta mănuşi foarte groase.

  — Tinerii aceştia au fost elevi la Şcoala Militară din Manchuko, spuse locotenentul. Au refuzat să participe la apărarea oraşului Hsin Chin, au ucis doi instructori japonezi noaptea trecută şi au încercat să fugă. I-a prins patrula 4” noapte, a omorât patru pe loc, a capturat alţi patru, iar doi au scăpat. Locotenentul şi-a frecat barba cu palma, încercau să dispară aşa cum i-aţi văzut, în echipament de basebali Presupun că le-a fost frică să poarte uniformele militare ca să nu fie consideraţi dezertori sau poate erau îngroziţi de ceea fiB aveau să păţească dacă îi prindeau trupele comuniste IB uniformele de Manchuko. La cazarmă n-au găsit altceva 4* îmbrăcat decât acele echipamente de basebali de pe care a* smuls numele. Nu ştiu dacă aveţi idee ce echipă de basebaB grozavă are Şcoala Militară. A fost plecată de nenumărate ori în Taiwan şi Coreea pentru jocuri amicale. Individul aceto* spuse locotenentul arătând spre tânărul chinez care SiP rămăsese legat de copac, a fost şeful echipei şi el a pus la<^ dezertarea şi i-a ucis pe cei doi instructori cu bâta de basebŞpp Instructorii ştiau că sunt probleme la cazarmă şi de acee*ţ< le distribuiau arme elevilor decât în caz de forţă majoră, * au uitat cu totul de bâtele de basebali. Nenorocitul le-a c pur şi simplu capetele şi au murit pe loc. Punct ochit, lovit. Aceea-i bâta.

  Locotenentul i-a cerut caporalului să-i aducă bâta, întins-o doctorului. Veterinarul a ridicat-o şi a ţinui dreptul feţei exact cum procedează jucătorul care urme lovească. Era o bâtă de basebali obişnuită, de călit tocmai bună şi nici lemnul nu era finisat ca lumea. Era grea, dar părea de nădejde. Mânerul se înnegrise de la transpiraţie, fju arăta deloc ca o bâtă folosită recent pentru a ucide două fiinţe umane. După ce a cântărit-o puţin în mână, veterinarul i-a înapoiat-o locotenentului, care a balansat-o în aer ca un expert.

  _Jucaţi basebali? A întrebat locotenentul.

  _Jucam când eram copil, răspunse medicul veterinar.

  — Nu mai jucaţi?

  — Nu mai e de mine, spuse doctorul, gata să-l întrebe pe locotenent dacă el joacă, dar şi-a înghiţit cuvintele.

  — Mi s-a ordonat să-l bat pe individul ăsta cu aceeaşi bâtă, până moare, spuse locotenentul lovind pământul cu vârful bâtei. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Fie vorba între noi, mie mi se pare un ordin infect. La ce naiba ne mai serveşte