clapele gigantice cântând până atunci, sunetul era copleșitor. Apoi novicele și-au început melodia de acompaniament. Era deopotrivă îngrozit și euforic.

Julan se apropie de el, mândria lui strălucind cu puterea soarelui în zori. Iar ea era acolo, alături de el. Edeard aproape scânci de ușurare. Mirnatha chicoti văzându-i expresia. Fetița purta o rochie roz cu alb, care o transforma într-o fermecătoare și dulce creatură de basm, o imagine stricată numai atunci când îi trimise zâmbetul ei răutăcios.

Rochia de mireasă a lui Kristabel era o creație din dromătase crem-auriu tivită cu albastru-regal pe care sclipeau flori-geme de smarald. Trena sa părea să se întindă pe jumătate din lungimea culoarului. Îi văzu capul întorcându-se pe sub voal, cu ochii strălucindu-i prin dantelă. Apoi Pythia a venit în fața lor cu un zâmbet blând și impunător. Organistul își încheie imnul bubuitor.

– Bun venit tuturor în această zi atât de fericită, a spus Pythia întregii adunări.

Julan și Kristabel au ridicat vălul miresei. Părul i se revărsa ca niște unde de mătase de aur. Edeard nu putea să creadă că cineva atât de perfect se afla în fața lui la propria sa ceremonie de nuntă. Cu siguranță trebuia să fie vreo fantezie amețită de după ultima noapte în Ashwell, un moment de iluzie fericit înainte de moarte, după ce fusese lovit de gloanțe.

Kristabel îi luă mâinile într-ale ei și i le strânse liniștitor.

– M-ai așteptat mult timp? l-a tachinat ea.

– Toată viața mea, i-a răspuns sincer.

Și-au petrecut luna de miere la cabana de muroak a familiei Culverit de pe coastă, unde au rămas jumătate de lună singuri. Douăzeci de zile de încântare.

De data aceasta erau însoțiți de mai mulți servitori, care le ofereau mâncăruri excelente și servicii discrete. Sfârșitul verii se apropia, dar vremea era încă fierbinte. Aerul umed de deasupra golfului abia se clinti cât timp au stat acolo. Ca și înainte, au făcut plimbări leneșe de-a lungul coastei. Au înotat în apa caldă și s-au sorit pe plajă până s-au bronzat amândoi într-un maro-auriu închis. Edeard își încercă mâna la pescuit, dar nu avea răbdare. Au învățat să navigheze cu un iaht mic, cadou de nuntă de la Charyau. Au făcut chiar câteva excursii pe mare în satele de pescuit din apropiere, în apele din fericire calme.

– Cred că va trece ceva timp până să ne aventurăm în circumnavigația despre care vorbeam, a recunoscut Edeard seara, după prima lor călătorie pe mare, la trei kilometri de-a lungul țărmului.

De cealaltă parte a mesei, Kristabel a râs, arătându-se de acord, învăluită de vâlvătaia de aur a apusului de soare. Amândoi hotărâseră de la început să-și rezerve un timp doar pentru ei. Au evitat să vorbească despre viața orașului și despre politica sa. Prea mult din ultimele patru luni fuseseră cheltuite pentru instalarea lui Finitan ca primar, pentru a convinge vechea gardă să adopte politicile sale de consolidare, pentru întărirea sistemului judiciar și pentru consolidarea determinării și eficacității poliției. Lucrurile păreau să funcționeze. Toată lumea raporta afaceri bune. Odată umbra de teamă și nesiguranță înlăturată, oamenii petreceau din nou cu încredere.

Primele luni ale lui Finitan ca primar erau considerate deja un succes. În Makkathran. În provincie, lucrurile nu erau atât de plăcute. Veștile aduse de Topar la începutul anului deveniseră informații comune. Chiar și prezicerile sale de rău-augur păreau acum optimiste. Bandiții care se limitaseră atât de mult timp la provinciile de vest făceau acum incursiuni lungi spre est. În primăvară, provincia Rulan se confruntase cu un exod uriaș, deoarece raidurile deveniseră un eveniment săptămânal. Apoi, provincia Worfolk a raportat mai multe caravane prinse în ambuscade pe drumuri altădată sigure. Lanțurile muntoase din interior erau refugii ideale pentru bandele care cutreierau, lovind sate și orașe. După câte un raid, se refugiau pe terenul înșelător și neospitalier, dispărând din fața șerifilor și a milițienilor trimiși să-i vâneze.

Ceea ce-l îngrijora pe Edeard era distanța mare la care se înregistrau aceste episoade. Makkathranul afla despre ele la câteva luni după ce se produseseră. Nu aveau nicio idee despre ceea ce se întâmpla în prezent la marginea Câmpiei Iguru, sau cât de aproape de oraș se aventurau bandiții.

La doar două luni după alegeri, primii refugiați din Munții Ulfsen au început să se prelingă în Makkathran, vorbind în șoaptă despre arme ciudate și puternice. Arme care ar putea învinge un întreg pluton de cavalerie. Bilanțul victimelor oficiale din regimentele de miliție trimis de Owain pentru a-i ajuta pe guvernatori a început să crească. Oamenii au observat că numărul de servicii funerare generos organizate de Marile Familii pentru ofițeri a crescut brusc. Nimeni nu a dat vina pe Finitan, dar el a început să se confrunte cu întrebări despre ce intenționează să facă cu privire la situația care se înrăutățea dincolo de Câmpia Iguru.

Toate acestea Edeard le lăsase în urmă în favoarea zilelor însorite, lenevind pe nisip și bând vin rece. Și pentru nopți la fel de fierbinți, de făcut dragoste cu Kristabel. A venit apoi ziua în care personalul și ge-maimuțele au ambalat grămada de saci și de lăzi și au luat-o înapoi spre casă. A rămas tăcut în timp ce mergeau de-a lungul drumului larg de coastă, gândindu-se cu ce vești va fi întâmpinat de îndată ce va ajunge din nou în oraș.

– Mă vei avea în continuare pe mine, a spus Kristabel cu fermitate.

Edeard ieși din reverie.

– Poftim?

– Nu am schimbat niciun cuvânt pe ultimii trei kilometri. A fost atât de oribil?

– Nu! Asta e problema, aș fi vrut să poată dura la nesfârșit. O mare parte din mine nu vrea să mă întorc.

– Nici eu. Încercă un zâmbet, dar mulțumirea obișnuită lipsea. Nu cred că am rămas însărcinată.

– Ah.

– Se spune că sucul de vinak rămâne în sânge o vreme, după ce nu-l mai iei. După încă o lună va dispărea și vom avea succes.

El o cuprinse cu brațul.