* Şi câtuşi de puţin a voastră milă Eu n-o aştept.

  Şi n-o doresc. Gammerov şi Ingal aveau o stare de spirit atât de luminoasă: nu aveau nevoie de mila, de îngăduinţa voastră! Temniţa nu ne apasă, suntem mândri că ne aflăm în ea! (Deşi nu ştiu cine ar fi capabil să nu se simtă apăsat? Tânăra soţie a lui Ingal, la numai câteva luni, s-a dezis de el şi l-a părăsit. Gammerov însă, din cauza căutărilor revoluţionare, nu avea o prietenă apropiată.) Oare nu aici, în celulele închisorii, ajungi la înţelegerea marelui adevăr? E strâmtă celula, dar nu-i mai strimtă oare lumea liberă? Oare nu poporul nostru, chinuit şi amăgit, se află întins lângă noi sub paturi şi în culoarul dintre ele?

  Să nu m-alătur ţării-ntregi Cu mult mi-ar fi mai greu, Şi drumul ce l-am străbătut Eu nu -l regret acum.

  Tineretul care zace în celulele închisorilor cu statut de condamnat politic nu reprezintă niciodată tineretul mediocru al ţării, el este întotdeauna cu mult mai avansat În anii aceia, ceea ce urma să se întâmple cu întreaga masă a tineretului era doar: „să intre în stadiul descompunerii”, al dezamăgirii, al indiferenţei, să prindă gustul vieţii dulci, şi abia atunci poate, poate de la acest nivel confortabil, să înceapă-urcuşul amar spre un nou pisc – peste vreo douăzeci de ani? Dar tinerii deţinuţi din anul 1945, beneficiari ai articolului 58-10, au sărit peste această viitoare prăpastie de indiferenţă dintr-un singur pas, şi îşi ţineau curajoşi capul sus – sus pe eşafod, sub secure.

  În biserica de la Butârki, condamnaţi, tăiaţi şi izolaţi, studenţii din Moscova au compus un cântec, pe care îl cântau înaintea amurgului cu vocile lor încă firave: De trei ori, zilnic, mergem după ciorbă, Cântând, mai scurte facem serile, C-un ac, ajuns la noi prin contrabandă, Ne coasem traista de călătorie.

  De-acum de soarta noastră nu ne pasă, Căci am semnat – ah, să plecăm odată! Şi reveni-vom oare-aici cândva Din cea Siberie îndepărtată?

  Doamne-Dumnezeule, oare noi am scăpat prilejul? În timp ce frământam noroiul pe câmpul de operaţii, ne ghemuiam în gropile obuzelor, priveam din tufişuri cu luneta binoculară, aici a crescut un alt tineret şi a pornit la drum! Oare n-a pornit într-acolo?… Într-acolo, încotro noi n-am putea nici măcar îndrăzni? Pentru că n-am fost educaţi astfel.

  Generaţia noastră se va întoarce de la război, va preda armele, îşi va zor-năi decoraţiile şi va povesti cu mândrie peripeţii de pe front, iar fraţii noştri mai mici doar vor strâmba din nas: Vai, ce prostănaci…!

  Sfârşitul Părţii a Doua CONŢINUTUL CAPITOLELOR Partea ÎNTÂI – INDUSTRIA PENITENCIARĂ Capitolul 1 – ARESTAREA Cum se ajunge în Arhipelag.

  — Ce sentiment îţi dă arestarea – „Pentru ce?” -Arestarea tradiţională.

  — Cum se face o percheziţie.

  — Avantajele arestărilor nocturne.

  — Clasificarea arestărilor.

  — Ştiinţa percheziţiei. Inventivitate la arestări.

  — Nimeni nu este pregătit să opună rezistenţă.

  — Fuga lui Andrei Pavel.

  — Mecanismul epidemiilor de arestări. – „îşi vor da seama – mă vor elibera”, pasivitate generală.

  — Cum ar fi posibil să te împotriveşti?!

  — Din ce este alcătuită o arestare.

  — Ce gânduri stârneşte.

  — După arestare te simţi uşurat.

  — Să strigi?

  — De ce am tăcut eu.

  Arestarea mea.

  — Comandantul de brigadă Travkin.

  — Serviciul de contrain-formaţii al armatei.

  — Cei trei tanchişti.

  — Un spion viu.

  — Glume la defecare.

  Capitolul 2 – ISTORIA CANALIZĂRII NOASTRE: Valurile cele mai mari: deschiaburirea, anii postbelici şi anul 1937.

  — Organele se antrenau necontenit.

  Întemniţări imediat după Octombrie.

  — Lozinca leninistă a dezinsecţiei.

  — Definiţia „insectelor”.

  — Unicitatea VEEKA.

  — Mişcările populare pentru apărarea bisericilor. – „Comploturile” provinciale.

  — Sistemul ostaticilor.

  — Teroarea roşie şi natura ei.

  — Valurile socialiştilor.

  — Valul celor întorşi în patrie.

  — Intelectualitatea „care gravita în jurul cadeţilor”.

  — Cine se împotrivea detaşamentelor de colectare a produselor agricole.

  — Lichidarea ultimilor albgardişti.

  — Scufundarea şlepurilor.

  — Conştiinţa revoluţionară.

  — Valurile delincvenţilor de drept comun.

  — Lagărele de concentrare din gubernia Tambov.

  — Marinarii din Kronstadt.

  — Intensificarea represiunii în 1921.

  — Comitetul de ajutorare a victimelor foametei.

  — Arestările studenţilor, greva de la MVTU.

  — Marea Pasienţă a socialiştilor.

  — CEKA şi adepţii „bisericii vii”.

  — Valurile preoţilor, filosofilor religioşi, ale credincioşilor de rând. – „Călugăriţele”.

  — Prostituatele.

  — Cele dintâi valuri naţionale.

  — Valurile studenţeşti. – „Epuizarea ofiţerilor”.

  — Ce destin aveau familiile lor.

  — Cazacii din insula Lemnos.

  — Foştii funcţionari. – „Pentru tăinuirea originii sociale”.

  — Cine izbutea să răzbească îndărăt.

  — Rămăşiţele Crucii Roşii politice.

  — Contingentul lui Voikov.

  — Profilaxia socială.

  — Varenţov, seratele muzicale.

  — Liceenii şi juriştii.

  — Ingineri-sa-botori. – „Limitatorii”.

  — Cei care refuzau să devină informatori.

  — Primele procese publice.

  — Folosirea poporului drept coparticipant la represiune.

  — Proteste izolate.

  — Cele „Şase condiţii”, întorsătura cu inginerii.

  — Procesul „Biroului unional al menşevicilor”.

  — Procesul, care n-a mai avut loc, al „Partidului Ţărănesc al Muncii”.

  — Grupul lui Kondratiev-Ceaianov.

  — Valurile care curg tot timpul (credincioşii, socialiştii, naţionaliştii).

  — Grupul istoricilor, 1929. – „Opoziţia muncitorească”.

  — Troţkiştii.

  — Nepmanii.

  — Valul „aurului”.

  — Valul format la introducerea noului sistem al buletinelor de identitate.

  — Valul deschiaburiţilor, particularităţile Lui.

  — Termenii „chiabur” şi „coadă de topor”.

  — Valul „sabotorilor” din agricultură, pentru neîndeplinirea normei de predare a cotelor de cereale, valul „culegătorilor de spice”.

  — Legea din 7 august 1932.

  — Valul Kirov.

  — Valuri mici, paralele.

  — Paragraful Zece.

  Prezentarea articolului 58 al Codului Penal şi comentarea în extenso a paragrafelor lui.