O să facă ce-o să poată! Ăsta o să fie praznicul lui, o mică parte din praznicul mare-mare-mare pe care-l merita, fratele ei, prietenul ei până la capăt, singurul suflet iubitor pe care-l găsise până acum în lumea asta.

Se auzi soneria, Winky deschise uşa şi în pragul ei stătea Neil-Neil.

— Bine-ai venit acasă! spuse ea ceremonios, după care făcu o reverenţă şi ciorapul îi căzu de pe umăr.

Yaniky se întorsese pe jos acasă în transă, uitându-se în vitrinele magazinelor, ştiind că nu peste multă vreme, când o să intre în ele cu soţia lui cea sexy, o să indice pur şi simplu diverse articole cu cravaşa şi o să-i fie încărcate toate în Benz-ul care aştepta, deşi, dacă te gândeai mai bine, de ce cu cravaşa? Cine folosea cravaşa? Te foloseai de cravaşă în faţa unui Benz? Hei, ia stai, îl luase valul! Îşi dorea un Jag, nu un Benz! Statui din aur ale unor gâşte, vaze de efect, broaşte mari de porţelan, orice, în clipa când o să-i vină transportul o să le aibă pe toate, fiindcă atunci când îl lua valul nu mai putea să-l oprească nimic.

Dacă l-ar vedea tati acum. Întorcându-se acasă în costum de la un seminar ţinut la Hyatt şi mai multe nu! Bietul tati, nu c-ar vrea să-l facă de două parale, dar fusese vreodată un căutător? Păi nu prea, tati nu fusese căutător, viaţa îl înfrânsese pe tati. Tati îşi petrecuse fiecare seară cu o bere pe divan, sub o cuvertură, şi şi-o amintea pe biata mami în rochia ei de duminică ruptă într-un loc, pe care o lipise cu scotch fiindcă nu ştia să coasă, şi tati cu pălăria lui prea mare, abia concediat din nou, cu toţii în drum spre biserică, trecând agale prin dreptul unui grup de piţiponci înglugaţi de la colţ, şi un piţiponc a zis ceva despre ţâţele lui mami, care erau mari, dar aşa era mami cu totul, mare, şi-atunci de ce-o fi trebuit să spună înglugatul ceva de ţâţele ei, ca şi cum ar fi fost ca lumea? Când ştiau cu toţii că nu erau ca lumea, erau doar ţâţele unei femei corpolente într-o rochie prea strâmtă, într-o dimineaţă ploioasă de duminică, iar pe cap avea o sacoşă pentru pâine, ca să nu se ude pe părul cărunt. Înglugatul a zis ce-a zis fiindcă i-a fost de ajuns să se uite o dată la tati ca să-şi dea seama că putea s-o facă. Tati, cu umerii lui gârboviţi şi cu felul lui de-a clipi des, s-a mărginit s-o ia de braţ pe mami şi să-i murmure înglugatului că un asemenea comentariu îi face mai mult rău celui care insultă decât celui insultat etc. etc., bla bla bla. Pe urmă înglugatul a scos un fel de muget în direcţia lui mami, iar Neil, care avea nouă ani, a încercat să se smulgă de lângă noi şi să-l pocnească pe înglugat, dar mami l-a prins de mână şi nu i-a dat drumul, ceea ce l-a bucurat în secret, fiindcă era speriat, iar pe urmă i-a fost ruşine de uşurarea simţită când au intrat în biserica întunecoasă, unde preotul uscăţiv şi panicat, care îşi pierdea din enoriaşi, schimba citate biblice cu tâlc cu tati, pe când Winky zâmbea întruna, de parcă afară nu s-ar fi întâmplat nimic, cu partea de jos a corpului ei devenită psihedelică în lumina vitraliilor.

Vai şi-amar, lumea se căcase pe tati, dar n-o să se cace şi pe el. Nici vorbă. Dacă lumea credea că o să trăiască într-un cartier unde înglugaţii se legau de ţâţele nevesti-sii, dacă lumea credea c-o să-şi facă familia să mănânce pâine întingând în grăsime şi prefăcându-se că e o delicatesă, atunci lumea se înşela, el o să aibă succes, aidoma celor prezentaţi în Oameni de forţă, care aveau grădini mai mari decât oraşele, erau proprietari de ambarcaţiuni şi credeau numai şi numai în putere. Era nevoie de treizeci de căruţe trase de cai pentru salvarea trandafirilor? Che­marea se făcea auzită în oraşele din jur, iar felinarele căruţelor se vedeau apropiindu-se în amurg pe drumurile pietroase şi pline de hârtoape. Se credea despre o fată în casă că era atrăgătoare? Bărbatul îi era trimis la război. Tipii ăia ştiau cum să-şi găsească şi să-şi ocupe Locurile de Forţă, şi o ştia şi el, ca atunci când trebuia uneori să îmbine o mie de obiecte triunghiulare pe noapte ca să poată plăti chiria, să bea cafea până în zori şi să dea combina WMDX la maximum ca să rămână montat. În nopţile acelea, când Winky se apropia de el ca să-l ţină de vorbă cu prostii, el avea curajul să-i facă semn să plece, iar când îi făcea semn, ea o lua din loc, fiindcă simţea din limbajul gesturilor lui că era rege, că lucrul pe care-l făcea era esenţial, iar când ea pleca el se simţea bine, se simţea puternic şi muncea mai repede la îmbinat, ceea ce în carte era numit fenomenul de Intensificare a Puterii, iar cartea spunea că Succesele Majore erau de obicei ale oamenilor care ştiau să obţină o Intensificare a Puterii după alta, lucru pe care-l reuşeai făcând exact ce aveai chef să faci într-un moment sau altul, cu siguranţă şi cu bucurie, adică, îşi dădu el seama, exact ceea ce era pe punctul să facă dând-o afară pe Winky!

Acum era ora când trebuia să câştige! De ce naiba să nu poată să-i gătească reţeta specială de chiftele lui Beverly, iar pe urmă să facă dragoste cu ea pe canapea, să-i vorbească despre visuri şi planuri şi să vadă dacă avea să-i fie cu adevărat sprijin în viaţă, ca doamna Thomas Alva Edison, care stătuse odată toată noaptea lipind etichete pe un transport de chimicale esenţial pentru a doua zi la lucru? Dar nu. Acum Bev se vedea cu altcineva, un fel de paznic la mall, iar el îşi amintea de cina cu chiftele, de faţa rozalie a lui