— Sectanţii sunt luaţi în număr din ce în ce mai mare;

  — Marea Pasienţă a socialiştilor continuă.

  Şi, în sfârşit, valul încă niciodată numit, dar care a curs fără istov, al paragrafului al zecelea, zis şi KRA (propaganda contra-revoluţionară), zis şi AŞA (propaganda antisovietică). Valul Paragrafului al zecelea, poate cel mai statornic dintre toate, nu a fost întrerupt în general niciodată, iar în perioadele altor mari valuri, precum cele din anii 1937, 1945 sau 1949, creşte, ajungând la cotele cele mai înalte.

  Acest val neîntrerupt înhaţă pe oricine şi în minutul stabilit. Insă pentru intelectualii de vază, în deceniul al patrulea, considerau că este mai elegant să ticluiască un articolaş infamant (cum ar fi homosexualitatea; sau cică, profesorul Pletniov, rămânând singur cu o pacientă, a muşcal-o de sân. Aşa scrie un ziar central, du-te şi dezminte!).

  Paradoxal: întreaga activitate de mulţi ani a Organelor, al căror ochi pătrundea peste tot şi era veşnic treaz, îşi trăgea forţa doar dintr-un singur articol din cele o sută patruzeci şi opt de articole ale secţiunii speciale a Codului Penal din anul 1926. Spre lauda acestui articol, însă, i se pot găsi şi mai multe epitete decât a adunat cândva Turgheniev pentru limba rusă’5 ori Nekrasov pentru Maica Rusiei marele, puternicul, abundentul, ramificatul, variatul, atotcurăţătorul articol Cincizeci şi Opt, care epuiza lumea nu atât prin formulările paragrafelor lui, cât prin interpretarea lor largă şi dialectică.

  Care dintre noi n-a încercat pe el. Însuşi îmbrăţişările lui atotcuprinzătoare? Într-adevăr, nu există sub soare faptă, intenţie, acţiune ori nonacţiune care nu ar putea fi pedepsite de braţul greu al articolului Cincizeci şi Opt.

  Era cu neputinţă să i se găsească o formulare atât de largă, dar a fost cu putinţă să i se dea o interpretare atât de largă.

  Articolul 58 nu constituia în cod un capitol despre crimele politice şi nu scria nicăieri că el este „politic”. Nu, împreună cu delictele împotriva ordinii administrative şi cu banditismul, el intra în capitolul „crimelor de stat”.

  Astfel, Codul penal se deschide cu refuzul de a recunoaşte pe cineva, în raza teritoriului său, drept criminal politic, ci doar criminal de drept comun.

  Articolul 58 era alcătuit din praisprezece paragrafe.

  Din paragraful întâi aflăm că este socotită drept contrarevoluţionară orice acţiune (după articolul 6 din Codul penal – şi nonacţiunea) care ţinteşte… La slăbirea puterii…

  În interpretare largă: într-un lagăr, refuzul de a merge la lucru când eşti flămând şi istovit înseamnă slăbirea puterii de stat. Şi atrage după sine execuţia prin împuşcare. (Execuţia celor ce refuzau să iasă la muncă în timpul războiului.) începând din anul 1934, când ne-a fost înapoiat termenul de Patrie, aici au fost introduse punctele privind trădarea de Patrie: la, lb, Ic, l d. Conform acestor puncte, acţiunile săvârşite în prejudiciul puterii militare a URSS se pedepsesc cu moartea prin împuşcare (lb) şi doar în cazul circumstanţelor atenuante şi numai pentru civili (la) – cu zece ani.

  ; în lectură largă: când soldaţii noştri, pentru că se predau prizonieri

  ; (prejudiciu puterii militare!), erau condamnaţi doar la zece ani, acest lucru era considerat de un umanism aproape ilegal. Conform codului j stalinist, pe măsura întoarcerii în patrie, ei trebuiau, toţi, împuşcaţi. R

  (Iată un alt exemplu de lectură largă, îmi amintesc foarte bine de o întâlnire la Butârki în vara anului 1946. Era un polonez, care se născuse la Lemberg când oraşul făcea parte din componenţa Imperiului austro-ungar. Până la cel de al doilea război mondial a trăit în oraşul său natal în Polonia, apoi s-a mutat în Austria, unde a lucrat ţi unde, în J 945, a fost arestat de ai noştri. A primit zece ani în virtutea articolului 54 -l a al codului ucrainean, adică pentru trădarea patriei sale – Ucraina!

  — Întrucât oraşul Lemberg devenise în vremea aceea Lvovul ucrainean! Şi sărmanul nu putea dovedi la anchetă că n-a plecat la Viena cu scopul de a trăda Ucraina! Aşa a izbutit el să devină trădător.)

  O extensiune şi mai importantă a paragrafului despre trădare a fost aplicarea lui „prin referire la articolul 19 al Codului penal” – „prin referire la intenţie”. Adică nu a avut loc nici o trădare, dar anchetatorul penal a sesizat intenţia de a trăda, şi aceasta era suficient ca să dea pedeapsa maximă, ca şi pentru o trădare efectivă. Este drept că articolul 19 nu propune pedeapsa pentru intenţie, ci pentru pregătire, însă, la o lectură dialectică, şi intenţia poate fi înţeleasă ca pregătire. Iar „pregătirea este pedepsită^ la fel (cu o condamnare egală) ca şi crima însăşi” (Codul penal), în general, noi nu deosebim intenţia de crima însăşi şi în aceasta constă superioritatea legislaţiei sovietice asupra celei burgheze! *

  *Ot tiurem k vospitatelnâm ucirejdeiiiiani (De la închisori la instituţiile de reeducare). Culegere a Institutului de Politică Penală sub redacţia lui Vâşinski, Editura „Sovetskoe zakonodatelstvo” (Legislaţia sovietică), Moscova, 1934, p. 36.

  O extindere nelimitată a lecturii oricărui articol mai oferea şi articolul 16 din Codul penal – „prin analogie”. Când fapta nu se încadra î în nici un articol, judecătorul putea să o aprecieze „prin analogie”.

  Paragraful al doilea se referă la insurecţia armată, luarea puterii centrale şi locale, în special cu intenţia de a smulge cu forţa o parte oarecare din teritoriul Uniunii Republicilor. Pentru aceasta – o condamnare mergând până la împuşcare (ca şi în fiecare dintre paragrafele următoare).

  Extensiv (cum nu putea fi scris în articol, dar cum dictează conştiinţa revoluţionară): aici intră orice încercare a oricărei republici de a-şi exercita dreptul de a ieşi din Uniune. Iar dacă se spune „prin violenţă” – nu se pune faţă de cine. Chiar dacă întreaga populaţie a republicii a vrut să se separe, iar la Moscova nu s-a dorit aceasta, separarea va fi de acum prin violenţă. Astfel naţionaliştii estoni,