să fie reperați. Presupuneau că bandiții utilizau ge-vulturi, și, probabil, câini. Toți îl ascultaseră cu atenție pe Edeard în prima zi când le povestise despre rapivulpile domesticite pe care le întâlnise în provincia Rulan.

Pe la prânz, erau cam la jumătatea pantei muntelui când Topar i-a oprit. Ge-vulturii au săgetat în jos, aterizând printre vârfurile copacilor. Verini, care folosea ge-vulturi cu viziune obișnuită, observase doi ge-vulturi similari în aer deasupra trecătorii puțin adânci ce ducea spre zona platoului. Amândoi orbitau deasupra pistei de piatră, învârtindu-se într-un cerc larg.

– Categoric stau de pază, a spus Topar după ce au urmărit ge-vulturii peste o jumătate de oră. Va trebui să mergem printre copaci pentru a trece de ei.

Toți au descălecat și și-au condus ge-caii între arbori. Edeard porni ultimul, aruncându-și televederea de-a lungul trecătorii, pentru a vedea dacă putea localiza răufăcătorii care instruiau ge-vulturii. Nu era nici urmă de ei, nici dacă foloseau camuflajul pentru a se ascunde – deși asta nu era de încredere de la orice distanță. Fie se aflau de cealaltă parte a trecătorii, fie erau ascunși în spatele unor stânci masive.

Ge-lupii dădeau târcoale prin pădurea de arbori kalkand, folosindu-și mirosul natural pentru a vedea dacă cineva era ascuns în tufișuri. Era umed și rece pe sub ramuri, ca și cum trunchiurile înalte de plumb păstrau cumva captivă o ceață de iarnă. Frigul le pătrunse curând prin jachete și pantaloni, răcindu-le membrele. Toată lumea folosea mâna a treia pentru a îndepărta ramurile joase și frunzele umede care se agățau de ei. Pâlcurile de tufe sălbatice și pipernicite din cauza lipsei de lumină se rupeau sub picioarele lor, încetinindu-le înaintarea. Un baldachin nesfârșit de conuri cu spori stacojii își picura seva pe pălăriile lor, de unde șiroia apoi în pâraie lente în jos pe umeri. Era după-amiaza târziu când au ajuns de cealaltă parte a muntelui. Platoul era mai primitor decât terenurile de pe șaua din urmă. O întindere vastă de păduri de foioase și pajiști lungi dantelate cu pâraie mici. Toate vârfurile din jur erau joase, fără calote de zăpadă. La kilometri distanță spre nord-est, se vedea un sat. Clădirile sale din piatră galbene fuseseră construite pe creasta unei coline. Fire subțiri de fum se înălțau din hornuri.

– Niciun zid, și-a spus Edeard în barbă.

Chiar și acum asta îl făcea să tresară. Își aminti de surpriza sa în lunga călătorie spre est cu caravana lui Barkus când văzuse cum fortificațiile din jurul localităților deveneau mai mici și mai dărăpănate, cu fiecare kilometru parcurs. Până când, în cele din urmă, în provincia Oxfolk de pe cealaltă parte a Munților Ulfsen fuseseră abandonate cu totul, lăsând orașele și satele complet expuse la tot ce se ascundea în afara granițelor lor. Numai că nimic periculos nu mai pândea acolo. Și asta de sute de ani.

Cu trecătoarea păzită de ge-vulturi rămasă departe, în spatele lor, Topar îi ghidă de-a lungul copacilor spre o mică vale abruptă care se îndepărta de munte. Au coborât până la râul de pe fundul acesteia, apoi au urcat din nou. Ge-caii au împroșcat apa de-a lungul albiei de piatră, scoțându-i pe platou. Din pantele abrupte creșteau copaci mici de martoz și carpeni, rădăcinile lor împletindu-se printre bolovanii aduși de inundații care acopereau valea. Ramuri lungi ca niște bice fluturau pe cerul de deasupra lor, oferindu-le mai multă acoperire. Ge-vulturii lor zburau, aproape măturând crengile cele mai înalte, pândind după cei de felul lor, în timp ce ge-lupii se împrăștiaseră de o parte și de alta pe pajiștile mlăștinoase, adulmecând aerul.

În timp ce soarele cobora după orizontul înalt și zimțat, au ajuns la una dintre numeroasele păduri care se întindeau pe platou. Aici copacii nu erau atât de deși, iar terenul de sub picioare era un covor de frunze moarte și de lut moale. Buruienile înalte și iarba nu ofereau nicio rezistență ge-cailor. Și-au croit drum spre centru, unde și-au ridicat tabăra.

Când primele sclipiri ale nebuloaselor au început să strălucească deasupra capului, Topar a trimis cinci ge-vulturi cu vedere de noapte pentru a vedea dacă pot localiza santinelele de la trecătoare.

– Sunt pe aici pe undeva, a spus Macsen încordat. Altfel nu ar ține trecătoarea sub observație.

– Doar dacă nu sunt în vale sau dincolo de ea, a subliniat Dinlay. Și am trecut unii de alții la un moment dat când ne strecuram printre copaci.

– Mereu optimist, mormăi Macsen.

– Practicalist.

– Ăsta nu e un cuvânt.

– Realist, sugeră Larby.

– Mulțumesc, a spus Dinlay.

– Sunt aici pe platou, i-a informat Topar.

Edeard era unul dintre cei care ghidau ge-vulturii, televederea sa permițându-i să-i trimită pe suprafețe întinse de teren. Aceasta crescu în sus, în aer, dându-i o perspectivă de ansamblu asupra platoului neregulat. Topar îi ceruse să acopere partea de sud-est, unde erau păduri și viroage înguste și taluzuri lungi ce se răspândeau de sub faliile înalte. Ge-vulturul zbura rapid și silențios, arătându-i terenul tăcut, ca și cum ar fi privit o lume învăluită în cei mai groși nori de furtună. Văzu o turmă de drakkeni alergând de-a lungul unor chei înguste ca o dâră de ulei, începând apoi să se agite în jurul unui leș de chamalan. Rozătoare mici țâșneau brusc prin tufișuri și copaci, căutând conuri și păstăi pentru a le stoca pentru iarnă. Trilanii împleteau baraje pe cursurile mici de apă, producând mlaștini largi ce se dovedeau înșelătoare pentru alte animale. Câteva turme de chamalani se înghesuiau una într-alta, cei de la margine speriați de orice se mișca furișându-se prin noapte.

După o oră de observare a activităților nocturne relativ inofensive ale animalelor sălbatice de pe platou, ge-vulturul surprinse un flash de mișcare lângă un șir de copaci plângători ce creșteau de-a lungul malurilor mlăștinoase ale unui mic lac. Ceva mai mare și mai rapid decât orice văzuse în acea noapte. Ge-vulturul își coborî aripa și execută o curbă până când ajunse să plutească de-a lungul mai multor sute de metri deasupra vârfurilor