iar rapivulpile aveau un excelent simț al mirosului. Dar și albiile vor fi supravegheate. Ar putea fi eventual vreun fir-capcană pe care să nu-l poată detecta.

Rămâne atunci creasta stâncii.

Imediat ce părăsi pădurea, își împleti în jur camuflajul, devenind nu mai mult decât un firicel dens de aer întunecat. Televederea mătura continuu, căutând orice pericol.

Așa cum bănuise, rapivulpile păzeau stânca. Erau ghemuite în mijlocul bolovanilor risipiți în iarba lungă, alerte, adulmecând aerul nopții în căutare de mirosuri străine. Își întinse televorbirea și începu să le submineze ordinele, distrăgându-le de la starea de obediență atentă, permițându-le să se întindă și să se tolănească confortabil, să-și scarpine blana și să-și curețe o parte din noroiul de peste zi. O senzație de satisfacție a început să se infiltreze în gândurile lor. Când una i-a înregistrat în cele din urmă mirosul, l-a respins ca pe o irelevanță deranjantă.

Exista un singur observator permanent uman lângă stâncă. Era ascuns, dar Edeard îi putea simți televederea măturând intermitent înainte și înapoi. Odată ce i-a stabilit locația aproximativă, și-a folosit propria televedere pentru a-i desface ușor camuflajul. Banditul i s-a dezvăluit cu obișnuitele centuri gemene și cutii de muniție de pe piept, și cu arma cu foc repetitiv pe o curea peste umăr. Avea, de asemenea, câteva cuțite și discuri-lamă în diverse pungi. Avea chiar și un pistol obișnuit. Cu toată duritatea și armele lui, nu observase cât de liniștite deveniseră rapivulpile. Gândurile i-au rămas din fericire nebănuitoare. Edeard alese o porțiune de stâncă la optzeci de metri distanță de bandit și se strecură înainte.

– Erau nouă inși? a întrebat Topar. Ești sigur?

– Da, răspunse Edeard pentru a treia oară. Din partea de sus a stâncii, unul controla rapivulpile. Cinci dormeau sub o proeminență de piatră, iar cel pe care l-am urmărit se pregătea să se culce. Mai sunt doi care păzesc viroagele, amândoi camuflați. Există, de asemenea, două rapivulpi în fiecare dintre ele. Am văzut cinci ge-vulturi și nouă cai tereștri.

– Ce zici de provizii? a întrebat Larby.

– O grămadă de saci și de pungi, probabil alimente suficiente pentru minimum trei săptămâni. Și trei lăzi de muniție. Nu și-au terminat raidurile încă.

– Ticăloșii, mârâi Verini.

– Deci, putem să-i luăm? a întrebat Topar. Ne depășesc ca număr.

– Doar cu unul, a spus Fresage disprețuitor. Și avem surpriza de partea noastră.

– Cred că e posibil, a spus Edeard. Trebuie să ne apropiem printr-o viroagă. Pot să țin calme rapivulpile suficient de mult ca să trecem de ele. Problema vor fi cele trei santinele, deoarece televorbesc între ei tot timpul. Imediat ce unul este neutralizat, ceilalți vor ști.

– Așa că va trebui să fim la o distanță foarte mare de tabără, când se va întâmpla asta, a spus Topar.

– Îi pot anihila pe cei trei care stau de pază destul de repede, a zis Edeard. Dar nu pot garanta că nu vor striga, așa că va trebui să vă ocupați de ceilalți. Mai ales dacă îl vom lua pe unul în viață.

– Aș prefera să-i luăm pe doi dintre ei, a spus Topar.

– Ge-lupii noștri se pot apropia de rapivulpi? a întrebat ușor neliniștit Dinlay.

– Nu le putem lua cu noi, a spus Edeard. Ar trebui să elimin un întreg nou instinct din rapivulpi pentru a le calma, și încă unul mult mai puternic decât mirosul uman. Trebuie să păstrăm lucrurile cât mai simplu posibil.

– Madona… rapivulpi.

– Arată feroce….

– Arată!

– Sunt feroce, dar asta e tot ce au. Nu pierde timpul încercând să împuști vreuna, mai ales nu pe întuneric. Stoarce-le inima sau zdrobește-le creierul. Abia îți ia o secundă să ucizi una. Frica este singurul lor aliat.

– Oh, Madona, gemu Dinlay.

– Poți să faci asta? întrebă Topar cu un calm autoritar.

Dinlay a luat o gură de aer, reușind să pară destul de ofensat.

– Da, bineînțeles că o pot face. Doar un prost nu ar admite că este îngrijorat.

– Bun. Vreau să scoți cele două rapivulpi din albie de îndată ce Edeard se ocupă de santinele.

– Desigur.

Larby se uită în sus la cer.

– Facem asta acum?

– Nu, a spus Topar. Mai sunt doar câteva ore până în zori și nu am dormit. Rămânem o zi aici, în pădure, și ne odihnim, apoi mâine, după miezul nopții, vom lovi.

Edeard nu se simțise niciodată atât de neliniștit până atunci. De fiecare dată când se strecurase în Casa cu Petale Albastre, când o salvase pe Mirnatha, când îl arestase pe Buate, chiar și atunci când îl înfruntase de jos pe Bise care se afla deasupra conacului său, cunoștea și înțelegea cu ce se confrunta. Lucrul acesta însă era diferit, bandiții erau o necunoscută, iar el cu siguranță nu era la fel de încrezător ca Topar că puteau duce misiunea asta la bun sfârșit. Era nevoie doar de o mică greșeală pentru a alerta santinelele, și apoi ar fi trebuit să se apere de nouă arme cu foc repetitiv.

La ivirea zorilor, trei dintre bandiți au părăsit tabăra, cu ge-vulturii orbitând deasupra lor și rapivulpile tropăind obediente pe lângă ei. Unul dintre ei s-a strecurat chiar pe la marginea pădurii în care Edeard și însoțitorii săi își făcuseră tabăra. Din fericire, erau toți bine ascunși sub ramuri, iar ge-vulturul lui nu i-a observat în timp ce zbura pe deasupra lor.

Unul dintre bandiți s-a îndreptat către trecătoarea de la marginea Muntelui Alvice, în timp ce ceilalți doi au plecat în direcții complet diferite.

– Incursiuni de siguranță, a decis Boloton. Se asigură că nimeni nu se apropie. Am avut noroc.

– Nu, a spus Verini. Sunt buni, dar noi suntem și mai buni.

– Vom afla în seara asta, a replicat Macsen cu înțelepciune.

Edeard nu a reușit să doarmă prea mult în timpul zilei. Era neliniștit, mintea lui revedea planul din nou și din nou. Totul depindea de cât