(1876-1965), prima soţie a lui Maxim Gorki (A. M. Peşkov), unul dintre principalii conducători ai Crucii Roşii politice, mai cu seamă după revoluţia din 1917 (a fost desfiinţată în 1939).

  37. Adept al narodnicismului, ideologie şi mişcare social-politică clin Rusia (1861-

  1895), care nega rolul decisiv al clasei muncitoare în lupta revoluţionară, socotind că ţărănimea şi intelectualitatea constituie forţa socială capabilă să răstoarne ţarismul şi să instaureze socialismul pe calea dezvoltării obştii ţărăneşti; acorda personalităţii rolul de creator al istoriei şi preconiza tactica terorismului individual. Lideri şi ideologi: A. I. Herzen, N. G. Cemâşevski, M. A. Bakunin ş.a.

  38. Cetate construită de novgorodeni în 1323 pe o insulă din lacul Ladoga, la izvoarele Nevei. Ocupată de suedezi (1611) şi recucerită de ruşi (1702), cetatea va deveni închisoare politică cu regim de extremă severitate. A fost dărâmată în timpul celui de al doilea război mondial.

  39. Novorusski, Mihail Vasilievici (1861-1925). Revoluţionar, membru al „fracţiunii teroriste” a partidului Namdnaia Voi ia. Ca participant la atentatul asupra lui Alexandru III (l martie 1887) a fost condamant la ocnă pe viaţă. Până în 1905 a fost deţinut la Schlisselburg. Perioadă evocată într-un volum de amintiri.

  40. Maiakovski. Vladimir Vladimirovici (1893-1930), poet de orientare futuristă. Ambiţia de a crea o poezie nouă în slujba revoluţiei i-a adus o mare popularitate în lumea întreagă. S-a sinucis.

  41. Voikov, Piotr Lazarevici (1888-1927), reprezentant al mişcării revoluţionare, unul dintre conducătorii luptei pentru instaurarea Puterii Sovietice la Ekaterinburg. Din 1924 – reprezentant plenipotenţiar al URSS în Polonia. Victimă a unui atentat.

  42. Este vorba de 19 octombrie, ziua când a fost înfiinţat (1811) liceul şi numită „Ziua Puşkin”. Deoarece poetul, în fiecare an. Comemora această aniversare printr-o poezie.

  43. Palcinski, Piotr Akimovici (1878-1929), inginer de mine şi economist, împuşcat în timpul detenţiei.

  44. Meck. Nikolai Kadovici von (1863-1929), inginer de căi ferate, fiul lui K. F. Von Meck, coproprietar al câtorva căi ferate din Rusia. După revoluţia din octombrie a lucrat în Comisariatul Poporului pentru Transporturi. A fost împuşcat.

  45. Kaganovici, Lazar Moiseevici (1893-1982?), om politic. A îndeplinit înalte funcţii de stat şi de partid: membru în Biroul Politic (din 1930): din 1935 a fost comisar al poporului pentru căile ferate şi, respectiv, pentru industrie. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui S talia în 1957 este dat la o parte din activitate.

  46. Ordjonikidze, Grigori Konstantinovici (Sergo) (1886-1937), om politic, unul dintre conducătorii de partid şi de stat importanţi. După revoluţia din octombrie a luptat pentru instaurarea Puterii Sovietice în Caucazul de Nord şi în Transcaucazia. Membru al Biroului Politic (din 1930), preşedinte al Consiliului superior al economiei naţionale (1930-1932), comisar al poporului pentru industria grea (1932-1937). A murit în circumstanţe dubioase: nu se ştie dacă s-a sinucis ori a fost asasinat. Soljeniţân este pentru cea de a doua variantă.

  47. Garin, N. (Nikolai Gheorghievici Mihailovski) (1852-1906), prozator. Mediu] şi personajele prozei sale relevă experienţa acumulată ca inginer constructor de căi ferate.

  48. Zamiatin. Evgheni Ivanovici (1884-1937), prozator, de profesie inginer, maestru al satirei şi grotescului. Este autorul romanului-pamflet Noi (publicat în Anglia, 1924), care „a stârnit indignarea opiniei publice sovietice’ şi a infucnţat proza” antiutopică” anticomunistă occidentală (O. Huxley, G. Orwell). A emigrat în 1932.

  49. Miliukov, Pavel Nikolacvici (1859-1943). Om politic, istoric şi publicist. Unul dintre organizatorii şi liderii partidului cadeţilor. După revoluţia din februarie 1917 este ministru al afacerilor externe în Guvernul provizoriu, susţinând războiul, alături de Antanta, împotriva Germaniei. După revoluţia din octombrie a emigrat.

  50. Riabuşinski, Pavel Pavlovici (1871-1924), descendent al unei familii de industriaşi şi bancheri ruşi, adversar fervent al bolşevicilor şi revoluţiei din octombrie, unul din organizatorii revoltelor conduse de generalii L. G. Kornilov (25-31 aug. 1917) şi respectiv A. M. Kaledin (oct 1917 – febr. 1918). Emigrant

  51. Rojanski, Dmitri Apollinarievici (1882-1936), fizician, creatorul şcolii sovietice de radiofâzică şi radiotehnică. Academician (1933).

  52. Vavilov, Nikolai Ivanovici (1887-1943), botanist şi genetician, creatorul teoriei privind bazele biologice ale selecţiei şi ale teoriei privind centrele de origine a plantelor de cultură. Membru al Academiei de Ştiinţe al URSS, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole (1929-1935). În 1940, ca rezultat al uneltirilor şi delaţiunilor lui Lâsenko, este arestat şi condamnat la moarte. Graţiat, a murit în puşcărie.

  53. Platonov, Serghei Fiodorovici (1860-1933), istoric. Profesor la Universitatea din S.-Petersburg (1899), membru al Academiei Ruse de Ştiinţe, preşedinte al Comisiei de arheografie (1918-1929). În 1930 este destituit şi întemniţat pentru propagandă antisovietică.

  54. Târle, Evgheni Viktorovici (1875-1955), istoric, membru al Academiei de Ştiinţe (1927). Lucrări privind istoria Franţei şi politica externă a Rusiei: Blocada continentală, Talleyrand, Napoleon, Războiul Crimeii ş.a.

  55. Liubavski, Matvei Kuzmici (1860-1936), istoric, discipol al lui Kliucevski. Membru al Academiei de Ştiinţe (1929), rector al Universităţii din Moscova (1911-1917).

  56. Gâutier, Iuri Vladimirovici (1873-1943), istoric şi arheolog, membru al Academiei de Ştiinţe (1939).

  57. Izmailov, Nikolai Vasilievici (1893-1961?), istoric literar şi textolog. Studii şi cercetări dedicate lui Puşkin, Jukovski, Turgheniev.

  58. Bahtin, Mihail Mihailovici (1895-1975), critic literar şi estetician. Estetica romanului şi teoria discursului literar sunt temele ce domină majoritatea scrierilor sale. Studiile teoretice ale lui Bahtin au marcat un moment de cotitură în gândirea estetică a contemporaneităţii.

  59. Lihaciov, Dmitri Sergheevici (a 1906), critic şi teoretician literar, istoric al culturii; academician (1953), profesor la Universitatea din Leningrad (1946-1955), cercetător la Institutul de literatură rusă, unde conduce sectorul de literatură rusă veche. Este preocupat în mod deosebit de teoria literară, poetica literaturii ruse vechi, textologie etc.

  60. Budionnâi, Semion Mihailovici (1883-1973), mareşal, în timpul războiului civil (1918-1920) a comandat Armata I de cavalerie. Posturi de conducere în perioada celui de al doilea război mondial.

  61. Grupare fracţionistă de orientare anarho-sindicalistă în cadrul Partidului Comunist (bolşevic) din Rusia în perioada 1920-1922 (A. M. Şliapnikov, A. M. Kollontai, S. P. Medved ş.a.), care nega rolul conducător al partidului comunist şi al Statului Sovietic şi considera sindicatele forma superioară de organizare a clasei muncitoare, solicitând să li se îricredinţe/.