– Auziți nebuloasele? Puteți auzi cântecele?

– Da, a spus Macsen. Sunt foarte puternice, foarte frumoase. Este greu să reziști chemării lor. Promit un viitor atât de glorios în interiorul Inimii. Dar vom rămâne cu tine deocamdată, am promis să facem asta, indiferent cât de dificil ne este să facem asta. Există o sarcină la îndeplinirea căreia onoarea ne obligă să te ajutăm, Edeard, înfrângerea celui din spatele acestei ambuscade. Tu ne vei face dreptate.

– O s-o fac, a spus el. Promit. Și vă mulțumesc.

Macsen zâmbi trist.

– Edeard, poți să-i vezi?

– Pe cine?

Își trimise televederea, gândindu-se că unii bandiți au supraviețuit. Macsen și Dinlay au plutit în derivă spre el.

– Pe lângă noi, Edeard, a spus Dinlay. Încearcă, Edeard, încearcă să-i vezi. Sunt atât de slabi acum, atât de fragili. Dar ei îndură. Pentru tine. Madona, durează de peste un deceniu și jumătate. Nu vei ști niciodată cu ce preț până vei muri tu însuți.

– Ce?

– Concentrează-te, Edeard, a insistat Macsen. La fel cum ne vezi pe noi. Dar mergi mai departe.

Edeard încercă să facă așa cum îi cereau ei, extinzându-și televederea, nu lungind-o, ci adâncindu-și percepția. Acolo, chiar la limita capacității lui, văzu două siluete. Erau incredibil de slabe. Un bărbat și o femeie, teribil de vlăguiți în comparație cu sufletele lui Macsen și Dinlay.

– Vă cunosc, a spus Edeard uluit. Fețele voastre. Mi le amintesc. Gândurile i s-au rostogolit înapoi de-a lungul anilor. Înapoi la un moment în care el alerga prin casa aceea de fermă mare și veche de lângă Ashwell. Râdea și se juca toată ziua. Alerga fericit spre… Mamă? exclamă neîncrezător. Mamă, tu ești? Și tata?

Sufletele firave i-au zâmbit la unison. S-au luat de mâini.

– Fiule, a spus tatăl său.

Era o voce atât de fragilă, încât lui Edeard i s-a făcut imediat frică.

– Ați rămas? Lacrimile i s-au întors, revelația istovindu-i puterea fizică.

– Sigur că am rămas, băiatul meu frumos, a spus mama lui.

– M-ați vegheat. Voi! Voi ați fost, tot timpul. M-ați avertizat.

– Tu ești tot ce a mai rămas din noi, a zis tatăl său. Trebuia să te protejăm. Pentru a ne convinge că ești în siguranță.

– Oh, sfântă Madona. Dar cântecele, dar chemarea către Inimă?

– Te iubim, asta e ceea ce este cu adevărat important.

– Dar, sunteți atât de… mici.

– Ar fi la fel dacă am fi urmat cântecele, a zis mama sa cu un zâmbet blând. Ele sunt atât de departe. Îmi spun că atât de puține suflete vor ajunge vreodată la Inimă.

– Duceți-vă, le-a spus Edeard. Duceți-vă acum. Vreau să vă întâlnesc din nou de cealaltă parte a Mării lui Odin. Vreau să vă povestesc tot ce am făcut cu viața mea. Vreau să fiți în siguranță.

– Prea târziu pentru asta, fiule, a răspuns tatăl său. Aceasta a fost binecuvântarea noastră, să vedem ce ai devenit. Să te vedem ajungând la acest statut. Sunt atât de mândru, foarte mândru, încât nu aș schimba asta pentru o altă viață în Inimă. Nici dacă aș avea de ales de un milion de ori.

– Fiul meu frumos, a spus mama lui. N-aș fi putut visa la un copil atât de splendid. Ai scos această lume din întuneric.

– Nu a făcut-o, a replicat Macsen. Îmi pare rău, Edeard, dar știau că venim. Această ambuscadă a fost cât se poate de inteligentă și vicleană.

– Și nu a mers, a subliniat ferm Dinlay. Apoi se încruntă. Nu împotriva ta.

– Cine i-a avertizat? a întrebat Macsen. Cine este de fapt în spatele acestui lucru? Edeard, fetele! Nevestele noastre. Ce se întâmplă iar în Makkathran?

Edeard simți cum bucuria reuniunii extraordinare îl părăsește, scurgându-se departe de el.

– Nu știu, a spus el. Dar mai e cineva pe care pot să-l întreb.

Imensul bolovan era exact acolo unde îl lăsase Edeard, cocoțat pe buza pervazului de stâncă. Greutatea sa imensă zdrobea partea de jos a picioarelor liderului bandiților de sub el. În ciuda faptului că era prins, în ciuda durerii imense, omul disperat reușise să-și reîncarce arma cu foc rapid. Cu mâna a treia adunase câteva cutii suplimentare pline de gloanțe. Tot ce avea nevoie era o țintă clară.

Edeard simți televederea omului fixată pe el, în timp ce urca spre pervazul de piatră. Ocoli calm bolovanul și banditul deschise focul. Edeard stătea acolo rânjind, în timp ce gloanțele răpăiau neîncetat, dar zadarnic pe scutul său.

– O armă cu adevărat teribilă, a spus Edeard atunci când gloanțele s-au terminat. Inamicii tăi vor fi cu siguranță surzi timp de o săptămână.

– Du-te la Honious, Mergătorule-Pe-Apă.

– La mult timp după tine, bănuiesc. A treia mână a lui Edeard smulse arma. Nu mi-ai spus numele tău. Dar acum îți recunosc nasul, este foarte distinct. Cât de jos pe arborele genealogic Gilmorn ești?

– Prietenii tăi sunt morți. Toți. Am televăzut asta. Ești singur într-un mod pe care nu ți-l poți imagina.

– Serios? Edeard aplică mâna a treia. Gilmorn țipă în timp ce bolovanul rulă înainte. Genunchiul îi trosni. Cine ți-a spus că venim?

– S-a terminat, nenorocit ciudat, a strigat Gilmorn în ciuda durerii. Sudoarea rece i se prelingea pe față. Am câștigat, chiar și după asta, am câștigat.

Bolovanul se mai deplasă puțin. Strigătul de agonie a fost teribil în timp ce încă picioarele sale erau zdrobite sub piatră.

– Cine a câștigat? a întrebat Edeard calm.

– Nu poți câștiga, nu acum, a jelit Gilmorn.

– Trei centimetri o dată, îl avertiză Edeard, mutând bolovanul din nou. Și ești un bărbat înalt.

– Nuuuuu!

Edeard gândi că Gilmorn se rănise la gât, atât de puternic și de lung a fost strigătul chinuit care a urmat.

– Tot așa te rugau și te implorau și sătenii? Cât de mulți ai sacrificat de-a lungul anilor, Gilmorn?

Edeard mută bolovanul până aproape de șolduri. Banditul