— Ne vedem mâine, cu tine și cu Jaja.

Tușica Ifeoma intră cu mașina în curte la scurt timp după ce terminarăm micul dejun. Când dădu buzna în sufragerie, mi-am imaginat că e o înaintașă antică și mândră, care străbate kilometri întregi să aducă apă în vase de lut, îngrijește copiii până când aceștia învață să meargă și să vorbească, luptându-se în războaie cu macete ascuțite pe pietre încălzite de soare. Camera se umplu de prezența ei.

— Sunteți gata, Jaja și Kambili? întrebă. Nwunye m, nu vii și tu cu noi?

Mama clătină din cap.

— Știi că lui Eugene îi place să fiu în preajmă.

— Kambili, cred că ți-ar fi mai comod în pantaloni, spuse tușica Ifeoma în timp ce ne îndreptam spre mașină.

— Mi-e bine așa, tușico, am spus. Mă întreb de ce nu i-am spus că toate fustele mele erau peste genunchi, că nu aveam nicio pereche de pantaloni, pentru că o femeie nu se cade să poarte pantaloni.

Peugeotul ei 504 break era alb și ruginit spre un maroniu dezagreabil pe aripi. Amaka stătea în față. Obiora și Chima stăteau pe locurile din spate. Jaja și cu mine ne-am așezat pe locurile de la mijloc. Mama ne urmări cu privirea până când mașina dispăru din vedere. Știam, pentru că-i simțeam privirea, îi simțeam prezența. Mașina huruia din toate încheieturile ca și cum i se slăbiseră șuruburile și trepida la fiecare ridicătură sau groapă de pe drumul plin de hârtoape. Pe bord, unde trebuiau să fie clapetele de aer condiționat, erau spații dreptunghiulare goale, așa că geamurile erau lăsate în jos. Praful îți intra peste tot, în gură, în ochi, în nări.

— Mergem să-l luăm și pe Papa-Nnukwu, vine și el cu noi, spuse tușica Ifeoma.

Am simțit un ghiont în stomac și m-am uitat la Jaja. Ochii lui îi întâlniră pe ai mei. Ce îi vom spune lui Papa? Jaja își întoarse privirea; nu avea un răspuns.

Înainte ca tușica Ifeoma să oprească motorul în fața curții împrejmuite cu gard de chirpici și stuf, Amaka deschisese deja ușa și sărise afară.

— Îl aduc eu pe Papa-Nnukwu!

Băieții coborâră din mașină și o urmară pe Amaka pe portița de lemn.

— Nu vreți să vă dați jos? întrebă tușica Ifeoma întorcându-se spre mine și Jaja.

M-am uitat în altă parte. Jaja stătea la fel de nemișcat ca și mine.

— Nu vreți să intrați în curtea bunicului vostru Papa-Nnukwu? Dar n-ați venit să-l salutați acum două zile? Tușica Ifeoma își mări ochii să se uite la noi.

— Nu avem voie să venim aici după ce îl salutăm, spuse Jaja.

— Ce fel de prostie mai e și asta, ei? Apoi, tușica Ifeoma se opri, probabil amintindu-și că nu noi făceam regulile. Spune-mi de ce credeți voi că tatăl vostru nu vrea să veniți aici.

— Nu știu, spuse Jaja.

Mi-am supt limba ca s-o dezmorțesc, simțind gustul prăfos al aerului.

— Pentru că Papa-Nnukwu e păgân. Papa ar fi fost foarte mândru de ceea ce spusesem.

— Papa-Nnukwu al vostru nu e păgân, Kambili, e tradiționalist, spuse tușica Ifeoma.

M-am holbat la ea. Păgân, tradiționalist, ce conta? Nu era catolic, atâta tot; nu era creștin. Era unul dintre oamenii pentru a căror convertire ne rugam, ca să nu sfârșească în chinurile veșnice ale flăcărilor iadului.

Am stat în liniște până când poarta se deschise și Amaka ieși, destul de aproape de Papa-Nnukwu ca să-l sprijine dacă avea nevoie. Băieții veneau în spatele lor. Papa-Nnukwu purta o cămașă largă cu imprimeuri și niște pantaloni kaki, până la genunchi. Nu-l văzusem niciodată purtând altceva decât șalurile vechi pe care le avea înfășurate în jurul trupului de câte ori îl vizitasem.

— Eu i-am luat pantalonii aceștia, spuse tușica Ifeoma râzând. Vezi ce tânăr arată, cine ar zice că are optzeci de ani?

Amaka îl ajută pe Papa-Nnukwu să urce pe scaunul din față, apoi se urcă la mijloc, cu noi.

— Papa-Nnukwu, bună ziua, domnule, l-am salutat eu și cu Jaja.

— Kambili, Jaja, ne vedem din nou înainte să vă întoarceți la oraș? Ei, ăsta e un semn că mă duc să mă întâlnesc cu străbunii în curând.

— Nna anyi, n-ai obosit încă să-ți tot prezici moartea? spuse tușica Ifeoma, pornind motorul. Mai dă-ne și noutăți! Îi spunea nna anyi, tatăl nostru. M-am întrebat dacă Papa îi spusese și el așa și cum i-ar spune acum, dacă ar vorbi unul cu altul.

— Îi place să vorbească despre faptul că va muri în curând, spuse Amaka într-o engleză amuzată. Crede că așa ne va convinge să facem lucruri pentru el.

— Da, sigur, va muri în curând. Va fi aici și când vom fi la fel de bătrâni ca el acum, spuse Obiora, în aceeași engleză amuzată.

— Ce tot spun copiii ăștia, gbo, Ifeoma? întrebă Papa-Nnukwu. Conspiră cumva să-și împartă aurul meu și numeroasele pământuri? N-au de gând s-aștepte să mă duc pe lumea cealaltă?

— Dacă ai fi avut aur și pământuri, te omoram noi demult, spuse tușica Ifeoma.

Verii mei râseră, și Amaka se uită la mine și la Jaja, întrebându-se noi de ce nu râdem. Am vrut să zâmbesc, dar tocmai atunci treceam prin fața casei noastre și vederea porților negre și a pereților albi ivindu-se înainte îmi încremeni buzele.

— Asta spune poporul nostru către Marele Zeu, Chukwu, zise Papa-Nnukwu. „Dă-mi și bogăție, și un copil, dar, dacă trebuie să aleg, dă-mi un copil, pentru că, atunci când el cre