class="t8">ște, va crește și bogăția mea odată cu el.” Papa-Nnukwu se opri și se întoarse să privească înapoi înspre casa noastră. Nekemen, uită-te la mine. Fiul meu are casa aceea în care încap toți bărbații din Abba și, cu toate acestea, de multe ori eu nu am ce pune pe masă. N-ar fi trebuit să-l las să-i urmeze pe misionarii ăia.

— Nna anyi, spuse tușica Ifeoma. Nu misionarii sunt de vină. N-am fost și eu la școala misionară?

— Dar tu ești femeie. Tu nu contezi.

— Nu contez, așa-i? Te-a întrebat Eugene vreodată despre piciorul acela care te doare? Dacă eu nu contez, atunci nu te voi mai întreba dacă te-ai trezit sănătos dimineața.

Papa-Nnukwu chicoti.

— Atunci sufletul meu te va bântui, după ce mă voi alătura străbunilor.

— Întâi îl va bântui pe Eugene.

— Eu glumesc cu tine, nwa m. Unde aș fi astăzi, dacă chi-ul meu nu mi-ar fi dăruit o fiică? Papa-Nnukwu făcu o pauză. Sufletul meu va mijloci pentru tine, ca Chukwu să-ți trimită un om bun care să aibă grijă de tine și de copii.

— Mai bine lasă-ți sufletul să-l roage pe Chukwu să grăbească promovarea mea în funcția de lector principal, asta e tot ce vreau, spuse tușica Ifeoma.

Papa-Nnukwu nu răspunse o vreme și mă întrebam dacă nu cumva amestecul de muzică high life de la radioul din mașină și zăngănitul șuruburilor slăbite, și briza harmattanului îl ajutaseră să ațipească.

— Totuși, cred că misionarii ăia mi-au zăpăcit fiul, spuse el, făcându-mă să tresar.

— Am auzit asta de nenumărate ori. Spune-ne altceva, zise tușica Ifeoma. Dar Papa-Nnukwu continuă să vorbească de parcă n-o auzise.

— Mi-l amintesc pe primul care a venit la Abba, cel căruia îi spuneau Fada John. Avea fața roșie ca uleiul de palmier; se spune că soarele nu arde ca la noi în țara albilor. Avea un ajutor, un bărbat din Nimo, numit Jude. După-amiaza, adunau copiii sub arborele de pâine de la misiune și îi învățau religie. Nu m-am alăturat lor, kpa, dar mă duceam uneori să văd ce fac. Într-o zi, le-am spus: Unde e dumnezeul acesta pe care-l slăviți? Au spus că e ca Chukwu, în cer. Apoi am întrebat „Cine e omul care a fost omorât, care stă atârnat pe lemnul din fața misiunii?” Ei au spus că acela era fiul lui, dar că fiul și tatăl sunt egali. Atunci am știut că albii sunt duși cu pluta. Tatăl și fiul sunt egali? Trufia! Nu vedeți? De aceea mă poate desconsidera Eugene, pentru că are impresia că suntem egali.

Verișorii mei chicotiră. La fel și tușica Ifeoma, care opri la scurt timp și-i spuse lui Papa-Nnukwu:

— Destul, taci din gură și odihnește-te. Aproape că am ajuns și vei avea nevoie de putere să le povestești nepoților tăi despre mmuo.

— Papa-Nnukwu, stai bine? întrebă Amaka, aplecându-se înainte spre scaunul din față. Vrei să-ți fixez scaunul ca să ai mai mult loc?

— Nu, mi-e bine. Acum sunt om bătrân și statura mea s-a dus. În prima tinerețe, n-aș fi încăput în scaunul ăsta. În vremurile acelea, adunam icheku din copaci doar întinzându-mă. Nu era nevoie să mă urc în copac.

— Bineînțeles, spuse tușica Ifeoma, râzând din nou. Și nu-i așa că te puteai întinde să ajungi și până la cer?

Râdea cu atâta ușurință, atât de des. Toți făceau așa, chiar și micul Chima.

Când am ajuns la Ezi Icheke, mașinile erau aliniate pe drum aproape bară la bară. Mulțimea de oameni care se înghesuiau în jurul mașinilor era atât de densă, că nu era loc să arunci un ac, oamenii se contopeau unii cu alții, șalurile se contopeau cu tricourile, pantalonii cu fustele, rochiile cu șorturile. Tușica Ifeoma găsi un loc în cele din urmă și parcă mașina. Mmuo începuseră să se plimbe, și de multe ori, un șir întreg de mașini aștepta să treacă mmuo, ca să poată merge mai departe. Erau vânzători ambulanți la toate colțurile, cu casete de sticlă cu akara și suya și copane de pui rumenite, cu tăvi cu portocale decojite, cu răcitoare cât căzile de baie pline cu înghețată de alune și de banane. Era ca într-un tablou palpitând, ce prinsese viață. Nu fusesem niciodată să văd mmuo, să stau într-o mașină parcată împreună cu alte mii de oameni care veniseră cu toții să privească. Trecusem cu tata în mașină, o dată, cu câțiva ani în urmă, pe lângă mulțimi din acestea de Ezi Icheke, iar el tot murmura despre cât de ignoranți sunt oamenii care participă la ritualuri de mascaradă păgână. Spunea că poveștile despre mmuo că erau spirite care urcaseră prin mușuroaiele de furnici, că pot face scaunele să o ia la fugă și coșurile de nuiele să țină apă, erau toate folclor diavolesc. Folclor diavolesc. Suna primejdios, în felul în care o spunea Papa.

— Uitați-vă la asta, spuse Papa-Nnukwu. Acesta e un spirit de femeie, și mmuo – femeile sunt inofensive. Nici măcar nu se apropie de cele mari la festival. Mmuo pe care ne-o arătase era mică; figura ei angulară sculptată în lemn, trăsături frumoase și buze roșii. Se oprea adesea să danseze, legănându-se într-o parte și-n alta, iar șirul de mărgele îi sălta și-i fremăta în jurul taliei. Mulțimea din jur aclama, și câțiva oameni aruncară bani spre ea. Băieței – însoțitorii mmuo, ținând ritmul cu clopoței de metal și ichaka{21} de