— Nu vă uitați! Femeile nu au voie să se uite la asta!

Mmuo care își făcea drum prin mulțime era înconjurată de câțiva oameni mai în vârstă, care sunau dintr-un clopoțel strident în timp ce mmuo înainta. Masca ei era un craniu uman adevărat cu o figură schimonosită și orbite afundate. O țestoasă i se zvârcolea lipită de frunte. Un șarpe și trei găini moarte îi atârnau pe trupul acoperit cu iarbă, bălăbănindu-se în timp ce mmuo pășea. Mulțimea de pe marginea drumului dădu înapoi, înspăimântată. Câteva femei se întoarseră și se năpustiră în curțile din apropiere.

Tușica Ifeoma părea amuzată, dar își întoarse capul.

— Nu vă uitați, fetelor, să-i facem pe plac bunicului vostru, spuse ea în engleză. Amaka își întorsese deja privirea în altă parte. M-am întors și eu, spre mulțimea de oameni care se înghesuiau în mașina noastră. Era un păcat să zăbovești la o mascaradă păgână. Dar cel puțin privisem foarte puțin, așa că, practic, poate nu era întru totul zăbovire la o mascaradă păgână.

— Aceasta este agwonatumbe a noastră, spuse Papa-Nnukwu, cu mândrie, după ce mmuo trecu de noi. E cea mai puternică mmuo de prin părțile noastre și tuturor satelor le e frică de Abba din cauza ei. La festivalul Aro de anul trecut, agwonatumbe a ridicat un băț și toate celelalte mmuo s-au întors și au luat-o la fugă. Nici măcar n-au stat să vadă ce se întâmplă!

— Uite! Obiora arătă spre o altă mmuo care mergea pe drum în jos. Arăta ca o pânză albă plutitoare, dreaptă, mai înaltă decât uriașul copac de avocado din curtea noastră din Enugu. Papa-Nnukwu mormăi când mmuo trecu pe lângă noi. Era straniu s-o privești, și atunci m-am gândit la scaune luând-o la fugă, cu cele patru picioare ale lor lovindu-se unele de altele, la apa care nu curge din coș, la forme omenești ieșind din mușuroaie de furnici.

— Cum fac asta, Papa-Nnukwu? Cum intră oamenii în asta? întrebă Jaja.

— Șșșșșt! Astea sunt mmuo, spirite! Nu vorbi ca o femeie! sări Papa-Nnukwu, întorcându-se să-l privească pe Jaja.

Tușica Ifeoma râse și vorbi în engleză.

— Jaja, nu se cade să spui că sunt oameni înăuntru. Nu știai?

— Nu, spuse Jaja.

Îl privea pe Jaja.

— N-ai făcut ima mmuo, nu-i așa? Obiora a făcut-o acum doi ani în satul natal al tatălui său.

— Nu, n-am făcut-o, murmură Jaja.

M-am uitat la Jaja și m-am întrebat dacă întunecimea de pe figura lui reflecta rușine. Dintr-odată, mi-am dorit, de dragul lui, să fi făcut ima mmuo, inițierea în lumea spiritelor. Știam foarte puțin despre asta; femeile nu trebuiau să știe nimic, din moment ce era primul pas spre inițierea ca bărbat. Dar Jaja îmi spusese odată că băieții erau biciuiți și obligați să facă baie în prezența unei mulțimi care-i lua în batjocură. Singura dată când Papa vorbise despre ima mmuo ne-a spus că bărbații creștini care-și lăsau fiii s-o facă erau derutați și că aveau să ajungă în focul iadului.

Nu mult după asta, am plecat din Ezi Icheke. Mai întâi, tușica Ifeoma îl lăsă acasă pe Papa-Nnukwu, care era obosit, ochiul lui sănătos era pe jumătate închis, în timp ce ochiul lui care orbea rămânea deschis, iar pelicula ce-l acoperea acum părea mai groasă, ca laptele condensat. Când tușica Ifeoma opri în curtea noastră, își întrebă copiii dacă vor să intre, și Amaka spuse că nu, cu voce tare, care părea să le sugereze fraților ei să spună același lucru. Tușica Ifeoma ne duse înăuntru, îi făcu semn cu mâna lui Papa, care era într-o ședință, și ne îmbrățișă pe mine și pe Jaja în felul ei călduros, înainte de plecare.

În noaptea aceea, am visat că râdeam, dar nu părea să fie râsul meu, cu toate că nu eram sigură cum sună râsul meu în realitate. Chicoteam gutural și entuziast, ca tușica Ifeoma.

•

Papa ne duse la slujba de Crăciun la Biserica St. Paul. Tușica Ifeoma și copiii ei se urcau în break când intram cu mașina în curtea întinsă a bisericii. Așteptară ca Papa să oprească Mercedesul și veniră să ne salute. Tușica Ifeoma spuse că veniseră la slujba de dimineață și că urmau să vină la masa de prânz. Părea mai înaltă, chiar mai neînfricată, într-un șal roșu și cu tocuri înalte. Amaka purta același ruj roșu aprins ca și mama sa; dinții îi părură mai albi când zâmbi și spuse „Crăciun fericit”.

Cu toate că am încercat să mă concentrez la liturghie, nu-mi puteam lua gândul de la rujul Amakăi, întrebându-mă cum e să-ți dai cu culoare pe buze. Era cu atât mai greu să mă concentrez la slujbă, pentru că preotul, care vorbi în igbo de la început la sfârșit, nu vorbi despre evanghelie în timpul slujbei. În loc de asta, vorbi despre zinc și ciment.

— Oameni, voi credeți că am mâncat banii pentru zinc, okwia? strigă, gesticulând, și arătând acuzator spre congregație. Până la urmă, câți dintre voi contribuiți la biserica asta, gbo? Cum să construim casa dacă voi nu dați? Credeți că zincul și cimentul costă vreo zece kobo?

Papa își dori ca preotul să fi vorbit despre altceva, ceva despre nașterea în peștera cea săracă, despre păstori și despre steaua călăuzitoare; știam după felul în care Papa își strângea cartea de rugăciuni în mâini, după felul în care se foia întruna în