strană. Stăteam în primul rând. O plasatoare, purtând o medalie cu Maica Domnului pe rochia albă de bumbac, se grăbise înainte să ne conducă la locurile noastre, șoptindu-i zgomotos lui Papa că stranele din față erau destinate oamenilor importanți; șeful Umeadi, singurul om din Abba a cărui casă era mai mare decât a noastră, stătea în stânga noastră, și Alteța Sa regală, Igwe-ul, era în dreapta. Igwe-ul veni să dea mâna cu Papa în timpul Păcii și Iubirii și spuse:

— Nno nu, voi trece mai târziu, ca să ne salutăm cum se cuvine.

După slujbă, îl însoțirăm pe Papa la o colectare de fonduri în sala multifuncțională de lângă clădirea bisericii. Era pentru casa nouă a preotului. O plasatoare cu o eșarfă legată strâns pe frunte ne dădu broșurile cu poze ale casei vechi a preotului, cu săgeți neclare arătând spre locul unde era găurit acoperișul și tocurile ușilor roase de termite. Papa scrise un cec și-l înmână plasatoarei, spunându-i că nu vrea să țină un discurs. Când maestrul de ceremonii anunță suma, preotul se ridică și începu să danseze, dând din fund încolo și încoace, iar mulțimea se ridică și aclamă atât de zgomotos, de parcă tuna și fulgera într-o furtună la sfârșitul sezonului ploios.

— Să mergem, spuse Papa, când maestrul de ceremonii trecu, în sfârșit, la anunțarea următoarei donații. O luă înainte până ieșirăm din sală, zâmbind și făcând cu mâna drept răspuns mulțimii de mâini întinse care se întindeau să-l prindă de tunica albă ca și cum atingerea lui le aducea vindecarea de vreo boală.

Când am ajuns acasă, toate canapelele și sofalele din camera de zi erau pline; câțiva oameni se cocoțaseră pe măsuțele laterale. Bărbații și femeile se ridicară cu toții când intră Papa, și lozinci cu Omelora! umplură încăperea. Papa merse de jur împrejur să dea mâna, să îmbrățișeze și să spună „Crăciun fericit!” și „Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Cineva lăsase deschisă ușa care dădea spre curtea din spate, și fumul gri-albăstrui de la focul de lemne care atârna greu în camera de zi estompa trăsăturile fețelor oaspeților. Auzeam soțiile din comunitate, trăncănind în curtea din spate, punând în boluri supa și tocănița din oalele imense de pe foc, ca să fie duse să servească oamenii.

— Veniți să le salutați pe soțiile din comunitatea noastră, ne spuse mama, mie și lui Jaja. O urmarăm în curtea din spate. Femeile bătură din palme și chiuiră când eu și Jaja le spuserăm Nno nu! Bine ați venit.

Toate arătau la fel, cu bluze care nu le erau pe măsură, șaluri zdrențuite și eșarfe legate în jurul capului. Aveau toate același zâmbet larg, aceiași dinți albi ca laptele, același ten uscat de soare, de culoarea și textura cojilor de arahide.

— Nekene, uitați-l pe băiatul care va moșteni bogățiile tatălui său! spuse o femeie, chiuind și mai tare, cu o gură în formă de tunel strâmt.

— Dacă nu am avea același sânge în vene, ți-aș vinde-o pe fata mea, îi spuse alta lui Jaja. Stătea ghemuită lângă foc, aranjând lemnele sub trepied. Celelalte râseră.

— Fata e o agbogho coaptă! În curând, un bărbat tânăr și puternic ne va aduce vin de palmier! spuse alta. Șalul ei murdar nu era legat cum trebuie și un capăt i se târa pe jos când mergea, ducând o tavă ticsită cu bucăți de friptură de vită.

— Mergeți sus să vă schimbați, spuse mama, ținându-ne pe amândoi de după umeri. Mătușica și verișorii voștri ajung imediat.

Sus, Sisi pregătise opt locuri la masa din sufragerie, cu farfurii întinse de culoare caramel și șervete asortate, apretate și călcate în formă de triunghi. Tușica Ifeoma și copiii ei ajunseră în timp ce eu încă mă schimbam de hainele de biserică. I-am auzit râsul zgomotos, al cărui ecou stărui o vreme. Nu mi-am dat seama că era râsul verișorilor mei, cu sunetul ce-l reflecta pe al mamei lor, până când am intrat în camera de zi. Mama, care era încă în șalul roz, cu multe paiete, pe care îl purtase la biserică, se așeză lângă tușica Ifeoma pe canapea. Jaja vorbea cu Amaka și Obiora lângă etajeră. M-am dus să mă alătur lor, încercând să-mi controlez respirația, ca să nu mă bâlbâi.

— Aveți combină stereo, nu-i așa? De ce nu puneți niște muzică? Sau v-ați plictisit și de combină? întrebă Amaka, trecându-și privirea calmă de la Jaja la mine.

— Da, e o combină stereo, zise Jaja. Nu i-a spus că nu ascultam niciodată muzică la ea, că nici măcar nu ne trecuse asta prin cap, că tot ce ascultam erau știrile de la radioul lui Papa, în timpul programului în familie. Amaka merse și scoase sertarul cu LP-uri. Obiora se duse și el.

— Nu-i de mirare că nu ascultați muzică la combină, tot ce aveți aici e așa de plictisitor! spuse ea.

— Nu-s chiar așa de plictisitoare, spuse Obiora, uitându-se prin LP-uri. Avea un tic să-și tot împingă ochelarii lui groși în sus pe nas. În cele din urmă, puse o corală religioasă irlandeză, ce cânta „Veniți azi toți credincioșii”. Părea fascinat de combina muzicală și, în timp ce cânta melodia, stătu s-o privească, de parcă ar fi învățat secretele măruntaielor ei de crom, uitându-se insistent la ea.

Chima intră în cameră.

— Baia de aici e atât de frumoasă, mami. Are oglinzi mari și creme în flacoane de sticlă.

— Sper că n-ai spart nimic, spuse tușica Ifeoma.

— Nu, spuse Chima.