și e în timp. O mulțime de timp. Doar o zi de galop înapoi de acolo. Macsen, îți amintești, aveai dureri atât de mari de la șa, încât spuneai că nu mai poți să mergi.

– Îmi amintesc.

– Da, și eu.

Edeard se întinse după acel moment…

Justine: anul al patrulea

Visa încă. Imagini dulci cu dragostea ei cea adevărată. Mirosul. Râsul. Plăcerea lui. Acele două zile continuau să se întindă, și să se întindă…

Justine se ridică în unitatea medicală și se uită în jur în cabina lui Silverbird. Totul era exact la fel ca atunci când intrase în suspensie. Nicio alarmă nu sunase în tot acest timp. Ajunseseră la sistemul de stele, și jurnalul de bord al navei raporta un voiaj total lipsit de evenimente. Silverbird era deja în decelerație.

Își aruncă picioarele afară, surprinsă de rigiditatea de la nivelul membrelor. Mușchii gâtului îi erau încordați și țepeni. Ceea ce îi trebuia era un masaj bun. Poate în stațiunea Hulluba, pe insula Fasal. Da, se putea imagina culcată pe un pat pe veranda de la spa, cu vedere la plajele albe și la apa turcoaz absurd de limpede. Centrul spa avea niște maseuri foarte chipeși, tineri talentați și în formă care știau cum să-i frământe mușchii și tendoanele într-o supunere totală. Foarte frumos. Și băuturile pe care le serveau în pahare înalte, pline de gheață zdrobită, cu fructe exotice – delicios. O stea alb-albastră, o înțepătură de lumină intensă deasupra pe cerul indigo. Chipeși și dornici.

Dumnezeule, asta se întâmplă dacă visez despre acele două zile. Hulluba a fost cu o mie de ani în urmă.

Justine oftă cu regret și trase cu mâna a treia un halat din modulul replicator. Unitatea culinară îi produse un pahar mare de suc de morcovi cu suplimente de vitamine. Acesta îi provocă o grimasă în timp ce îl înghițea pe tot, cu conștiinciozitate.

Poate că vor mai fi niște plaje pe vreo planetă pe aici pe undeva.

Se așeză pe podea și își începu exercițiile de stretching. Aștepta deja cu nerăbdare un duș foarte fierbinte, cu jeturi puternice, o căldură aplicată cu tărie, care i-ar scăpa gâtul de cârceii aceia înspăimântători.

– Ce avem afară? întrebă ea unitatea de comandă. Steaua îi apăru în exovedere. Justine se încruntă. Cunosc asta.

Era sistemul de stele care era proiectat pe tavanul camerei Consiliului Superior de la Palatul Orchard. O stea de cupru care strălucea cu căldură în centrul unui disc de acreție. Comete cu nuclee de dimensiunea unei luni dădeau târcoale marginilor exterioare ale discului pe orbite de mare înclinare, cozile lor curgând pe milioane de kilometri, strălucind într-un stacojiu puternic. Dar ceea ce vedea ea acum afară era un sistem mult mai bătrân, căci discul de acumulare se subțiase încă din timpul mandatului lui Edeard. Nouă benzi distincte se formaseră în cadrul acestuia, fiecare dintre ele împânzită de rotocoale dense de asteroizi, în timp ce protoplanetele începeau să se coaguleze. Cozile cometelor-bolid erau mai mici, mai puțin volatile decât înainte. Împletituri lungi de vapori albi le corupeau efluxul stacojiu atât de pur cândva.

Date translucide se afișau suprapunându-se peste imaginile astronomice. Rutinele secundare de gândire ale Justinei selectaseră informațiile, compilând rezumate, iar atenția ei se concentră imediat pe o semilună mică albă care se rotea în jurul marginii firave a discului.

– Nu se poate! Era o planetă H-congruentă.

Silverbird se afla încă la șapte UA de stea. Asta însemna că avea o mulțime de timp pentru a observa planeta în timp ce se apropiau. În universul real, în afara Golului nu ar exista. Chiar dacă discul de acreție ar fi produs un amalgam de roci și minerale care s-ar fi dezvoltat până la dimensiunea unei planete, nu ar fi fost timp pentru ca viața să evolueze. Filtrele de analiză spectrală ale lui Silverbird identificaseră apă și clorofilă, împreună cu o mulțime de azot în atmosferă. De oriunde venise lumea aceea, avea oceane și viață vegetală recognoscibilă care acoperea masele tectonice. Mai aproape cu o UA. Era mică pentru o planetă H-congruentă. De dimensiunea lui Marte. Atmosfera era groasă. La suprafață, presiunea ar fi trebuit să fie standard. Temperatura era tipică. Un câmp magnetic deforma vântul solar din jurul ei în benzi Van Allen caracteristice. Nu existau emisii electromagnetice. Dar ea continuă să verifice totuși tot drumul.

O lume neverosimilă într-un loc imposibil. Numai în Gol. Știa foarte bine că toată cantitatea de masă de energie pe care o consumase granița în timpul acestei scurte faze de extindere îngrozitoare era suficientă pentru a crea o mie de sisteme solare, nu numai o singură planetă mică. N-ar trebui să fiu surprinsă de nimic aici. Edeard doar zgâriase suprafața potențialului Golului, așa cum susținea Visul Viu.

Alți zece milioane de kilometri parcurși, și Silverbird decelera la cinci ge, reducând ce mai rămăsese din viteza colosală care o purtase peste cei trei ani-lumină. Cinci ge era nivelul cel mai fiabil pe care îl putea menține. Erorile reveniseră răzbunătoare. Degradarea senzorilor era acută pentru unele dintre funcțiile de scanare superioare. Dar lentilele optice simple îi arătau continente și calote glaciare. Tiparele în circulația norilor deveneau evidente. Observă un uragan care se diviza cumva în două în timp ce lovea coasta, marginile de înaintare separându-se ca tăiate de un cuțit. Un cuțit foarte mare. Fenomenul declanșă o oarecare incertitudine adânc în subconștientul ei – o amintire veche, care se lupta să iasă. Ce taie o furtună în jumătate?

Apoi, au fost mai multe lucruri pentru care trebuia să-și facă griji deoarece gravitația în cabină a început să varieze. Sistemele secundare cădeau din cauza fluctuațiilor cu care se confrunta rețeaua de alimentare. Sistemele de susținere nu compensau întotdeauna în mod corespunzător. Ordonă cabinei să revină la un statut neutru, retrăgând totul cu excepția canapelei sale de accelerație. Cel puțin biononicele ei rămăseseră pe deplin funcționale. Își activă câmpul de forță integral în timp ce Silverbird zbura peste milionul de kilometri care mai