la bun venit la simpatie.

– Sunt conștientă de cine crezi că ești. E vina mea.

El se încruntă.

– Ești bine? Nava ta a venit repede…

În cele din urmă, Justine râse. Această preocupare era atât de Kazimir.

– Un pic agitată, asta-i tot. Numele meu este Justine, apropo.

– Sunt încântat să te cunosc, Justine. Este într-adevăr o navă spațială?

– Da, într-adevăr este.

Justine nu putea fi crudă, asta era partea cea mai grea. Nu putea să-i spună să plece sau să-l ignore. Ceea ce ar fi fost mult mai ușor pentru ea. Dar era o ființă umană în vârstă de șaptesprezece ani, cu sentimente. Exact la fel ca oricine altcineva, nu ceruse să se nască – indiferent de cât de ciudată era natura nașterii sale. Merita să fie tratat cu considerație și respect.

În mod curios, el nu avea nicio amintire clară despre locul de unde venea.

S-au așezat lângă un pârâu care clipocea de-a lungul unei laturi a luminișului. Amândoi stânjeniți, el totuși puternic atras de ea, și nu doar fizic, putea simți asta.

– Sunt în călătoria mea de inițiere, a spus atunci când l-a întrebat de unde venea.

– Pentru a dovedi că poți supraviețui aici de unul singur, a spus ea, reamintindu-și exact aceeași conversație avută cu atât de mult timp în urmă. După ce te vei întoarce la clanul tău, vei putea deveni un războinic cu drepturi depline și vei lupta cu Starflyer.

– Știi de Starflyer?

– Kazimir, știu că acest lucru trebuie să fie greu de crezut, dar Confederația a învins Starflyer cu foarte mult timp în urmă. Nu ești cine crezi că ești.

El surâse încântat.

– Atunci, cine sunt eu?

– Tu ești un vis pe care l-am avut. Acest loc te face real.

Fața lui produse o expresie entuziasmată, în timp ce mintea lui înregistra un brusc amuzament.

– Ce vrei să spui, că am murit, iar acest loc este Paradisul Visat?

– Oh, Doamne! Justine se uită la el complet uluită. Am uitat partea asta din ideologia Gardienilor. În fine, în mod conștient, oricum.

– Deci, ești ghidul meu spiritual? Ești așa cum mi-am închipuit că ar arăta un înger.

– Îmi spuneai așa și înainte, i-a răspuns ea liniștit.

– Ce am făcut?

– Obișnuiai să mă numești îngerul tău.

– Pe când eram în viață?

Mintea lui începea să arate incertitudine – o glumă ce devenea transparentă.

Justine își blestemă corpul biologic bătrân și stupid pentru slăbiciunea emoțională care o paraliza.

– Ești în viață. Din nou. E complicat.

– Ai crezut că am murit?

Te-am privit murind.

– Spune-mi unde te aflai înainte de a începe călătoria? Cine sunt prietenii tăi? Ce-ai făcut tot anul trecut? De fapt, ce făceai ieri pe vremea asta?

– Eu… Gândurile i se agitau cu disperare. E dificil. Nu-mi amintesc prea multe. Nu, stai, Bruce! Bruce este prietenul meu.

– Kazimir, îmi pare rău. Bruce a fost cel care te-a ucis.

El se dădu înapoi.

– Acesta este Paradisul Visat!

– Cred că, într-un fel de a spune, da, este.

– Bruce nu m-ar omorî.

– A fost capturat de Starflyer, care l-au întors împotriva Gardienilor Sinelui. A devenit agentul lor.

– Nu Bruce.

– Nu Bruce, cel care a fost prietenul tău. Starflyer a distrus o parte din el. Kazimir, nu ai nicio amintire din trecutul tău, pentru că eu nu-l cunosc, nu atât de complet pe cât ar trebui, nu în detaliu. Nu am petrecut suficient timp împreună pentru a vorbi despre astfel de lucruri în profunzime. Timpul pe care îl aveam era prea prețios. Întotdeauna am regretat asta, îmi pare rău.

Își mută privirea, încercând să-și țină emoțiile sub control. Lucrul acesta este atât de dureros. Nu sunt obligată să trec prin asta. Ar trebui să plec pur și simplu. Apoi se uită la el, văzând durerea și confuzia de pe fața lui, și a știut că nu-i putea face asta, nu lui Kazimir al ei, nici măcar umbrei lui.

El întinse o mână ezitând și îi atinse umărul, ca și cum el ar fi fost cel care ar fi trebuit să o consoleze.

– Am fost… împreună?

– Da, Kazimir. Am fost iubiți.

Un zâmbet larg se împrăștie pe fața lui tânără, și universul nu a mai fost așa de rău, de fapt.

– Fac asta foarte prost, a mărturisit ea. Aș vrea să pot fi blândă cu tine.

– Deci, eu sunt ceea ce visezi?

– Da.

Zâmbetul lui era triumfător acum.

– Mă bucur că mă visezi. Mă bucur că sunt aici pentru tine.

Oh, nu. N-o luăm pe drumul ăsta. Nu este… corect.

– Și eu mă bucur că ești aici, dar am o datorie de îndeplinit.

Kazimir dădu din cap serios.

– Ce datorie?

Ea făcu o grimasă.

– Să salvez galaxia.

– Cum?

– Nu știu, de fapt. Locul în care suntem, locul acesta, e greșit. Trebuie să ajung… la cine e la conducere, să încerc să-i conving să-și oprească expansiunea. Îmi pare rău dacă nu prea are sens ce spun.

Privirea lui Kazimir se întoarse către Silverbird. Un fulger de dorință îi sclipi în minte.

– Vom zbura acolo în nava ta?

Primele picături de ploaie au început să cadă din cerul întunecat în timp ce furtuna înainta în jurul vulcanului.

– Așa aș vrea, dar trebuie să-mi dau seama cum să o fac să zboare din nou. Și nu știu unde se află nucleul, nici cum să ajung acolo.

– Oh.

Dezamăgirea lui era tangibilă, strălucind printr-o minte slab protejată. Justine zâmbi.

– Vrei să te uiți înăuntru?

– Da, te rog!

El a urcat cu ușurință scara de frânghie. Dar, și-a reamintit Justine, Kazimir fusese întotdeauna foarte agil. Asta ar explica de ce inima ei bătea atât de repede când a urcat după el. Sasul era mic cu ei doi