înăuntru. Justine îi ceru unității de comandă să deschidă ușa interioară și o luă înainte pe scara îngustă până în cabină.

Kazimir încerca să fie politicos în timp ce se uita în jurul compartimentului circular, dar în mod clar nu era adeptul ecranării gândurilor. Din fericire, ea își aminti câteva tehnici pe care Edeard le folosise în visele lui Inigo.

– În asta călătorești? a întrebat el cu prudență.

Justine pocni din degete, cerând unității de comandă să extrudeze două scaune.

– Ah!

Kazimir le urmări ridicându-se, fericit din nou. Ea porni o proiecție holografică, afișând graficele de stare în aer, în fața lui.

Șaptesprezece ani este o vârstă atât de ușoară, gândi ea cu o urmă de resentiment, văzând cât era de fascinat.

– Aș dori să execut niște scanări asupra ta, a spus ea. S-ar putea să mă ajute să înțeleg mai multe despre acest loc.

– Desigur.

Își folosi funcția de câmp biononică pentru a-l examina în detaliu, analizând rezultatele în unitatea de comandă. Era om, fiecare organ se afla acolo unde ar fi trebuit să fie. Când l-a atins cu un modul de prelevare a pielii, el i-a zâmbit din nou, emițând un puternic sentiment de dorință, de acceptare.

O foarte mare parte din acele două zile fusese petrecută în pat, făcând dragoste.

Justine ridică o sprânceană de surpriză în timp ce rezultatele secvențierii se ridicau în afișajul holografic.

– ADN-ul tău este… Real? Bun? Pe deplin uman?… în regulă, a concluzionat ea. Și cum a făcut Golul scamatoria asta?

– Mă bucur, a spus el simplu.

Unitatea de comandă execută o comparație cu un dosar medical pe care îl avea cu ea: ADN-ul fiului său. Acest Kazimir nu împărtășea niciun marker genetic cu omul al cărui copil îl purtase cu o mie două sute de ani în urmă. Nu știa dacă era dezamăgită sau nu. Deci, nu e omnipotent.

– Să vedem dacă unitatea culinară funcționează, a zis ea.

De fapt, nu prea a trebuit să-l întrebe ce dorea. Cheeseburger cu bacon, cartofi prăjiți, budincă de caramel lipicios cu înghețată de vanilie. Bomboane de ciocolată și șampanie. Totul făcea parte din viața decadentă cu care îl corupsese prima dată.

Unitatea culinară a reușit să le producă, deși i se părea că unele din gusturi erau un pic ciudate.

Totul a fost ciudat și bun pentru papilele lui Kazimir, care a înfulecat până la ultima fărâmă.

– Ai văzut pe cineva aici? a întrebat ea, sorbind din șampanie.

– Am crezut că ai spus că nu am existat până astăzi, a spus el, tachinând-o doar pe jumătate.

– Nu știu cât timp ai fost aici, de fapt. Golului i-a luat patru ani pentru a crea această lume. Așa cred.

El se lăsă pe spate în scaun și se gândi intens.

– Am amintiri sau idei despre viața mea de dinainte de astăzi. Viața pe care am avut-o cu clanul meu nu este adevărată, înțeleg acum, nimic despre vremea aceea nu este consistent. Este doar o noțiune despre ce ar fi trebuit să fie. Și totuși, îmi amintesc că am început călătoria de inițiere acum câteva săptămâni. Sunt sigur că ultimele câteva zile au fost reale. Astăzi este. Astăzi te are pe tine în ea. Îmi amintesc că m-am trezit și m-am bucurat de cerul senin.

– Deci, nu ai văzut pe nimeni în călătoria ta?

– Nu. Dar ideea acestei călătorii este de a fi pe cont propriu.

– Desigur.

Îl trecu un fior, privind din nou în jurul cabinei. Teama se strecura în gândurile sale.

– Eu nu sunt nimic. Sunt o jucărie pe care un extraterestru a construit-o pentru a te amuza. Ce fel de ființă are o astfel de putere?

– Hei, i-a spus ea liniștitor. Cu siguranță nu ești un nimic. Tu ești tu. Nu contează ce ești, ci doar că ești aici, acum. Viața trebuie trăită, ți-am zis asta de prima dată când ne-am întâlnit.

Kazimir pufni bănuitor.

– Te-am crezut?

– Mi-a luat ceva să te conving. Erai la fel de încăpățânat și atunci.

Răspunsul părea să-l satisfacă.

– Ce ai de gând să faci acum? a întrebat el.

– Nu sunt sigură. Am venit aici pentru a încerca să vorbesc cu nucleul. Dar asta pare destul de dificil acum. El crede că vreau să fiu aici cu tine, în schimb.

Verifică încă o dată starea lui Silverbird. Niciunul dintre propulsoare nu era operațional, iar unitatea de comandă nu știa de ce. Generatorul producea o anumită putere, suficientă pentru a menține echipamentele de susținere a vieții în stare de funcționare. Majoritatea funcțiilor de cabină erau operaționale, deși nu era sigură că voia să utilizeze unitatea medicală. Ce o irita cel mai mult era explicația pentru blocaje și erori. Nu exista niciuna.

Puterea voinței, gândi ea, este factorul guvernant în acest univers. Puterea minții asupra materiei. Gândurile pot afecta realitatea. Deci Golul nu vrea ca Silverbird să zboare. Acesta este simplul adevăr.

– Iar tu nu vrei să fii aici, cu mine? a întrebat el.

– Este plăcut, i-a răspuns. Dar nu de asta sunt aici.

Fața lui era atât de plouată, încât se simți imediat vinovată.

– Kazimir, iartă-mă, dar sunt o mulțime de lucruri în joc. Mai mult decât mă aștept să crezi. Trebuie să fac tot ce pot ca să ajut.

– Am înțeles, a spus el grav. Ceea ce faci este un lucru onorabil. Poate că mintea mea e una falsă, dar cred în onoare. E un adevăr universal.

– Ești foarte dulce, a spus ea. Îmi amintesc perfect de această latură a ta. Justine căscă. O să încerc să mă odihnesc puțin. A fost un zbor lung și stresant, iar șampania mi s-a urcat direct la cap.

– Voi veghea afară, a anunțat el grav. Dacă aceasta este o planetă în întregime adevărată, ar putea fi ceva ostil acolo.

– Mulțumesc. La naiba, memoria mea e