un lucru periculos. Cabina extinse un pat mare în timp ce Justine își dădea jos costumul dintr-o bucată, apoi replicatorul îi produse o plapumă subțire. Avea niște gâlme ciudat de tari înăuntru, dar ea ridică din umeri și și-o trase oricum, adormind imediat.

Și a visat. A visat patul ei de acasă, unde era cald și unde se afla în siguranță, iar viața era confortabilă.

Cineva trase draperiile și lumina soarelui năvăli prin ferestrele înalte. Justine căscă și se întinse. Era plăcut sub plapumă.

– Bună, draga mea.

– Tata, a spus ea somnoros, și a zâmbit la fața de aur care se profila deasupra ei. E timpul să mă trezesc?

– E timpul ca tu și cu mine să avem o discuție.

Înțelegerea deplină a lovit-o ca un plonjon în apă cu gheață. Justine scânci și se ridică drept. Aceasta era camera ei de la conacul Tulip, cea în care își petrecuse adolescența, prin urmare ridicol de violet și negru deoarece pe atunci își ara teren către faza ei retrogotică, în principal pentru a-și irita părinții. Tricoul și pantalonii largi de pijama din flanel de bumbac erau negre. Unghiile de la mâini și de la picioare erau negre, cu pietre de sânge în relief. Se uită la ele, umilită de modă. Degetele grele de inele cu cranii de argint traseră în grabă o meșă de păr în fața ochilor ei ca să verifice: da, negru.

– Iisuse, a murmurat.

– Ai arătat întotdeauna drăgălaș, indiferent de cât de rea a fost moda, i-s spus Gore. Stătea la picioarele patului, cu brațele încrucișate, rezemat de stâlp. (Baldachin cu draperii negre de voal… Desigur.) Fața frumoasă de aur îi zâmbi.

– Ce? Eu… sunt… Asta e Golul?

– Ești încă în Gol, a spus Gore. Eu m-am întors în Confederație gândindu-mă la niște medii confortabile pentru a amplifica oarecum contactul nostru. Și nu e nimic mai confortabil decât o cameră din copilărie.

– Contact?

– Sunt extrem de jenat să-ți spun că am devenit cel de-al Treilea Visător. Și ghici a cui viață în Gol o visez.

– Oh, la naiba!

Gore rânji răutăcios.

– Ar fi putut fi mai rău, te-ai fi putut culca cu el. Iar eu aș fi fost cel care ar fi relocat totul în gaia-câmp.

– Rahat!

– Noblețea asta a ta te va băga în bucluc într-o zi.

Justine se ridică cu grijă.

– Ce se întâmplă acolo? Pelerinajul a reușit?

– Te referi la cele patru zile de când ești înăuntru?

– Patru zile? a întrebat neîncrezătoare.

– Mergând pe cinci.

– Dar au fost…

– Patru ani. Inclusiv interludiul cu Lordul Cerului.

– Ai prins partea aceea?

– Oh, da. Rahatul ăla mic de Ethan obține o mulțime de capital pe refuzul lui de a te duce la nucleu. Un adevărat mare impuls pentru cauză. Clericii din Consiliul lui pompos sunt grămadă pe toată unisfera de atunci, predicând despre destin. Este aproape suficient pentru a contracara porcăria pe care au făcut-o pe Viotia.

– Viotia? a întrebat ea uluită.

– Întorc planeta cu susul în jos în căutarea celui de-al Doilea Visător. Nu-ți face griji. Trebuie să ne concentrăm pe problema ta.

– Kazimir?

– Un fel de a spune. La naiba, nu mi-am dat seama că ești încă atât de prinsă. Chiar ai făcut-o terci cu asta, nu-i așa?

– Ce vrei să spui?

– Până în prezent, tot ce a promis Visul Viu a fost șansa de a-ți îndrepta viața, la fel ca prețiosul lor Mergător-Pe-Apă de fiecare când făcea una din numeroasele lui greșeli. A dat-o în bară din nou? Nu face nimic. Bang, se gândește în urmă, la momentul în care a procedat greșit și rearanjează întregul Gol la acel moment. Asta e ceea ce le-a vândut tuturor oilor care behăie acum să fie luate pe flota Pelerinajului.

– Știu, călătoria în timp înseamnă împlinirea dorinței tuturor. Să poți reveni pentru a-ți corecta greșelile făcute în viață este fantezia supremă.

– Călătoria în timp este pur rahat, este imposibilă. Nimeni nu poate învinge cauzalitatea sau entropia. Tot ce face Golul este să apese butonul de resetare. Asta este blestematul acela de strat de memorie, un șablon al fiecărei clipe dinăuntru. Și cum dracului îi furnizează energia necesară?

– Tată.

– Fiecare planetă, fiecare persoană, fiecare Lord al Cerului, fiecare stea trebuie să-și inverseze entropia la punctul din timp la care Edeard are chef să se întoarcă. Fiecare stea! Fiecare atom din fiecare stea din Gol trebuie să aibă nivelul de energie pompat înapoi, pentru a putea începe din nou. Doamne, Dumnezeule, câtă aroganță! Și de unde se obține energia pentru a face acest lucru? De la noi. Consumând galaxia noastră. Asta este ceea ce alimentează resetarea. Masa transformată în energie, buna și vechea E este egal MC la pătrat.

– Tată, calmează-te, predici unor convertiți.

– Oh, serios? Dacă ar fi fost convertiți, căcații ăia proști și idioți n-ar pleca în Pelerinaj, nu-i așa? Uneori, cred că Ocisenii au dreptate, ar trebui să fim șterși de pe lume pentru că orice specie suficient de tâmpită pentru a produce Visul Viu nu merită să trăiască.

– Tată! a spus ea, șocată.

– Da, da. Rânji în jur sălbatic. Îți place visul acesta, Ethan? Îți place ceea ce vine la tine de la Gol acum? Sau acest adevăr este prea mult pentru tine? Pentru că nu numai tâmpitul tău de Mergător-Pe-Apă va sări în urmă, prin viață, nu-i așa? Aș putea trăi cu el și cu ideea că a fost salvatorul unei grămezi de cretini medievali naufragiați. Dar asta nu a fost niciodată de ajuns pentru tine, nu-i așa? Ești atât de prost încât dorești să duci pe toată lumea acolo. Milioane dintre voi resetându-și viața de fiecare dată când veți primi o picătură de șampon în ochii voștri nenorociți. Ești atât de al naibii de jalnic de slab, încât nu poți face față ideii de a-ți trăi viața cum se cuvine? Învață din greșelile tale