cititorii pesemne că trebuiau să-l fi recunoscut pe acel Joseph Balsamo care în cartea lui Dumas nu fusese, de altfel, numit) amintea că nu trebuia să se ia în seamă pietatea omenească atunci când se cerea să se facă să înainteze torţa progresului. În douăzeci de ani monarhia franceză trebuia să fie ştearsă de pe faţa pământului.

Iar în acel moment fiece reprezentant din fiece lojă şi din fiece ţară ieşise în faţă oferind fie oameni, fie bogăţii pentru triumful cauzei republicane şi masonice, sub deviza lui lilia pedibus destrue, calcă-n picioare şi distruge crinii Franţei.

Nu mă întrebasem dacă complotul a cinci continente nu era prea mult ca să modifice întemeierea constituţională a Franţei. În fond, un piemontez din epoca aceea socotea că în lume existau doar Franţa, bineînţeles, Austria, poate că departe de tot Cochinchina, însă nicio altă ţară demnă de atenţie, afară, evident, de Statul Pontifical. În faţa acelui scenariu al lui Dumas (venerându-l eu pe acel mare autor) mă întrebam dacă Profetul nu descoperise cumva, povestind despre un singur complot, la o adică, Forma Universală a oricărui complot posibil.

Să uităm Muntele Tunetului, malul stâng al Rinului, epoca — îmi spusesem eu. Să ne gândim la conjuraţi ce ar proveni din orice parte a lumii ca să reprezinte tentaculele sectei lor care se întind în orice ţară, să-i adunăm într-o rarişte, într-o peşteră, într-un castel, într-un cimitir, într-o criptă, numai să fie potrivit de întuneric, să-l punem pe unul dintre ei să rostească o cuvântare care să-i dezvăluie intrigile şi voinţa de cucerire a lumii... Eu am cunoscut permanent oameni care se temeau de complotul vreunui duşman ascuns, evreii pentru bunicul, masonii pentru iezuiţi, iezuiţii pentru tatăl meu garibaldian, carbonarii pentru regii din jumătate de Europă, regele instigat de preoţi pentru colegii mei mazzinieni, Iluminaţii din Bavaria pentru poliţiile din jumătate de lume şi tot aşa, cine ştie câţi alţii nu mai sunt pe lumea asta care gândesc că sunt ameninţaţi de o conspiraţie. Iată o formă pe care poţi s-o umpli după plac, dând fiecăruia complotul său.

Dumas era cu adevărat un profund cunoscător al sufletului omenesc. La ce anume aspiră oricine, cu atât mai mult cu cât e mai năpăstuit şi mai puţin iubit de soartă? La ban, şi să fie câştigat fără osteneală, la putere (ce voluptate să-i comanzi unui semen de-al tău şi să-l umileşti!) şi la răzbunare pentru orice neajuns suferit (iar fiecare în viaţa lui a suferit măcar o nedreptate, oricât de mică). Şi iată că Dumas, în Contele de Monte-Cristo, îţi arată cum e cu putinţă să dobândeşti o bogăţie uriaşă, de natură să-ţi dea o putere supraomenească şi să te ajute să le plăteşti duşmanilor tăi tot ce le datorezi. Dar, se întreabă oricine, de ce eu sunt defavorizat de soartă (sau măcar nu atât de favorizat pe cât aşa vrea), de ce mi-au fost refuzate favorurile îngăduite, în schimb, altora, mai puţin merituoşi decât mine? Fiindcă nimeni nu se gândeşte că nenorocirile lui ar putea fi atribuite unei micimi personale, iată că va trebui să identifice un vinovat. Dumas oferă frustrării tuturor (a indivizilor şi a popoarelor) explicaţia eşecului lor. Altcineva a fost, întrunit pe Muntele Tunetului, cel care ţi-a pus la cale prăbuşirea...

Dacă ne gândim bine însă, Dumas nu născocise nimic: dăduse doar formă de naraţiune acelor lucruri pe care, după spusele bunicului, le dezvăluise abatele Barruel. Asta deja îmi sugera că, dorind să vând în vreun fel dezvăluirea unui complot, nu trebuia să-i furnizez cumpărătorului nimic original, ci numai şi în special ceea ce ori aflase deja, ori ar fi putut afla mai uşor pe alte căi. Lumea crede numai ceea ce ştie deja, iar asta era frumuseţea Formei universale a Complotului.

 

***

 

Era în 1855, aveam acum douăzeci şi cinci de ani, îmi dădusem licenţa în jurisprudenţă şi încă nu ştiam ce să fac cu viaţa mea. Îi frecventam pe vechii colegi fără să mă entuziasmez prea mult pentru freamătul lor revoluţionar, anticipând totdeauna cu câteva luni, cu scepticism, dezamăgirile lor: iată Roma deja recucerită de papă şi pe Pius al IX-lea care din pontif al reformelor devine mai retrograd decât predecesorii săi, iată cum pier — din nefericire sau din laşitate — speranţele ca regele Carlo Alberto să devină heraldul unităţii italiene, iată că, după răsunătoare mişcări socialiste care înflăcăraseră toate inimile, se restabileşte în Franţa Imperiul, iată cum noul guvern piemontez, în loc să elibereze Italia, trimite soldaţi ca să poarte un război în Crimeea...

Şi nici nu mai puteam măcar să citesc acele romane care mă formaseră în mai mare măsură decât putuseră s-o facă iezuiţii mei, pentru că în Franţa un consiliu superior al Universităţii, în care, cine ştie de ce, tronau trei arhiepiscopi şi un episcop, promulgase aşa-zisul amendament Riancey, care taxa cu cinci la sută pe număr orice ziar care publica foileton. Pentru cei care nu prea se pricepeau la chestiuni editoriale, ştirea avea un relief scăzut, însă eu şi colegii mei îi prinseserăm repede importanţa: taxa era prea coercitivă, iar ziarele franţuzeşti ar fi trebuit să renunţe să publice romane: vocile celor care denunţaseră relele societăţii, precum Sue şi Dumas, erau reduse la tăcere pentru totdeauna.

Şi totuşi bunicul, tot mai secat de puteri uneori, dar în alte momente foarte lucid în felul cum înregistra ceea ce se petrecea în jur, se plângea că guvernul piemontez, de când puseseră mâna pe el masoni ca d'Azeglio şi Cavour, se transformase într-o sinagogă a Satanei.

 

 

— Îţi dai seama, băiete, zicea el, legile lui Siccardi ăla au abolit aşa-zisele privilegii ale clerului. De ce să aboleşti dreptul de adăpost în locurile sfinte? Oare o biserică are mai puţine drepturi decât o jandarmerie? De ce să aboleşti tribunalul ecleziastic pentru preoţi acuzaţi de delicte obişnuite? Biserica nu are oare dreptul să-i judece pe ai săi? De ce să aboleşti cenzura religioasă preventivă asupra publicaţiilor? Oare nu cumva de-acum încolo oricine poate să spună ce-i convine, fără reţinere şi fără respect pentru credinţă şi pentru morală? Iar când arhiepiscopul nostru, Fransoni, a invitat clerul din