Torino să nu se supună acestor prevederi, a fost arestat ca un răufăcător şi condamnat la o lună de carceră! Iar acum am ajuns la suprimarea ordinelor călugărilor cerşetori şi a contemplativilor, aproape şase mii de oameni ai bisericii. Statul le sechestrează bunurile şi spune că vor servi pentru plata alocaţiilor cuvenite parohilor, însă dacă pui la un loc toate bunurile acestor ordine ajungi la o cifră care-i de zece ori, dar ce zic eu?, de o sută de ori cât toate alocaţiile din regat, iar guvernul o să cheltuiască toţi banii ăştia pentru şcoala publică, în care o să se predea tot ceea ce oamenilor umili nu le foloseşte sau or să se servească de ei ca să paveze ghetourile! Şi fac toate astea sub deviza „Biserică liberă în Stat liber!”, acolo unde cine-i cu adevărat liber să-şi încalce îndatoririle e numai Statul. Adevărata libertate este dreptul omului de a urma legea lui Dumnezeu, de a-şi agonisi paradisul sau infernul. Acum însă se înţelege prin libertate posibilitatea de a-ţi alege credinţele şi opiniile care-ţi convin mai mult, acolo unde una sau alta e totuna — şi-i totuna pentru stat dacă tu eşti mason, creştin, iudeu sau adept al Sultanului. În felul ăsta devenim indiferenţi faţă de Adevăr.

— Şi uite-aşa, fiule, plânsese într-o seară bunicul, care-n marasmul lui nu mă mai deosebea de tatăl meu şi vorbea acum oftând şi gemând, dispar Canonicii din Lateran, Canonici aparţinând congregaţiei Sant'Egidio, Carmelitanii încălţaţi şi Desculţi, Certosinii, Benedictinii de la Monte Cassino, Cistercienii, Olivetanii, Minimii, Minoriţii Conventuali, Minoriţii Observanţei, Minoriţii Reformaţi, Minoriţii Capucini, Oblaţii Sfintei Maria, Pasioniştii Sfântului Pavel al Crucii, Dominicanii, Miluiţii, Slujitorii Mariei, Părinţii de la Oratoriu şi apoi călugăriţele Clarisse, Crucificate, Celestine sau Peruzine şi Baptistine.

Şi recitând lista aceea ca pe un rozariu, în mod tot mai agitat şi ca şi cum la sfârşit ar fi uitat să-şi tragă răsuflarea, pusese să i se aducă la masă aşa-numitul civet, făcut cu slănină, unt, făină, pătrunjel, o jumătate de litru de vin Barbera, un iepure tăiat în bucăţi mari cât oul, cu inimă şi ficat cu tot, cu ceapă verde, sare, piper, mirodenii şi zahăr.

Aproape se consolase, dar la un moment dat deschisese larg ochii şi se stinsese, cu un râgâit uşor.

 

Pendula bate miezul nopţii şi mă face atent că de prea mult timp scriu aproape neîntrerupt. Acum, oricât m-aş strădui, nu izbutesc să-mi mai aduc aminte nimic despre anii care au urmat după moartea bunicului.

Mă doare capul.

 

5

 

Simonino carbonar

 

Noaptea de 27 martie 1897

 

Scuză-mă, domnule căpitan Simonini, dacă intervin în jurnalul dumitale, pe care nu m-am putut abţine să-l citesc. Dar nu din voinţa mea azi-dimineaţă m-am deşteptat în patul dumitale. Ai înţeles că eu sunt (sau, cel puţin, cred că sunt) abatele Dalla Piccola.

M-am deşteptat într-un pat care nu-i al meu, într-un apartament pe care nu-l cunosc, fără vreo urmă din haina mea preoţească sau din peruca mea. Doar o barbă falsă lângă pat. O barbă falsă?

Mi se mai întâmplase acum câteva zile să mă trezesc şi să nu ştiu cine sunt, numai că de data aceea se întâmpla la mine acasă, pe când azi-dimineaţă se-ntâmplă în casa altcuiva. Mă simţeam de parcă aş fi avut urdori la ochi. Mă durea limba, de parcă mi-aş fi muşcat-o.

Privind de la o fereastră, mi-am dat seama că apartamentul dă în impasse Maubert, exact colţ cu rue Maître Albert, unde locuiesc eu.

M-am apucat să scotocesc prin toată casa, care pare locuită de un laic, evident purtător al unei bărbi false, şi de-aceea (va trebui să mă scuzi) persoană de o moralitate îndoielnică. Am trecut într-un birou, mobilat cu oarecare ostentaţie; în fund, în spatele unei perdele, am găsit o uşiţă şi am pătruns într-un coridor. Părea un soi de garderobă a unui teatru, plină de costume şi peruci, unde, acum câteva zile, găsisem o rantie. Doar că acum îl parcurgeam în sens invers, către locuinţa mea.

Pe masa mea am găsit un şir de însemnări pe care le-oi fi aşternut eu, judecând după reconstituirile dumitale, din 22 martie, zi în care, ca şi azi-dimineaţă, mă deşteptasem lipsit de memorie. Şi-apoi ce anume înseamnă, m-am întrebat, ultima întâlnire pe care mi-o fixasem în ziua aceea, legată de Auteuil şi de Diana. Cine-i Diana?

E curios. Dumneata bănuieşti că noi doi suntem una şi aceeaşi persoană. Însă dumneata îţi aminteşti multe lucruri din viaţa dumitale, iar eu foarte puţine dintr-a mea. Cu toate acestea, după cum dovedeşte jurnalul dumitale, despre mine nu ştii nimic, pe când eu îmi dau seama că-mi amintesc alte lucruri, nu puţine, despre ceea ce ţi s-a întâmplat dumitale şi — ca să vezi! — exact pe cele de care se pare că dumneata nu reuşeşti să