Kalamides se posomorî.

– Vorbeşte! grăi cu asprime.

– Yakub-Paşa îţi pretinde formula focului grecesc. Senatorul avu senzaţia că i se opresc brusc bătăile inimii.

– Formula focului grecesc? E nebun! Cum să ajung la ea? Secretul ei este păstrat sub şapte lacăte!

– Tocmai de-asta a apelat la dumneata. Altfel, m-ar fi ales pe mine. „Kalamides, mi-a spus Yakub-Paşa, are acces pretutindeni. Să ne slujească bine, şi recompensa lui va fi la înălţime!”

– La înălţime voi atârna poate şi în ştreang! Exclamă senatorul.

– Nu vei ajunge acolo, Ilustrissime. Leone Storlato şi cu mine te vom acoperi. De asta şi suntem aici.

– Şi Storlato e în Constantinopole? Pe unde a intrat?

– Prin cartierul genovez. Ziua, porţile Galatei sunt zăvorâte, dar noaptea se circulă în voie. Genovezii sunt şmecheri, Ilustrissime! Nimeni nu-i întrece în jocul dublu! Dar să revenim la treburile noastre! Când îmi procuri formula?

Kalamides îşi trecu mâna prin păr. Îl încolţise disperarea.

– Nu ştiu... Să văd... Kaligas ridică din umeri.

– Îmi pare rău că ţi-am stricat tihna, Ilustrissime. Dar va trebui să te grăbeşti! Lui Yakub-Paşa nu-i place să aştepte!

A doua zi de dimineaţă, în vreme ce se îndrepta călare spre Arsenal, Kalamides îşi blestema soarta. Setea lui de măriri îl mâna pe drumuri presărate cu spini. Îl înfricoşa diabolismul lui Yakub-Paşa, care-i ceruse formula focului grecesc fiindcă îl ştia că poate pătrunde oricând în incinta Arsenalului, graţie calităţii sale de preşedinte al comisiei senatoriale însărcinate cu controlul pregătirilor militare.

Grigorios Rigas îl primi cu toată cinstirea. Era mai bine dispus ca niciodată.

– Recentele contribuţii băneşti ale consilierilor imperiali au făcut minuni, Ilustrissime. Am reuşit să plătesc salariile restante ale lucrătorilor. Acum au venit cu toţii la muncă.

Inspectară împreună turnătoriile.

– Mă îngrijorează chestiunea focului grecesc! spuse ca din întâmplare senatorul. Comandanţii de mari unităţi se plângeau deunăzi că rezervele de foc grecesc sunt pe sfârşite. Se impune să refacem stocul! În primul rând va trebui să ne procurăm neîntârziat materiile prime necesare. N-ar fi exclus să le găsim chiar pe piaţa constantinopolitană. Am să fac personal investigaţii. Să-mi dai o listă de materiale... Rigas făcu o schimă, stânjenit.

– Îmi pare rău, lista e secretă.

Senatorul zâmbi, fără să se supere fiindcă era tratat cu neîncredere.

– Ştiam că numai formula de fabricaţie este secretă...

– Şi formula, şi materiile prime, Ilustrissime. Numai împăratul şi cu mine le cunoaştem.

Kalamides nu mai stărui, spre a nu trezi bănuieli.

– Am vrut să-ţi dau o mână de ajutor...

– Preţuiesc bunăvoinţa ta, Ilustrissime. Să-mi procure consiliul imperial banii trebuincioşi, că mă descurc eu.

– Bine, bine! Am să fac tot posibilul să te ajut, Kir Rigas. Poţi să te bizui pe mine.

Kalamides părăsi indispus Arsenalul. Când îşi luase rămas bun, Rigas îl privise ciudat. Nu cumva îl suspecta? Îşi zise apoi că nu avea rost să se alarmeze. Prea se înspăimânta de toate umbrele!

Când ajunse la locuinţa sa, îl găsi pe Kaligas, care îl aştepta ca şi în ajun. Îl apostrofă enervat:

– De câte ori trebuie să-ţi spun că e primejdios să vii aici în miezul zilei? Poate că eşti urmărit!

Chipul lui Kaligas se schimonosi, oglindind o veselie forţată. Râse behăit:

– Cui i-ar trece prin minte că onorabilul senator Evghenis Kalamides primeşte în casa lui spioni? Prezenţa mea aici, în văzul lumii, îmi dă şi mie o pecete de onorabilitate. Netezindu-şi mustaţa, se apropie de amfitrion şi îl privi în ochi: Afară de asta, dacă va fi să cădem, vom cădea împreună, Ilustrissime.

– Vorbeşti aiurea! îl repezi senatorul. Să lăsăm gluma! Pe viitor să nu mai calci pe aici nechemat!

Kaligas îi ignoră interdicţia.

– Ai obţinut formula focului grecesc? îl întrebă sec. Senatorul simţi că i se urcă sângele în cap.

Îndrăzneala acestui individ începea să-l scoată din fire.

– Rigas m-a refuzat categoric! Înţeleg şi motivele...

– Nu mă interesează motivele! ripostă cu obrăznicie Kaligas. Important este că ai dat greş. Te previn, Ilustrissime; Yakub-Paşa nu iartă greşelile.

– Ce voiai să fac? Să crăp capul lui Rigas şi să-i fur formula?

– Da, aşa trebuia să faci!

Senatorul îşi încleştă furios fălcile. Ajunsese la marginile răbdării.

– Dacă asta aşteaptă Yakub de la mine, se înşală! Kaligas îl contemplă cu milă.

– Dacă Yakub-Paşa va ajunge la concluzia că s-a înşelat în privinţa dumitale, te plâng! Fiindcă nu eşti în stare să-ţi duci la bun sfârşit misiunea, am s-o preiau eu. Dă-mi, te rog, autorizaţia dumitale de liberă trecere în incinta Arsenalului!

Instinctiv, Kalamides se retrase cu un pas. Perspectivele deschise de pretenţiile spionului îl îngrozeau.

– Ce vrei să faci cu permisul meu?

– Mă priveşte! Mi-l dai sau nu? Dacă mă refuzi, voi fi silit să te raportez lui Yakub-Paşa!

Ochii lui Kalamides se îngustară.

– Abuzezi de răbdarea mea, Kaligas! Nu uita că te afli la mine în casă! Un semn să fac, şi vei putrezi, neştiut de nimeni, în vreuna din ublietele acestei clădiri.

Vizitatorul zâmbi ironic.

– Neştiut de nimeni? Îţi faci iluzii, Ilustrissime! Agenţii care mă acoperă mă urmăresc pas cu pas. Yakub-Paşa este un patron bănuitor.

Kalamides ezită o clipă, apoi, învins, scoase permisul din buzunarul tunicii.

– Şi dacă eşti prins?

– N-au să mă prindă!

Smulse documentul din mâna lui Kalamides, care făcu un gest neterminat spre a-l reţine.

– Mai am nevoie de ceva, zise Kaligas.

– Ce mai vrei? rosti senatorul cu oboseală în glas.

– Planul Arsenalului, cu indicaţii precise asupra locului unde se fabrică focul grecesc. Mâine de dimineaţă vin să-l iau. Acum îmi dai voie să mă retrag. Ilustrissime!

Leone Storlato se privi în oglindă, cercetându-şi cu atenţie grima. Surâse satisfăcut. Arăta cu douăzeci de ani mai bătrân decât în realitate şi semăna într-o oarecare măsură cu Evghenis Kalamides. Plecă puţin capul spre umărul stâng, pe care-l smuci uşor, imitând ticul senatorului. Şi la îmbrăcăminte semănau.

– Ce zici, Kaligas? Dacă m-ai vedea noaptea la lumina unui felinar, m-ai confunda cu senatorul Kalamides?

– Fantastică asemuire, Messer! exclamă omul său de încredere, înmânându-i permisul senatorului.

Storlato îl luă, îl citi la repezeală şi îl vârî în buzunarul hainei.

– Perfect!

– Iei cu dumneata şi planul Arsenalului?

– Nu! L-am învăţat pe dinafară. Arde-l! E mai prudent!

Kaligas luă de pe masă planul şi îl aruncă în cămin. Flăcările