– Dacă izbutim să incendiem Arsenalul, romeii vor pretinde că totul s-a datorat unei întâmplări nenorocite, iar turcii îşi vor atribui succesul, fără a rosti nume. Dragul meu Kaligas, noi, agenţii secreţi, avem o soartă ingrată. Nu ni se glorifică faptele.

– Prefer arginţii sunători! zise Kaligas.

– Şi eu îi prefer, încuviinţă Storlato. Dar mi-ar plăcea;să-i câştig mai uşor.

Noaptea se lăsase demult asupra oraşului. Se auzi un cântat de cocoş, apoi altul.

– A sosit momentul! rosti veneţianul. Nu uita locul de întâlnire, Kaligas!

– Nici o grijă, Messer Storlato! Oamenii mei sunt gata!

– Atunci, dă-i drumul!

Kaligas salută şi părăsi încăperea. Leone Storlato îşi mai făcu de lucru câteva minute în faţa oglinzii, orânduindu-şi şuviţele de păr vopsite în argintiu şi accentuând cu câteva trăsături de kohl ridurile de lângă ochi, apoi îşi aruncă pe umeri o pelerină şi se îndreptă spre uşă. Când se văzu în stradă, îşi trase pălăria pe ochi, îşi strânse pelerina în jurul corpului şi porni spre Arsenal. Era însoţit de un servitor ce purta o lanternă oarbă.

Contemplă cerul brăzdat de sclipirile tragerilor de artilerie ce bubuiau dincolo de ziduri. Se întrebă dacă se va înapoia teafăr acasă. Apoi se gândi la bunii şi străbunii săi, toţi răposaţi în sfânta credinţă creştină, şi îşi zise că aceştia se vor fi zbuciumând în racle, treziţi din somnul lor veşnic de păcătoşenia urmaşului care se făcuse unealta păgânilor. Ideea aceasta îl făcu să zâmbească. Uitase de multă vreme gustul amar al remuşcărilor. Când acceptase să lucreze pentru turci, se afla în pragul ruinei. Acum, graţie lor, avea bani mulţi, tezaurizaţi la Veneţia. Ori de câte ori accepta o nouă sarcină, îşi spunea că e ultima. Dar după îndeplinirea ei, lăcomia sau poate voluptatea primejdiei îl determina să se îmbarce în noi aventuri.

Străzile erau pustii. Într-o piaţă se încrucişa cu un convoi de pompieri care alergau la un incendiu. Cerul îmbujorat de jocul flăcărilor arunca asupra pereţilor văruiţi ai caselor o tentă sângerie, halucinantă.

Ajuns la poarta Arsenalului, Leone Storlato se legitimă cu permisul lui Kalamides, fiind imediat lăsat să intre. Servitorul care-l însoţise până atunci se făcu nevăzut. Şeful gărzii dădu poruncă unui soldat să-l conducă pe „senator” la biroul comandantului.

Deşi pătrundea pentru întâia dată în Arsenal, Storlato se orienta cu uşurinţă, datorită planului furnizat de Kalamides. Ferestrele atelierelor erau luminate de focurile cuptoarelor. Se muncea cu râvnă pentru a se executa cu un ceas mai devreme comenzile armatei. Pe aleile dintre clădiri abia dacă se mai zărea câte un om umblând grăbit.

Când se văzu în apropierea unei construcţii înalte, eu ferestre puţine, ce arunca o umbră adâncă asupra curţii, Storlato se opri ca din întâmplare. Se plecă spre a-şi înnoda - zice-se - un şiret la încălţările lui din piele de căprioară. Însoţitorul lui se apropie cu solicitudine.

– Pot să vă ajut cu ceva, Ilustrissime?

Storlato, care-şi scosese neobservat din teacă pumnalul sub paravanul pelerinei, se ridică brusc şi îl împlântă în inima soldatului. Acesta se prăbuşi fără să scoată un geamăt. Veneţianul se plecă asupra lui, îi pipăi carotida şi, după ce constată că inima încetase să mai bată, se ridică şi îl împinse cu vârful piciorului, de-a rostogolul, până la perete. Se uită în dreapta şi în stânga, spre a se asigura că nu e nimeni prin apropiere, apoi se îndreptă tăcut ca o pisică spre zidul înalt, încoronat de creneluri, ce înconjura Arsenalul. Ştia, datorită planului atent studiat, că dincolo de masiva împrejmuire se afla în acest punct un vast teren viran. Se opri la picioarele unei înguste scări de piatră ce ducea spre culmea zidului. Trase cu urechea la paşii unei santinele, ce umbla agale încolo şi încoace, acolo sus, supraveghind maidanul. Urcă fără zgomot treptele, lipindu-se de peretele de piatră. Când soldatul se roti pe călcâie, trecând pe lângă scară, veneţianul, care se ghemuise precaut, făcu un salt şi îi împlântă pumnalul în ceafă. Santinela icni, scăpă lancea din mână şi se prăvăli pe pardoseala de piatră. Storlato se apropie de creneluri şi privi în jos, spre terenul viran. Fluieră uşor, ca o cucuvaie. Văzu apoi trei umbre agitându-se la picioarele zidului. Storlato scoase de sub pelerină o frânghie şi o legă de un crenel, lăsându-i celălalt capăt să coboare spre oamenii care aşteptau jos. În curând aceştia se căţărară pe creasta zidului. Cei trei inşi, un grec, un veneţian şi un genovez - Iannolis, Geronimo şi Pietro - mercenari hârşiţi în cele mai primejdioase misiuni, erau înarmaţi, iar la brâu purtau de asemenea câte o frânghie. Fără să arunce o privire santinelei, coborâră scara în curte.

– Pe aici! şopti Storlato, luând-o înainte.

Ocrotiţi de întuneric, se strecurară printre ateliere, oprindu-se în dreptul unei clădiri joase care adăpostea biroul comandantului şi depozitul de materii prime necesare focului grecesc. Pătrunseră pe un culoar, fără a fi opriţi de un planton, apoi intrară în cabinetul de lucru al lui Rigas, care studia nişte documente.

La apariţia lor, acesta ridică uimit privirile.

– Ce căutaţi aici?

Fără a-i da timp să se dezmeticească, Storlato se năpusti asupra lui şi, punându-i vârful pumnalului sub bărbie, îi vorbi ameninţător:

– Formula focului grecesc! Dă-mi-o repede! Altfel te găuresc!

Rigas schiţă un gest de împotrivire, dar vârful pumnalului îi înţepă pielea, făcând-o să sângereze.

– Nu te juca, omule! şuieră Storlato. Comandantul citi în ochii acestuia o hotărâre rece, inexorabilă. Cântări rapid situaţia. Dacă refuza să execute ordinul, avea să fie ucis, apoi necunoscuţii vor scotoci dulapurile până ce vor găsi ceea ce căutau. Era mai înţelept să se arate împăciuitor şi astfel să câştige timp. Poate va găsi un mijloc spre a da alarma.

– După cum văd, nu am de ales, replică, prefăcându-se că acceptă cu resemnare inevitabilul. Formula este în dulapul de colo! adăugă, arătându-l cu mâna.

Scoase dintr-un sertar al mesei de lucru un mănunchi de chei. Sub ameninţarea pumnalului care nu se îndepărta de gâtlejul său, se duse la dulap şi îl deschise. Pe rafturi se aflau tot felul de pergamente făcute sul. Rigas scoase