FedEx. Min şi Jade îşi alăptează bebeluşii în timp ce se uită la Cum mi-a murit copilul violent. Min e sora mea. Jade e vara noastră. Gazda emisiunii Cum mi-a murit copilul violent e Matt Merton, un blond de aproape doi metri, care-i bate întotdeauna pe umăr pe părinţi şi le spune că au fost sanctificaţi de durere. În emisiunea de azi se discută despre un copil de zece ani care l-a ucis pe altul de cinci fiindcă n-a vrut să intre în banda lui. Copilul de zece ani l-a sugrumat pe cel de cinci cu o coardă, i-a umplut gura cu cartonaşe de baseball şi pe urmă s-a încuiat în baie, de unde n-a mai vrut să iasă până când părinţii s-au învoit să-l ducă la FunTimeZone, unde a mărturisit, iar apoi să audă cum ţipă guguştiucii într-o cuşcă metalică plină cu mingi de plastic. Publicul urlă ameninţări spre părinţii ucigaşului, pe când părinţii victimei invită atât de mult la reţinere şi la iertare, încât până la urmă publicul începe să-i ameninţe urlând şi pe ei. Apoi intră reclamele. Min şi Jude îşi pun jos bebeluşii, îşi aprind ţigări şi se plimbă prin cameră, în timp ce învaţă cu voce tare pentru examenul la liceu. Nu arată bine. Jade spune că „regicid“ este un virus. Min localizează Biafra la o planetă distanţă de Saturn. Mă ofer să le ajut şi încep să zbiere la mine că le tratez de sus.

2. Stejarul Mării.

— Tu ai baftă, omule! zice soră-mea. Ai făcut liceul. Ţi-ai luat căcatu’ ăla de diplomă. Noi, nu. De-asta trebuie să dăm mizeria asta de examen. Dac-am avea şi noi diplome, am sta frumos la TV şi nu ne-ar mai distrage nimic.

— Pe bune, spune Jade. Acum gata, pisi, pliscul! Trebuie să-nvăţăm. Începe emisiunea imediat.

Dezbat câte laturi are un triunghi. Cad de acord că Churchill a avut de-a face cu opera. Matt Merton se întoarce şi-i explică publicului că ediţia de săptămâna trecută despre sinucidere, în care părinţii au urmărit reconstituirea sinuciderii propriului lor băiat, a reprezentat un proces de vindecare pentru părinţi, după care le arată o înregistrare video cu părinţii recunoscând că fusese un proces de vindecare.

Copilaşul soră-mii e Troy. Copilaşul lui Jade e Mac. Se duc de-a buşilea în bucătărie, iar Troy îşi prinde degetul în ventilator. Min dă fuga şi începe să tragă.

— Sfinte Dumnezeule! ţipă Jade. Ia uite la ea! Nu mai trage de el şi adu-n căcat vaselina. O să-i lungeşti braţu’, frate!

Troy începe să plângă. Mac începe să plângă. Mă duc acolo şi-l eliberez fără probleme pe Troy. Între timp, Min şi Jade se iau la palme şi aproape că dărâmă televizorul.

— Auzi, pisi! strigă Min din rărunchi. Nu cumva dai în mine? Şi p-ormă dărâmi căcatu’ ăsta de TV? Chiar nu-ţi pasă?

— Îmi pasă! răcneşte Jade. Nu eşti tu ştoarfa care era să-i smulgă deştu’ lu’ fiu-său fără motiv, frăţică?!

Chiar atunci se întoarce mătuşa Bernie de la farmacie, cu boneta de farmacistă, şontâcăie spre ele, îl ridică pe Troy şi totul se calmează ca prin farmec.

— Uşurel, puiule, spune ea. Totul e-n regulă. Totul e ţâţă de mâţă.

— Ţâţă de mâţă, zice Min şi-o mai ciupeşte o dată pe Jade.

Mătuşa Bernie e pacifistă. Nu-i plac necazurile. Odată un tip a dat înapoi şi a călcat-o pe picior la FoodKing, iar ea s-a dus acasă cu zece oase rupte. Nu s-a măritat niciodată, fiindcă bunicul a avut nevoie de ea să aibă grijă de casă după ce murise bunica. Pe urmă a murit el şi i-a lăsat toţi banii unei femei de care nu auzise nici unul dintre noi, iar mătuşa Bernie a început lucrul la farmacie. Dar nu-şi face sânge rău. Uneori e atât de senină, că mă calcă pe nervi. Când îi spun că Sea Oak e o văgăună, îmi spune că se bucură că are un acoperiş deasupra capului. Când îi spun că m-am săturat să fiu lefter, îmi spune că bunicul i-a dăruit odată nişte creioane de Crăciun, iar ea a fost atât de fericită, că a stat toată ziua şi a desenat cai pe spatele unor plicuri folosite. La un moment dat am întrebat-o dacă-i pare rău că nu avea copii şi mi-a spus că nu, câtuşi de puţin, şi oricum, nu eram noi copiii ei?

Şi i-am zis că eram.

Dar bineînţeles că nu suntem.

La masă avem fasole cu cârnaţi. La desert avem îngheţată cu pete maronii.

— Ce zi frumoasă am avut! spune mătuşa Bernie după ce-i ducem pe copilaşi la culcare.

— Optometristă, nene, şi mai multe nu, zice Jade.

A doua zi e joi, ceea ce înseamnă o vizită de la Ed Anders, de la Comisia pentru Sănătate. Misiunea lui e să se asigure că nu ni se văd niciodată penisurile. Şi că nu sărutăm pe nimeni. Nici unul dintre noi nu sărută pe nimeni şi nu-şi arată penisul, în afară de Sonny Vance, care le face pe amândouă, fiindcă strânge bani să cumpere o franciză FaxIt. Cât despre Simulatoarele noastre Peniene, da, putem să le arătăm, putem să le lăsăm să ne iasă din chiloţi, ba chiar putem să ne umezim din când în când chiloţii strâmţi cu sprayuri, ca să ni se contureze cu adevărat Simulatoarele, însă nu şi penisurile adevărate, nu, alea trebuie să stea înăuntrul Simulatoarelor noastre încinse, incomode şi supradimensionate.

— Iertare băieţi, salut băieţi, zice Anders când intră plictisit. Vreau să ştiţi că-mi place treaba asta la fel de puţin ca vouă. Am fost la şcoală ca să învăţ cum se face inspecţia cărnii, dar bineînţeles că nu la asta m-am gândit. Ha ha!

Comandă o Enchilada Lindbergh şi o mănâncă prudent, de parc-ar fi vie şi n-ar vrea s-o trezească. Sonny Vance serveşte supă unei mese de coafeze perverse şi pentru douăzeci de dolari le lasă să arunce o privire grăbită sculăriei lui.

Chiar atunci Anders îşi ridică ochii din Lindbergh.