aurit, care se plimbau alene fumându-şi ţigările de foi pe sub înălţimile acestea dincolo de care, în spelunci sordide şi în tripouri, îşi petrecea în încăierări ultimele seri ale vieţii lui, pierzându-şi viaţa şi aşa fără valoare iarăşi şi iarăşi în cuţitele crâncene ale beţivilor de o seamă cu el însuşi – aceasta în pauzele trecerii lui, urmărit şi hărţuit în ipostazele tot mai stinse când purta numele de Harpe şi Hare şi Mason şi Murrel, fie împuşcat la vedere şi fără avertisment sau spintecat, scos cu forţa din ce mai rămăsese din vizuinile lui tainice din sălbăticie de-a lungul Căii Natchezului (într-o zi cineva adusese o sămânţă ciudată pe aceste pământuri şi o vârâse în pământ, şi acum câmpuri uriaşe de alb nu numai că acopereau locurile pustii pe care le deschisese securea lui uşuratecă şi nepăsătoare, ci ştergeau din fiinţă locul, împingând tot mai îndărăt pustietatea chiar mai repede decât fusese el în stare s-o facă, astfel că acum aproape că nu mai avea acoperire pentru spatele său atunci când, pitit în desişuri, rânjea la cel care-l deposedase cu o furie neputincioasă şi neîncrezătoare şi neînţelegătoare) şi dus în oraşe spre apoteoza sa legală în tribunal şi apoi la spânzurătoare sau atârnat de creanga unui copac;

 

Pentru că acele zile trecuseră, zilele vechi brave inocente tumultuoase uşor digerabile dar lipsite de vreun mâine; ultimele ambarcaţiuni cu pânze pentru transportul mărfurilor (Mike Fink era o legendă; curând nici chiar bunicii n-aveau să mai susţină că-şi mai amintesc de el, şi eroul Marelui Fluviu era acum cartoforul de pe vaporul cu aburi plescăind să ajungă la ţărm în veşmintele-i cochete dinspre cabina de la provă unde-l ţinuse până atunci izolat căpitanul câtă vreme fusese la bord) fuseseră vândute cu bucata în părţile lor componente pe străzile Chartres şi Toulouse şi Dauphine ca lemne de foc, şi vitejii Choctaw şi Chickasaw, cu părul acum scurt şi în salopete şi înarmaţi cu fragmente de corabie în loc de securi de război şi gata pregătiţi să se împingă mai departe spre Oklahoma, priveau corăbiile cu abur brăzdând chiar şi cele mai puţin adânci şi mai depărtate cursuri de apă pe unde se năruiau risipindu-se încet în bătaia marilor roţi cu lopeţi oasele dezgolite şi ţinute la fund de pietroaie ale celor ucişi de oamenii lui Hare şi Mason; o vreme nouă, o epocă nouă, începutul mileniului; o unică şi vastă reţea comercială ţesută şi străbătută de vene mărunte în îmbrăţişarea fluvială de la mijlocul continentului; New Orleans, Pittsburgh şi Fort Bridger, Wyoming, erau fiecare suburbia celeilalte, inextricabile în destinul lor; gurile oamenilor erau pline de texte de legi şi de măsuri de ordine, toate gurile oamenilor erau rotunde cu clinchetul banilor; o singură unanimă afirmaţie aurie psalmodia apropierea nelimitată şi nemăsurată a amiezii acestei mari naţiuni; profitul plus conducerea egal securitatea: o naţiune de comunităţi de naţiuni; acea fărâmă, acea cupolă, acea pustulă aurită, acea Idee înălţată acum, suspendată ca o prevestire sau un nor de furtună deasupra a ceea ce fusese sălbăticie, atrăgând, reţinând privirile, ochii tuturor: Mississippi, un stat, o comunitate de naţiuni; triumvirat întru legislativ, judiciar, executiv, dar fără o capitală, funcţionând ca şi cum de la un cartier general de campanie, operând ca şi cum încă en route către acel punct înalt, inevitabil în galaxia comunităţilor de naţiuni, astfel că în 1820 de la cartierul acesta general al său la Columbia legislatura a selectat numit şi trimis pe cei trei comisari Hinds, Lattimore şi Patton, nu trei politicieni şi mai puţin decât trei slujitori politici temporari, ci soldaţi, ingineri şi patrioţi – soldatul ca să facă faţă realităţii, inginerul ca să facă faţă aspiraţiilor, patriotul ca să se agaţe strâns de vis – trei albi într-o pirogă Choctaw mişcându-se încet în susul apei în limitele vide ale unui râu în sălbăticie aşa cum cu două secole înainte cei trei francezi alunecaseră în barca lor din scoarţă de mesteacăn nordic în josul râului mai vast şi pe atunci mai pustiu;

 

Dar aceştia nu alunecând: pentru că acum urcau cursul râului, intrând nu lipsiţi de voinţă în misterul necunoscut şi în domeniul autorităţii, ci stabilind în sălbăticie un punct în jurul căruia oamenii să se strângă în deplină conştiinţă şi în voinţă liberă, scrutând, pândind malurile dense şi impenetrabile privirii şi ei, la rândul lor, conştienţi de ochii străini şi incorigibili de acolo poate, dar de atunci respingându-i, nu pentru că ocupanţii întunecaţi la piele ai sălbăticiei, deja deposedaţi la convenţia de la Doak’s Stand, ar fi fost mai puţin inveteraţi acum, ci pentru că această canoe nu mai purta crucea blândă şi însângerată a lui Hristos şi a Sfântului Ludovik, ci balanţa şi legătura de ochi şi sabia – în susul râului către Colina lui Le Fleur, prăvălia şi oficiul poştal totodată pe înaltul şi paşnicul promontoriu stabilit de acel voyageur canadian al cărui nume, rostit şi scris „Leflore” acum, avea să fie purtat de primul şef ereditar jumătate francez jumătate Choctaw al naţiunii Choctaw şi care, trecând de partea albilor la Consfătuirea purtând numele Iepurelui Dansator, avea să rămână în Mississippi după ce neamul său avea să plece spre vest, şi avea să devină în timp unul dintre primii mari plantatori de bumbac stăpâni de sclavi şi să lase după sine un ţinut întreg şi sediul acestui ţinut numit după numele său şi o plantaţie purtând un nume dat în cinstea unei iubite a unui rege francez – oprindu-se în sfârşit deşi continua să vâslească încet pentru a menţine piroga în contra curentului, privind nu în sus spre chipurile întunecate ale celor deposedaţi care-l pândeau din susul colinei, ci privind ţintuind mai degrabă cu privirea unul după altul pe cei din barca aceasta legănătoare pe loc, spunând, „Acesta este oraşul. Acesta este statul”;

 

1821. Generalul Hinds şi colegii săi comisarii, împreună cu Abraham DeFrance, comisar şef al instituţiilor publice din Washington, care urma să le fie consilier, au trasat planul oraşului potrivit planului prezentat de Thomas Jefferson cu şaptesprezece ani înainte guvernatorului teritorial Clayborne, şi au construit clădirea oficială, treizeci