Cărți «Marțianul carte online gratis carti .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Era un cilindru mare, cu radiatoare de jur-împrejur. Am putut să simt chiar și prin mănușile costumului căldura pe care o genera, ceea ce a fost de-a dreptul tulburător, mai ales când știi că sursa de bază a căldurii e radiația.
N-avea rost să-l pun pe acoperiș; oricum planul era să îl am în cabină. Așa că l-am luat cu mine, am oprit radiatorul și am condus înapoi la habitat.
În cele zece minute cât mi-a luat să ajung acasă, chiar și cu radiatorul oprit, în interiorul roverului a ajuns să fie inconfortabil de cald: 37°C. GTR-ul cu siguranță o să-mi poată ține de cald.
Călătoria a dovedit și că montajul pe care l-am făcut funcționează. Celulele solare și acumulatorul suplimentar au rămas excelent fixate cât am traversat opt kilometri de teren de toate felurile.
Declar Sirius 2 ca fiind o misiune de succes!
Am petrecut restul zilei vandalizând interiorul roverului. Compartimentul presurizat e făcut din compozit din carbon. Chiar în interiorul acestuia se află izolația, care este acoperită cu un plastic dur. Am utilizat o metodă sofisticată pentru îndepărtarea secțiunilor de plastic (ciocanul), apoi am îndepărtat cu grijă izolația din spumă solidă (tot cu ciocanul).
După ce am smuls o parte din izolație, mi-am pus costumul și am scos GTR-ul afară. Roverul s-a răcit repede la loc, apoi am adus din nou înăuntru GTR-ul. Am urmărit cum creștea încet temperatura. Nici pe departe la fel de repede ca pe durata întoarcerii mele de la locul unde-l îngropasem.
Am mai scos cu grijă o parte din izolație (ciocan) și-am verificat din nou. După încă vreo câteva cicluri din astea, rupsesem suficientă izolație, încât GTR-ul abia putea să facă față situației. De fapt, era o luptă pierdută. În timp, căldura se va disipa încet în exterior. Asta e bine. Pot să pornesc radiatorul în reprize scurte, când e nevoie.
Am adus bucățile de izolație cu mine înapoi în habitat. Folosind tehnici de construcție avansate (bandă adezivă), am reasamblat o parte din ele sub forma unui pătrat. M-am gândit că dacă se face cu adevărat frig, pot să-l lipesc de un petic dezgolit din rover, iar GTR-ul o să câștige „bătălia încălzirii”.
Mâine, Sirius 3 (care e tot Sirius 1, dar fără partea cu înghețatul).
ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 70
Azi îți scriu din rover. Sunt la jumătatea misiunii Sirius 3 și lucrurile merg bine.
Am pornit la prima geană de lumină și am făcut ture în jurul habitatului, încercând să rămân pe sol virgin. Primul acumulator a ținut aproape două ore. După o EVA scurtă ca să mut cablurile, am revenit la condus. Pe scurt, am parcurs în total 81 de kilometri, în 3 ore și 27 de minute.
Asta e foarte bine! Reține, terenul din jurul habitatului e realmente plat, cum este toată Acidalia Planitia. Habar n-am ce eficiență aș avea pe terenul mai scârbos către Ares 4.
Al doilea acumulator mai avea un pic de energie în el, dar n-am cum să-l consum integral; adu-ți aminte că am nevoie de sistemul de menținere a funcțiilor vitale cât reîncarc. Dioxidul de carbon e absorbit printr-un proces chimic, dar dacă ventilatorul care-l împinge nu funcționează, o să mă sufoc. Pompa de oxigen e și ea destul de importantă.
După ce mi-am încheiat deplasările, am configurat celulele solare. A fost o muncă dificilă; ultima dată mă ajutase Vogel. Nu sunt grele, dar sunt ciudate. După ce am aranjat jumătate din ele, mi-am dat seama că mai degrabă le-aș putea târî, decât să le duc în brațe, iar asta a grăbit lucrurile.
Acum aștept doar să se încarce acumulatorii. M-am plictisit, așa că actualizez jurnalul. Am toate cărțile cu Poirot în computer. Asta o să ajute. În fond, încărcarea va dura douăsprezece ore.
Ce zici tu acolo? Că douăsprezece ore e greșit? Mai devreme am spus treisprezece ore? Ei bine, prietene, trebuie să te corectez.
GTR-ul este un generator. Este o sursă neglijabilă de energie în comparație cu cât consumă roverul, dar nu e chiar nimic. Sunt o sută de wați. Reduce cu o oră timpul total de încărcare. De ce să n-o utilizez?
Mă întreb ce ar gândi NASA despre cum mă port cu GTR-ul. Probabil s-ar ascunde sub birouri și și-ar strânge șublerele la piept ca să-și aline sufletul.
ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 71
După cum am prevăzut, încărcarea completă a acumulatorilor a durat douăsprezece ore. După ce s-a terminat m-am întors direct acasă.
E vremea să plănuiesc Sirius 4. Și cred că o să fie o excursie de mai multe zile.
Se pare că alimentarea și încărcarea acumulatorului sunt rezolvate. Mâncarea nu e o problemă: există suficient spațiu pentru depozitat chestii. Problema cu apa e chiar mai simplă decât cea cu mâncarea. Am nevoie de doi litri pe zi ca să mă simt confortabil.
Când o să fac de-adevăratelea drumul către Ares 4, va trebui să aduc oxigenatorul. Dar e mare și nu vreau să mă încurc chiar acum cu el. Așa că, pentru Sirius 4, o să mă bazez pe filtrele de CO2 și O2
Dioxidul de carbon nu e o problemă. Am început această mare aventură cu filtre de CO2, pentru 1.500 de ore, plus alte 720 de ore pentru situații de urgență. Toate sistemele folosesc filtre standard (Apollo 13 ne-a învățat lecții importante). De atunci, am folosit filtre timp de 131 de ore în diferite EVA-uri. Mi-au rămas 2.089. Preț de optzeci și șapte de zile. Suficient.
Cu oxigenul e mai delicat. Roverul a fost proiectat să susțină trei persoane timp de două zile, plus ceva rezerve pentru siguranță. Deci rezervoarele lui de O2 îmi pot ajunge șapte zile. Nu e suficient.
Marte aproape că nu are presiune atmosferică. Interiorul roverului are o