în prezentarea sa, invocând provocarea lui Edeard, ura dintre Arminel și Edeard, tensiunea aprinsă, panica din acea zi, făcând tot ce i-a stat în putință pentru a micșora pedeapsa finală.

– Trebuiau neapărat să aibă pe cineva atât de bun, a spus Chae în timp ce echipa lor se așeza în bănci. E o chestiune politică. Procesul trebuie considerat echitabil.

Atunci când sala centrală s-a umplut, grefierul a cerut liniște și cei trei judecători au intrat.

Cu o zi înainte de începerea procesului, Solarin le spusese că primarul Owain însuși va fi șeful completului de judecată. Se întâmpla foarte rar așa ceva, chiar dacă primarul era șeful sistemului judecătoresc. Cumva, Edeard nu a fost surprins. Politica. Din nou. Orașul a vrut să vadă membrii bandei pedepsiți. Și în primăvară urmau să fie alegeri. Natura cazului îi dădea lui Owain justificarea perfectă să intervină.

Owain și cei doi colegi judecători au cerut ordine în sală și le-au solicitat ambilor avocați pledoariile finale.

Edeard asculta cu un sentiment tot mai mare de emoție, poate chiar unul de suspans. Concluzia era inevitabilă, discursul implacabil al lui Solarin făcea clar acest lucru, demolând în mod expert circumstanțele atenuante atât de atent construite de Cherix. Dar chiar și așa, Cherix aproape îl făcuse pe Edeard să-i pară rău pentru Arminel. O viață dusă în rătăcire și nu din vina lui, o copilărie îngrozitoare, abandonat de părinți, căzut în ghearele crimei pentru că orașului nu-i păsa…

Cu siguranță nu vor cădea în capcana asta. Când se uită la fețele judecătorilor, aceștia erau impasibili, cu mințile perfect protejate.

După susținerea pledoariilor, Owain anunță retragerea curții pentru ca judecătorii să poată stabili verdictul. Edeard și ceilalți au ieșit în hol, încercând să nu-și lase sentimentele să transpară pentru nimeni altcineva.

Marele Maestru Finitan veni să vorbească cu ei.

– Aveți vreo îndoială cu privire la rezultat? a întrebat el liniștit. Păreți abătuți.

– Nu, domnule, a spus Edeard. Dar Cherix este bun.

– Trebuie să fie. Marele Consiliu nu își poate permite nicio acuzație de părtinire.

– Politică.

– Ești pe cale să devii un bun cetățean al Makkathranului, nu-i așa?

– Fac tot ce pot, domnule.

– Știu. Finitan îl trase departe de ceilalți polițiști. Atunci, ia în considerare și asta. Oferta care îți va fi făcută după încheierea cazului nu are legătură cu capacitățile tale, ci urmărește doar să te testeze.

– Domnule?

– Dacă accepți, vei arăta că înțelegi politica orașului și că joci după aceleași reguli ca și noi ceilalți. Dacă refuzi, dacă pretinzi că nu ești suficient de bun, sau că vrei să-ți demonstrezi umilința în fața Madonei, sau ceva de felul acesta, vei spune atunci tuturor că ești un idealist periculos.

– Da, domnule, a zis Edeard fără intonație. Nu avea habar despre ce vorbea Marele Maestru.

– Ai binecuvântarea mea, oricum. Dar trebuie să fie alegerea ta. Ți-aș cere pur și simplu să iei în considerare ce poți realiza, privind lucrurile din afară. Gândește-te la asta.

– Așa voi face, domnule.

Finitan îl bătu pe umăr pe Edeard și se întoarse la grupul de Maeștri ai Marelui Consiliu.

– Ce-a fost asta? a întrebat Macsen.

– Nu am nici cea mai vagă idee.

Cei trei judecători au deliberat timp de două ore. Când procesul a fost reluat, lui Arminel și celor patru tovarăși ai săi li s-a cerut să se ridice în picioare, iar Owain a citit concluziile.

La acuzația de extorcare, toți cei cinci acuzați au fost găsiți vinovați.

Pentru conspirație: vinovați.

Pentru tentativa de omor împotriva a doi polițiști, de care fusese acuzat doar Arminel, a fost găsit vinovat.

Arminel își păstră fața și mintea calme tot timpul. Edeard se aștepta ca omul să arunce cel puțin o privire în direcția lui, dar hotărârea acestuia nu se clinti.

Owain și-a pus apoi un pătrat stacojiu de dromătase pe cap. Edeard îl văzu în sfârșit pe Arminel tensionându-se.

Gustape, Falor, Harri și Omasis au fost condamnați la douăzeci de ani în mina Trampello. Au fost conduși apoi în celule. Arminel a rămas singur în picioare, în fața celor trei judecători.

– Crimele de care ai fost găsit vinovat sunt de o gravitate excepțională, a declarat Owain. Nu cred că am mai întâlnit vreodată o răutate atât de deliberată de când sunt în Marele Consiliu. În plus, ai refuzat în mod constant să cooperezi cu polițiștii și să le spui numele altor membri din organizația voastră josnică și criminală. Dacă acest lucru ți-ar putea câștiga recunoștința lor, nu face, în schimb, nimic pentru a încuraja clemența din partea mea. Nu am avut niciodată pedeapsa cu moartea pe Querencia. Pentru asta, poți mulțumi Madonei, care în înțelepciunea ei consideră că nu există niciun suflet omenesc care să nu poată fi salvat. Cu toate acestea, nu văd niciun semn că mântuirea ta ar fi posibilă. În consecință, nu am nicio altă opțiune decât să te condamn la încarcerarea în minele din Trampello pentru tot restul vieții tale. Fie ca Madona să-ți binecuvânteze sufletul când se va urca la ceruri, pentru că altcineva nu o va face. Lovi cu ciocănelul în pupitru. Ședința s-a încheiat.

Oamenii ieșeau din sala centrală, dar Edeard și colegii lui au rămas așezați pe bănci, ușor surprinși.

– Uau, a exclamat Macsen.

– Pe viață, a spus Boyd.

– Nu prea s-a mai auzit așa ceva, a zis Kanseen.

Maestrul Solarin s-a întors spre polițiști.

– Cred că ultimul caz în care a fost dată o condamnare pe viață a fost acum patruzeci și doi de ani, pentru spintecătorul din Golden Park. Un individ foarte periculos. Înainte de timpurile voastre, desigur. Pentru asta, vă puteți considera norocoși.

– Uau, a exclamat Macsen din nou.

– Felicitări, tinere, a spus Maestrul Solarin și a întins mâna.

Edeard prinse ușor mâna bătrânului.

– Vă mulțumim, domnule. Ați obținut verdictul pentru noi.

– Nu am avut prea mult de