lucru, datorită darului tău extraordinar. Îți doresc mult noroc în încercările tale viitoare. A fost un privilegiu să fiu instructorul tău juridic. Dar pentru a folosi o expresie veche, cred că m-ai depășit și pe mine acum.

– Oh, nu, domnule. Sper să avem mult mai multe cazuri.

– Și le vei obține, nu am niciun dubiu în privința asta. Și nu sunt singurul, se pare. Îl vezi pe domnul de acolo?

Degetul lui deformat arătă spre acesta cu un tremur ușor. Edeard și ceilalți s-au uitat în direcția indicată de bătrânul avocat. Au văzut un bărbat într-un sacou albastru flamboaiant și o cămașă gri de dromătase croindu-și drum de-a lungul culoarului principal. Se apropia, probabil, de sfârșitul primului său secol de viață, dar era încă zdravăn și sănătos, cu un păr des șaten atârnându-i peste guler, cu doar câteva șuvițe argintii. Avea inele grele de aur pe fiecare deget și rotocoale de lanț de aur în jurul gâtului. Fața i se buhăise, ca rezultat al multor ani de trai bun. Chiar și așa, părea puternic fizic. Se uita la ei cu ochii verzi-pal umbriți de o frunte largă. Un accident sau o luptă îl lăsase cu mult timp în urmă cu un maxilar deformat, care îi strâmba ușor trăsăturile. Întreaga lui înfățișare era aceea a unui comerciant de succes, încrezător în el însuși. Ca pentru a confirma acest lucru, era însoțit de două fete frumoase care purtau rochii scumpe și o mulțime de bijuterii. Erau ceva mai tinere decât Kristiana, hotărî Edeard cu un mic impuls de compătimire pentru ele. Întâlni apoi privirea omului. Îl examina la fel de intens ca și cea a Pythiei, cu câteva luni în urmă. Edeard își dădu seama instinctiv că exista o dușmănie între ei și îi răspunse cu același fel de privire, chiar dacă nu știa de ce.

– Cine este? a întrebat el liniștit.

– Acela, a spus Maestrul Solarin cu un dezgust extrem, este căpitanul Ivarl.

– Are un fel de navă? a întrebat Edeard, fiind apoi ușor derutat de modul în care ceilalți au gemut disperați.

– Nu, a spus Chae. Nu deține o navă, deși se pare că a fost cândva căpitanul unui vas comercial. Ivarl este proprietarul Casei cu Petale Albastre.

Edeard auzise de stabiliment, un bordel în cartierul Myco, lângă portul Makkathranului.

Căpitanul Ronark făcu un pas în față ca să ajungă lângă umărul lui Edeard.

– Dacă se poate spune că bandele din oraș au un lider, a spus el, acesta este Ivarl. Lui, cel puțin, îi place să se dea drept Maestrul Comunității noastre de Delincvenți Penali. El este, probabil, cel care l-a trimis pe Arminel ca să te atragă într-o ambuscadă.

– Ah, a spus Edeard.

A zâmbit politicos și a înclinat capul spre individ. Ivarl îi întoarse gestul, înclinându-și bastonul cu cap de aur în direcția lui. Maestrul Cherix se duse lângă el și îi murmură ceva la ureche. Ivarl zâmbi rigid și se apropie de grupul de polițiști.

– Felicitările mele pentru un caz exemplar, a spus el.

Vocea îi era aspră și Edeard suspecta că rana care îi afectase falca pricinuise daune mai profunde.

– Mulțumesc, a spus Edeard cu o doză mare de ironie.

– Orașului acesta îi este mult mai bine fără astfel de oameni, a continuat Ivarl. Sunt paraziți ieftini, care nu aduc nimic bun în viețile noastre. Dumneata, însă, ești o persoană de excepție, polițist Edeard.

– Mă străduiesc.

Edeard era jenant de conștient de modul în care Macsen și una dintre fetele căpitanului Ivarl își zâmbeau. Îi venea să-și pocnească prietenul.

– La fel ca noi toți, a replicat Ivarl. Toată lumea, în măsura posibilităților, contribuie la fluxul vieții acestui oraș minunat. În acest sens, vă invit pe dumneata și pe prietenii dumitale să vă bucurați de ospitalitatea casei mele.

Edeard era foarte conștient că toată lumea aștepta răspunsul său.

Deci, despre asta m-a avertizat Finitan. Le-am arătat bandelor că nu toți polițiștii sunt ușor de învins, că violența lor obișnuită nu funcționează împotriva mea, așa că vor să vadă cât de mult am de gând să profit de asta. Politica!

Permise unei vechi și profunde imagini personale să se scurgă din mintea lui – ruinele mocnite din Ashwell, cu cadavre împrăștiate printre ele.

– Nu am fost încă în cartierul dumneavoastră, a spus Edeard. Dar intenționez să îl vizitez curând.

Buzele mici și groase ale lui Ivarl se strânseră, afișând o mare dezamăgire. Ridică din umeri teatral.

– Aștept cu nerăbdare să te întâlnesc acolo, tinere.

S-a întors și a plecat cu câte o fată care îl agăță posesiv de fiecare braț.

Numai atunci observă Edeard privirile pe care i le aruncau ceilalți.

– Ce?

Căpitanul Ronark zâmbi.

– Ești bun, Edeard. Știam că nu te vei trăda.

Chae îi adresă un zâmbet admirativ și ieși cu căpitanul.

– Unde a fost locul acela? a întrebat Boyd emoționat.

– Satul în care am crescut, i-a spus Edeard.

– Madona, doar văzându-l și m-am speriat.

– Am vrut un pic de accent. Am vrut să-l fac pe Ivarl să înțeleagă.

– Oh, cred că a priceput. Nu trebuie să-ți faci griji în privința asta.

– Deși e păcat, a spus Macsen nostalgic.

Ai văzut-o pe blonda aceea?

– Țărane, șuieră Kanseen la el.

– Hei! Și eu pot face sacrificii dureroase și nobile, să știi. Trebuie să ai anumite standarde ca să faci parte din echipa Mergătorului-Pe-Apă.

– Nu-mi spune așa, a spus Edeard obosit.

– Prea târziu, a replicat Boyd. Mult prea târziu.

Era mijlocul după-amiezii când au ajuns înapoi la secția de poliție Jeavons. S-au așezat la masa lor obișnuită din sala cantinei și ge-maimuțele au adus platouri cu sendvișuri și căni de ceai. În ultimul timp, mâncarea de la secție se îmbunătățise. Negustorii locali erau dornici să le furnizeze polițiștilor produse mai bune la prețuri rezonabile, recunoscători pentru reducerea considerabilă a activității gangsterilor în