Edeard aprecia gestul, dar acesta îl făcea foarte conștient de așteptările care atârnau pe umerii săi. Iar acum am văzut adevăratul dușman. Chiar dacă Arminel a plecat, Ivarl poate trimite încă o duzină ca el pe străzi. O sută chiar.

După euforia procesului, gândul acesta îl trezea la realitate. Nu schimbase de fapt nimic, doar devenise celebru. Și în cele din urmă, la ce le folosește asta oamenilor?

– Rezultat, sau ce? a spus Boyd luând unul din sendvișuri, o rolă de malț cu șuncă și brânză, cu un strat gros de pastă de tomate condimentată. Mușcă din el mulțumit.

Toți ceilalți polițiști din secție au ținut neapărat să vină la ei și să-i felicite pentru verdict. Edeard începu în cele din urmă să se simtă jenat de atâta admirație.

– Da. Un rezultat, în regulă, a spus Kanseen, alegând din restul de sendvișuri. Dar e doar un singur rezultat.

– Ne putem bizui oricând pe tine pentru un duș rece, a zis Macsen.

– Are dreptate, a intervenit Edeard. Vom avea de făcut mult mai mult decât atât înainte ca bandele să înceapă măcar să se îngrijoreze.

– Nu-i așa. Ivarl a fost destul de îngrijorat de Mergătorul-Pe-Apă ca să se târască de sub piatra lui și să vină să-l vadă mai de aproape, a zis Boyd.

– N-ai vrea să încetezi să-mi mai spui așa?

– Am crezut că Arminel va lua treizeci sau patruzeci de ani, cel puțin, a zis Macsen. Dar, pentru tot restul vieții? Și are doar… cât? Doar treizeci de ani? Asta înseamnă cel puțin o sută cincizeci de ani în Trampello. Nu e chiar un pavilion de vacanță pe Iguru. O sută cincizeci de ani! Owain chiar vrea să fie reales.

– Nu-mi pare rău pentru el, a spus Edeard. Avea de gând să mă omoare.

– Pentru că Ivarl i-a cerut s-o facă, a replicat Kanseen.

– Crezi?

– În niciun caz nu putea organiza o ambuscadă de genul ăsta fără o mulțime de ajutor. Ar fi avut nevoie de permisiune. Ivarl trebuie să fi fost de acord.

– Oh, Madona, murmură Macsen alarmat. Atenție.

Televederea lui Edeard i-l arătă pe căpitanul Ronark conducându-l pe Conetabilul-Șef Walsfol în sala de mese. Toată lumea tăcu. Băncile zgâriau podeaua în timp ce polițiștii se ridicau. Chiar și ge-cimpanzeii s-au oprit.

Conetabilul-Șef Walsfol merse direct la masa lui Edeard. Era în uniformă de gală completă, o tunică neagră impecabilă cu butoni de aur și epoleți stacojii cu câte un buton de diamant. Edeard îi fusese prezentat a doua zi după arestarea lui Arminel. Fusese, de fapt, destul de impresionat de Conetabilul-Șef. Omul se afla în al doilea său secol și faptul că se luptase să-și croiască drum până în fruntea poliției era evident în atitudinea lui. Walsfol era un om care spunea direct ce gândea, sigur pe el deoarece ajunsese la poziția în care se afla cu sprijinul secțiilor. Walsfol salută elegant. Edeard îi întoarse în grabă salutul.

– O zi excelentă, domnule polițist, a spus Conetabilul-Șef cu accentul său limpede, aristocratic. Ați făcut această secție mândră.

– Mulțumesc, domnule.

Walsfol luă o pereche de epoleți din buzunar, cu o singură stea de argint.

– Datorită curajului dumneavoastră și a acțiunilor de la Bazinul Birmingham, aș dori să vă ofer promovarea la gradul de caporal.

Poate că doar i se păruse, dar Edear era sigur că cuvântul „ofer“ fusese accentuat. Dar era atât de ușurat că testul de care vorbise Finitan era mai degrabă acesta decât încercarea grosolană de a-l mitui făcută de Ivarl, încât a spus simplu:

– Da, domnule. Vă mulțumesc, domnule, aș fi onorat să accept.

Căpitanul Ronark conduse aplauzele în timp ce Conetabilul-Șef atașa epoleții pe umerii lui Edeard. Bineînțeles, Finitan nu vorbise despre Ivarl, se mustră singur Edeard, Marele Consiliu vrea să știe dacă am de gând să îi sprijin autoritatea. Madona! Chiar își închipuie că aș putea fi o provocare pentru ei?

Walsfol termină și salută din nou.

– Caporal Mergătorul-Pe-Apă, a spus Macsen, ridicându-și berea și râzând.

Edeard cedase complet acum glumelor ce se făceau pe seama lui. Se adunaseră cu toții la Olovan’s Eagle pentru a sărbători, ocupând un mic separeu în barul de sus care le oferea intimitate.

– Mă întreb ce echipe vor fi sub comanda ta, medită cu glas tare Kanseen. Caporalii sunt în mod normal responsabili de trei.

– Te rog, nu ne cupla cu grupul lui Droal, a spus Boyd. Sunt niște dobitoci de tot rahatul și toată lumea știe că Vilby e mânjit.

– N-am știut asta, a zis Edeard.

– Ce, cu toate superputerile tale psihice? a întrebat Macsen.

Edeard îi arătă gestul folosit întotdeauna de Obron, doar pentru a se trezi copleșit de o nostalgie tristă care îi făcu în mod neașteptat ochii să se umezească. Obron ar fi avut douăzeci și trei de ani acum…

– Va trebui să te gândești la asta, Edeard, a spus Kanseen. Serios, toți o să fie cu ochii pe tine după promovarea asta. Este o ocazie de a-ți alcătui o echipă proprie de jandarmi, oameni pe care să știi că te poți baza.

– Da, da.

Edeard nu prea voia să se gândească la toată responsabilitatea cu care venea noua sa poziție. Din păcate, problema lui era că nu se putea împiedica să-și facă griji în legătură cu ce ar trebui să facă în continuare. Și bandele și polițiștii vor dori să vadă de ce era capabil, dacă era doar un băiat puternic de la țară fericit, mulțumit de atenția pe care i-o arată toate fetele de la oraș, sau cineva care va apăra legea și va produce o schimbare. Palatul Orchard, probabil, va dori de asemenea să știe.

– Pe voi, presupun, va trebui să vă păstrez pe toți, a spus el cu o reticență teatrală.

A fost rândul lui Boyd să facă gestul cu mâna.

– Chiar și pe Dinlay? a spus Macsen