— Într-adevăr, e o prostie; ne-am adunat ca între prieteni ca să ne despărţim de un bun amic, care pleacă în voiaj, iar d-ta îţi dai în petic, spuse cu grosolănie Trudoliubov, adresându-mi-se. Ieri te-ai invitat singur printre noi, aşa că fă bine şi nu ne tulbura armonia.

  — Ajunge, ajunge, strigă Zverkov. Încetaţi, domnilor, aşa nu merge. Mai bine vă povestesc cum era cât pe ce să mă însor acum trei zile.

  Şi, iată, a început o diatribă despre felul cum acest domn mai că nu se însurase acum trei zile. De fapt, de însurătoare n-a suflat o vorbă, în schimb în relatarea lui erau pomeniţi la tot pasul generali, colonei şi chiar kameriunkeri, printre care s-ar fi putut crede că Zverkov era persoana cea mai importantă. Se iscară hohote încurajatoare de râs; Ferficikin ajunsese chiar să chiţcăie.

  Toţi mă ignorau, şedeam zdrobit şi distrus.

  „Doamne, ce caut eu printre oamenii ăştia? îmi ziceam. Şi m-am expus în faţa lor ca un prost! Totuşi, i-am permis cam multe lui Ferficikin. Gogomanii îşi închipuie că mi-au făcut o onoare, dându-mi un loc la masa lor şi nu înţeleg că eu sunt cel care le face o onoare, nu ei mie! „Ai slăbit! Costumul!” O, blestemaţii de pantaloni! Mai adineaori, Zerkov a remarcat pata galbenă de la genunchi. Ce mai! Chiar acum, în clipa asta, trebuie să mă ridic de la masă, să-mi iau pălăria şi să plec, fără să le spun o vorbă. Din dispreţ! Iar mâine n-au decât să mă provoace la duel. Ticăloşii. Doar n-o să-mi pară rău de şapte ruble! Plec imediat!”

  Fireşte că am rămas.

  De ciudă, beam pahar după pahar cu vin de Bordeaux şi Xeres. Neobişnuit cu băutura, mă îmbătăm repede şi, odată cu ameţeala, îmi creştea şi supărarea. Dintr-o dată mi-a venit chef să-i jignesc în modul cel mai obraznic cu putinţă şi de-abia apoi să plec. Să pândesc o clipă prielnică şi să mă pun în adevărata mea lumină; pe urmă n-au decât să zică: e caraghios, dar deştepT. ŞI. ŞI. Într-un cuvânt, naiba să-i ia!

  I-am învăluit, impertinent, într-o privire tulbure. Dar ei păreau să fi uitat cu totul de mine. Ei se distrau, făceau gălăgie, ţipau, se veseleau. Vorbea mai mult Zverkov. Am început să trag cu urechea. Zverkov le povestea despre o doamnă superbă pe care, în sfârşit, o făcuse să-i mărturisească direct că îl iubeşte (desigur, minţea ca un cal) şi că, în această afacere îl ajutase un prieten bun, prinţişor, husarul Kolea, care are trei mii de suflete.

  — Dar acest Kolea, care are trei mii de suflete, n-a venit nicidecum aici ca să-şi ia rămas bun de la d-ta, am intervenit eu brusc în discuţie.

  Pentru câteva clipe tăcuseră toţi.

  — Te-ai şi îmbătat, binevoi, în sfârşit, Trudoliubov să mă ia în seamă, uitându-se chiorâş şi dispreţuitor în direcţia mea.

  Tăcut, Zverkov mă examina ca pe o gânganie. Simonov turnă cât putu de repede şampanie.

  Trudoliubov ridică paharul, urmat de toţi, cu excepţia mea.

  — Să fii sănătos şi drum bun! îi strigă el lui Zverkov. Să bem, domnilor, pentru anii care au trecut, pentru viitorul nostru! Ura!

  Băură toţi şi săriră să-l sărute pe Zverkov. Eu nu m-am mişcat din loc; cupa plină rămase în faţa mea neîncepută.

  — D-ta nu bei? urlă Trudoliubov, pierzându-şi răbdarea şi uitându-se ameninţător la mine.

  — Vreau să ţin un speech din partea mea, separaT. Şi apoi o să beau, domnule Trudoliubov.

  — Ce om infect şi răutăcios! bombăni Simonov.

  Mi-am îndreptat şira spinării şi am luat cupa, pregătindu-mă febril pentru ceva neobişnuit şi încă neştiind nici eu ce anume voi spune.

  — Silence! strigă Ferficikin. O să vedeţi îndată un munte de deşteptăciune!

  Zverkov aştepta foarte serios, înţelegând despre ce-i vorba.

  — Domnule locotenent Zverkov, am început eu, să ştii că nu-mi place frazeologia, nu-mi plac vorbăreţii şi taliile cu corsete. Acesta-i primul punct, după care urmează cel de-al doilea.

  Toţi începură să se agite foarte tare.

  — Punctul al doilea: urăsc depravările şi pe depravaţi. Mai ales pe depravaţi!

  — Punctul al treilea: îmi place adevărul, sinceritatea şi cinstea, continuai aproape maşinal pentru că începuse să mă ia cu frig de spaimă, neînţelegând cum de pot spune aşa cevA. Îmi place gândirea, monsieur Zverkov, îmi place adevărata colegialitate, pe picior de egalitate şi nU. HM. Îmi place. De altminteri, la ce bun? Şi beau în sănătatea d-tale, monsieur Zverkov, sedu-le pe cerkeze, împuşcă-i pe duşmanii patriei şI. ŞI. În sănătatea d-tale, monsieur Zverkov!

  Zverkov se ridică de pe scaun, se înclină spre mine şi îmi spuse:

  — Îţi mulţumesc foarte mult.

  Era teribil de jignit şi chiar se făcuse palid la faţă.

  — Ei, drăcie! zbieră Trudoliubov, trântind cu pumnul în masă.

  — Nu, pentru asta ar trebui să ia câteva peste bot! ţipă Ferficikin.

  — Afară cu el! bombăni Simonov.

  — Domnilor, nici un cuvânt, nici un gest mai mult! strigă solemn Zverkov, curmând indignarea unanimă. Vă mulţumesc tuturor, însă voi fi în stare să-i dovedesc şi singur în ce măsură îi apreciez cuvintele.

  — Domnule Ferficikin, chiar mâine îmi vei da satisfacţie pentru cuvintele pe care tocmai le-ai rostit! spusei eu tare, adresându-mă lui Ferficikin cu un aer plin de importanţă.

  — Mă provoci la duel? Voia d-tale, îmi răspunse acesta, dar, cu siguranţă, eram atât de ridicol provocându-l, şi asta mi se potrivea atât de puţin, încât toţi, până la urmă şi Ferficikin, se tăvăleau de râs.

  — Da, să-l dăm afară! E beat criţă! spuse cu dezgust Trudoliubov.

  — N-o să mi-o iert niciodată că l-am trecut pe listă! bombăni iar Simonov.

  „Uite, acum ar fi cazul să le dau cu sticla în cap!” mi-am zis eu. Am luat o sticlă şI. Mi-am umplut paharul.

  «. Nu, mai bine rămân până la capăt! îmi