Mustaţa lui Milo era nefericită, deoarece cele două jumătăţi ale ei nu se potriveau niciodată. Erau ca ochii disjuncţi ai lui Milo care nu priveau niciodată acelaşi lucru în acelaşi timp. Milo putea să vadă mai multe obiecte decât majoritatea oamenilor, dar nu putea să vadă clar niciunul. În contrast cu reacţia lui faţă de vestea sosirii tipului de la C. I. D., primi cu un curaj calm de la Yossarian vestea că numărul misiunilor lui fusese ridicat la cincizeci şi cinci de către colonelul Cathcart.

  — Suntem în război, spuse el. Nu are rost să ne plângem de numărul misiunilor de luptă pe care trebuie să le efectuăm. Dacă spune colonelul că trebuie să efectuăm cincizeci şi cinci de misiuni, trebuie să le efectuăm.

  — Eu nu trebuie să le efectuez, declară Yossarian. Mă duc să discut cu maiorul Major.

  — N-ai să reuşeşti. Maiorul Major nu primeşte niciodată pe nimeni.

  — Atunci o să mă întorc la spital.

  — Abia ai ieşit din spital acum zece zile, îi aminti mustrător Milo. Nu se poate să intri în spital ori de câte ori se petrece ceva care nu-ţi este pe plac. Nu, cel mai bun lucru de făcut este să efectuezi misiunile de luptă. Este datoria noastră.

  Milo avea scrupule rigide care nu-i permiseseră nici măcar să împrumute un pachet de curmale fără sâmburi de la popotă în ziua când i se furase lui McWatt aşternutul, pentru că toate alimentele de la popotă aparţineau încă guvernului.

  — Dar le pot împrumuta de la tine, îi explică el lui Yossarian, de vreme ce aceste fructe îţi aparţin de îndată ce le primeşti de la mine conform recomandării doctorului Daneeka. Poţi să faci ce vrei cu ele, chiar să le vinzi cu un profit mare, în loc să le dai întotdeauna pe gratis. Nu vrei să facem asta împreună?

  — Nu.

  Milo se dădu bătut.

  — Atunci dă-mi cu împrumut un pachet de curmale fără sâmburi, îl rugă el. O să ţi-l dau înapoi. Pe cuvânt că o să ţi-l dau şi o să mai primeşti şi o mică atenţie.

  Milo se ţinu de cuvânt şi îi dădu lui Yossarian un sfert din cearşaful galben al lui McWatt când se întoarse cu pachetul nedesfăcut de curmale şi cu hoţul zâmbăreţ, mort după dulciuri, care furase cearşaful din cortul lui McWatt. Bucata de cearşaf îi aparţinea acum lui Yossarian. O câştigase în timp ce moţăia, deşi nu înţelegea cum. Nici McWatt nu înţelegea.

  — Ce-i asta? strigă McWatt, privind nedumerit jumătatea sfâşiată din cearşaful lui.

  — E jumătate din cearşaful furat azi-dimineaţă din cortul tău, explică Milo. Pun pariu că nici măcar nu ştii că a fost furat.

  — De ce-ar dori cineva să fure jumătate de cearşaf? întrebă Yossarian.

  Milo se enervă.

  — Nu înţelegi, protestă el. A furat tot cearşaful şi eu l-am luat înapoi cu pachetul de curmale fără sâmburi în care ai investit. De aceea sfertul de cearşaf îţi aparţine. Ai realizat un profit frumos la investiţia ta, mai ales ţinând seama că ai primit înapoi toate curmalele fără sâmburi pe care mi le-ai dat.

  Milo i se adresă apoi lui McWatt.

  — Jumătate de cearşaf îţi aparţine, pentru că a fost al tău cu totul de la început şi chiar nu înţeleg de ce te plângi, de vreme ce n-ai fi avut nici o bucăţică dacă n-am fi intervenit în favoarea ta, căpitanul Yossarian şi cu mine.

  — Cine se plânge? exclamă McWatt. Încerc doar să înţeleg ce poţi face cu o jumătate de cearşaf.

  — Poţi face o mulţime de lucruri cu o jumătate de cearşaf, îl asigură Milo. Sfertul rămas din cearşaf l-am pus deoparte, ca recompensă pentru strădania, munca şi iniţiativa mea. Nu e pentru mine personal, înţelegi, ci pentru sindicat. Asta poţi face şi tu cu jumătatea ta de cearşaf. Poţi s-o laşi la sindicat şi să urmăreşti cum va creşte.

  — Ce sindicat?

  — Sindicatul pe care aş vrea să-l înfiinţez într-o zi ca să vă pot da hrana bună pe care o meritaţi.

  — Vrei să înfiinţezi un sindicat?

  — Da. Ba nu, un târg. Ştii ce e un târg?

  — Un loc de unde cumperi lucruri, nu?

  — Şi unde vinzi lucruri, îl corectă Milo.

  — Şi vinzi lucruri.

  — Toată viaţa mi-am dorit un târg. Poţi face o mulţime de lucruri dacă ai un târg. Dar trebuie să ai un târg.

  — Vrei un târg?

  — Şi fiecare va primi o parte.

  Yossarian era încă nedumerit, fiindcă era o chestiune de afaceri şi multe chestiuni de afaceri îl nedumereau întotdeauna.

  — Să încerc să-ţi mai explic o dată, se oferi Milo tot mai obosit şi exasperat, arătând cu degetul mare spre hoţul mort după dulciuri, care încă mai rânjea lângă el. Ştiam că vrea curmalele mai mult decât cearşaful. Întrucât nu ştie o boabă de engleză, m-am hotărât să port toată tranzacţia în engleză.

  — Mai bine îi dădeai una în cap şi-i luai cearşaful, spuse Yossarian.

  Strângând demn din buze, Milo clătină din cap.

  — Ar fi fost foarte nedrept, îl mustră el cu fermitate. Forţa este un lucru rău şi două lucruri rele nu fac niciodată un lucru bun. A fost mai bine cum am procedat eu. Când i-am întins curmalele şi am arătat cearşaful, el s-a gândit probabil că vreau să fac un schimb.

  — Şi tu ce făceai?

  — De fapt, ofeream un schimb, dar întrucât el nu înţelege engleza, pot nega oricând.

  — Şi dacă se supără şi vrea curmalele?

  — Atunci o să-i dau una în cap şi o să i le iau, răspunse Milo fără să ezite.

  Îşi plimbă privirea de