Cărți «Khaled Hosseini descarcă top cele mai bune cărți gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Într-o noapte, pe când luam ceaiul, Zahid le-a spus celorlalţi bărbaţi din grup că familia domnului Wahdati nu aprobă căsătoria din cauza reputaţiei proaste a viitoarei mirese. Spunea că se ştia deja la Kabul că ea nu avea nang şi namoos, că avea onoarea pătată şi că, deşi avea doar douăzeci de ani, fusese deja „călărită prin tot oraşul” la fel ca maşina domnului Wahdati. Şi, cel mai rău dintre toate, spunea el, nu numai că ea nici măcar nu încercase să nege aceste afirmaţii, ba mai şi scria poezii despre ele. La aceste cuvinte, un murmur dezaprobator s-a răspândit în cameră. Unul dintre bărbaţi a remarcat faptul că în satul lui i s-ar fi luat gâtul până acum dacă ar fi fost în locul domnului Wahdati.
Atunci m-am ridicat şi le-am spus că e de-ajuns. I-am sfătuit să nu mai bârfească precum nişte babe la şezătoare şi le-am amintit că fără oameni ca domnul Wahdati noi toţi am fi fost în satele noastre adunând balega de la vacă. Unde e loialitatea voastră, respectul vostru? i-am întrebat.
S-a aşternut tăcerea timp de câteva momente, crezând că am făcut impresie în faţa tâmpiţilor, dar apoi ei au izbucnit în râs. Zahid spunea că sunt un lingău şi că viitoarea stăpână a casei va scrie cu cerneală o poezie şi o va intitula „Odă lui Nabi, lingăul lingăilor”. Am ieşit revoltat din baracă şi afară m-au întâmpinat, de această dată, nişte păsări gălăgioase.
Nu m-am îndepărtat prea mult. Bârfa lor mă revolta şi mă fascina în acelaşi timp. În ciuda faptului că arătasem că am dreptate şi le vorbisem despre reguli de comportament şi discreţie, am rămas la o distanţă de unde îi puteam auzi ce ascultau. Nu voiam să pierd niciun detaliu senzaţional.
Logodna a durat doar câteva zile şi a culminat cu o ceremonie restrânsă cu mulţi cântăreţi şi dansatoare şi multă distracţie, exceptând vizita scurtă a unui mullah, a unui martor şi semnăturile grăbite pe o foaie de hârtie. Şi astfel, la mai puţin de două săptămâni de când o văzusem prima dată, doamna Wahdati s-a mutat în casa unde slujeam.
Permiteţi-mi să fac o scurtă pauză aici, domnule Markos, şi să vă spun că de acum înainte mă voi referi la soţia domnului Wahdati numind-o Nila. Inutil să precizez că e o libertate care nu-mi era permisă atunci şi pe care nu mi-aş fi luat-o chiar dacă mi-ar fi fost oferită. Vorbeam mereu despre ea ca despre Bibi Sahib, cu respectul aşteptat din partea mea. Dar, pentru scopul acestei scrisori, voi renunţa la etichetă şi mă voi referi la soţia domnului Wahdati aşa cum m-am gândit mereu la ea.
Acum, am ştiut de la bun început că mariajul lor era unul nefericit. Rareori am surprins o privire tandră între cei doi sau vreun cuvânt de iubire. Erau doi oameni care ocupau aceeaşi casă, dar ale căror drumuri nu păreau să se intersecteze decât foarte rar.
Dimineaţa îi duceam domnului Wahdati micul dejun obişnuit – o felie de naan prăjită, o jumătate de cană cu nuci, ceai verde cu un praf de nucşoară, fără zahăr şi un singur ou fiert. Îi plăcea oul cu gălbenuşul moale, care să curgă atunci când îl spărgea, iar eşecurile mele iniţiale de a stăpâni această consistenţă specifică a gălbenuşului s-au dovedit o sursă însemnată de îngrijorare pentru mine. În timp ce îl însoţeam la plimbarea zilnică de dimineaţă, Nila dormea, adesea până la prânz sau chiar mai târziu. Când se trezea, eu tocmai mă pregăteam să-i aduc domnului Wahdati prânzul.
Tânjeam întreaga dimineaţă, printre treburi, la momentul în care Nila va împinge uşa din plasă de la camera de zi care dădea spre verandă. Făceam tot felul de presupuneri, încercând să ghicesc înfăţişarea ei din ziua respectivă. O să aibă părul strâns, mă întrebam, legat într-un coc la spate, sau desfăcut, căzându-i pe umeri? O să poarte ochelari? O să opteze pentru sandale? O să aleagă rochia albastră de mătase cu curea sau pe cea de un roşu aprins cu nasturi mari şi rotunzi?
Când, în sfârşit, îşi făcea apariţia, mă făceam că sunt ocupat în curte, pretextând că trebuie curăţată capota maşinii sau, dacă nu, găseam o tufă de trandafiri sălbatici pe care să-i ud, dar în tot timpul acesta o priveam. O vedeam când îşi ridica ochelarii ca să se frece la ochi sau când îşi scotea elasticul de la păr şi îşi dădea capul pe spate, lăsându-şi buclele negre lucioase să cadă libere; o vedeam când stătea cu bărbia pe genunchi, uitându-se lung în curte, trăgând plictisită câte un fum din ţigară, sau când stătea picior peste picior şi îl mişca pe cel de deasupra în sus şi în jos, un gest care mie îmi sugera plictiseală sau nelinişte sau poate un caracter jucăuş, nepăsător, abia ţinut în frâu.
Domnul Wahdati stătea, câteodată, şi el cu ea, dar de cele mai multe ori nu. Îşi petrecea majoritatea zilelor ca şi înainte, citind în biroul de la etaj, studiind, făcând schiţe, rutina sa fiind prea puţin modificată de căsătorie. Nila scria în majoritatea zilelor, fie în camera de zi, fie pe verandă, o vedeai cu creionul în mână, cu foile alunecându-i din poală, şi mereu cu un pachet de ţigări lângă ea. Seara le aduceam cina, iar ei îşi primeau fiecare meniul într-o linişte deplină, uitându-se lung la platoul cu orez, o linişte întreruptă doar de un Mulţumesc şi de clinchetul lingurii şi al furculiţei pe farfuriile de porţelan.
O dată sau de două ori pe săptămână, trebuia să o însoţesc pe Nila care avea nevoie de un pachet de ţigări sau de un set nou de stilouri, de un caiet nou, de farduri. Dacă ştiam din timp că o voi conduce, mă asiguram mereu că m-am pieptănat şi că m-am spălat pe dinţi. Mă spălam pe faţă, îmi frecam degetele cu o lămâie tăiată felii ca