* 1 kg carne grasă de la gât

  • 0,5 kg şorici (sau cât s-a adunat)

  * sare, piper, cimbru, ienibahar

  Multiple credinţe populare privind efectul benefic al contactului cu sângele se manifestă mai ales la marile sărbători calendaristice, când norme de viaţă tradiţională impun să vezi neapărat sânge (în special la Ignat, dacă nu tai porc trebuie să tai cel puţin o pasăre sau să înţepi creasta unei găini negre să dea sângele).

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru"}

  Spălaţi bine maţele, cu multă apă cu oţet; lăsaţi-le sa aştepte în apă rece

  Fierbeţi în apă cu puţină sare carnea, şoriciul, slănina

  Şi orezul se fierbe, în aşa fel încât să se umfle, dar să rămână tare

  Fierbeţi şi sângele un pic, câteva clocote

  Se toacă la maşină şoriciul, carnea

  Slănina se toacă din cuţit pentru frumuşaţă

  Se amestecă în ce vas aveţi toate cele de mai sus plus mirodeniile, după gust, şi 200 ml din zeama în care a fiert carnea, se leagă

  Se scurge maţul de apă, se umple

  Se fierbe, 10-15 minute de la primul clocot, la foc mic, să se umfle bine orezul şi să se închege

  Acum se poate: • mânca, aşa cum e

  • afuma – ţine mai mult

  • fierbe – cu hrean sau mujdei e o nebunie

  * prăji în untură, cum fac maramureşenii (şi cum stai, bade, acum, la şaptezeci de ani, cu colesterolul? Vai de mine, domnişoara doctor, fain, mulţămesc lui Dumnezeu drăguţu', că mi-i şi ruşine să vă zic, da' dimineaţa-i falnic cum îi bradu'!)

  La aşa colesterol (să iertaţi vorba proastă) nu mai e nevoie şi de vin roşu, „că cauzează" – aşa că ne mulţumim cu o vânjoasă dar glumeaţă Fetească Albă de Halmeu (extremă nordică a podgoriilor româneşti) sau, ca să descoperim şi o altă podgorie nordică, Mustoasă de Valea lui Mihai, vin sec ca o coacăză verde, având un fel de aromă vegetală uscată şi, lucrul cel mai bun la acest vin de băut cu burta, un gust de zeamă de fruct verde şi amărui ce rămâne, rămâne, dezmiardă.

  Credinţele, obiceiurile şi practicile magice de la tăiatul porcului, referitoare la prevestirea morţii violente, prinderea şi înjunghierea făpturii, semnele făcute pe corp, pârlirea (incinerarea simbolică a cadavrului), ciorpârţirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descântecele şi prepararea leacurilor (Unsoarea Oilor), alimentele sacramentale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formulele magice etc, sunt cu siguranţă relicve ale jertfei rituale din antichitate,

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an")

  CALTABOŞI

  • Nişte maţe groase (bine spălate în apă rece)

  • măruntaie – inimă, bojoci, ficat, splină – cam 1,5 kg • 500 g carne foarte grasă de la gât • 2 cepe (cui îi place)

  • 0,5 kg şorici (sau cât s-a adunat)

  • sare, piper, ienibahar, maghiran (după gust)

  500 g orez fiert cât să rămână tare (pentru cine vrea), bine spălat

  Se fierb inima, plămânul, ficatul, splina şi carnea în apă cu puţină sare, se toacă (eu personal, sunt pentru satâr şi cuţit, să simtă omul ce mănâncă, bob cu bob; alţii preferă maşina, că dă pastă ca de pateu)

  Se prăjeşte ceapa tocată, se scurge bine

  Se amestecă totul – tocătura, ceapa, orezul cu o parte din zeama de la fiert, se pun şi sarea, condimentele, mirodeniile – până ajunge a o coleaşă care curge încet, ca lava din Etna

  Se umplu maţele, se leagă la capete, se fierb un sfert de oră la foc mic (în zeama în care au fiert măruntaiele)

  De acum se pot * mânca ca atare, cu zeamă cu tot, cu ceapă roşie şi cu zăbic prăji în untură (şi conserva aşa, acoperit de grăsime în tăvi adânci) afuma, pentru un plus de gust

  CALTABOŞ CU SÂNGE

  Ca mai sus, dar în loc de zeamă se pune sânge un pic sărat, Taine: Unii pun totul crud în maţ – măruntaiele, ceapa, orezul nefiert, condimentele, adaugă supă de – lasă un pic de loc – leagă bine de tot şi fierb cel puţin o oră, dacă nu mai bine.

  Caltaboşul, spuneam, cere ceapă crudă, tăiată felii şi stropită cu o picătură de oţet. Dar, şi când e fierbinte şi când e rece ca o banchiză,?caltaboşul" sau „maioşul" vine punctual la o altă întâlnire: intrare fiind, se va bucura enorm de un vin fiert. Ba chiar şi de un Riesling Italian, sec şi înfipt de Mocrea – Arad (ce marcă celebră!), ori, de o Fetească Albă de Alba (altă vedetă!), mai moale, mai languroasă, mai, cum spunea doctorul Ţepeşan, „sirenoasă", In cultura populară românească, în mitologia românească Crăciunul este un zeu pastoral, un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor.

  Ca persoană profană, Crăciunul este „un om bătrân", „un păstor bătrân cu barba de omăt", vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic.

  Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare şi ca figură apocrifă: „s-a născut înaintea tuturor sfinţilor", este mai mare „peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos" şi altele.

  Legende româneşti ale naşterii Maicii Domnului ne introduc în peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi unde avea case mari şi multe grajduri, coşare şi târle pentru vite, Pe neaşteptate, în acest sat soseşte o femeie necunoscută care, simţind ca i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere adăpost. Motivând că un om sărac, Moş Ajun o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun, Acesta, neştiind că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor.

  În alte legende se specifică că Moş Crăciun